Asasinarea fiicei celebrului filosof, mistic, geopolitician și ce mai vreți Aleksandr Dughin și discuțiile despre cum ar fi acesta „ideologul lui Putin” sau „ideologul imperialismului rusesc” este nu doar un mister pe care s-ar putea să nu-l dezlegăm curând, ci și un prilej de discuție despre acele personaje pe care Rusia le folosește pentru a se „juca cu mintea Occidentului”.
Câteva vorbe despre Dughin care pot ajuta la lămurirea lucrurilor și la a înțelege cum folosește asemenea personaje mașinăria de propagandă a Rusiei:
- În timp ce nu e greșit să-l consideri, într-un fel, un simbol al expansionismului și chiar psihozei imperiale venite dinspre Rusia, al celor mai periculoase lucruri care amenință, iar omul are un rol secundar în a ține unele legături cu grupările extremiste din Europa, NU poate fi considerat „ideologul lui Putin”. Din simplul motiv că acțiunea Rusiei e mult mai complexă de atât.
- Nu există o singură „ideologie” ce ghidează acțiunea statului rus, ci o „trusă de unelte” din care puterea alege câteva, unele dintre ele contrare și competitive între ele. Iar uneltele se manevrează prin oameni, cu idei. Sau sunt oameni cu idei. De la strategi extrem de serioși și prudenți la filosofi elucubranți. O singură ideologie sau urmarea unei singure idei ar însemna o coerență a statului pe care Rusia nu o are și nici Putin nu o are. Da, Putin este adesea incoerent și își schimbă opiniile rapid. Și nu are un „Rasputin”, oricât de seducător ar fi pentru o parte a presei.
- Cele mai multe dintre ideile lui Dughin sunt nebunești, abracadabrante. Și nu e nicio nuanță aici, chiar trebuie să citești ce scrie omul ca să vezi cât de nebunești sunt lucrurile. E un promotor al ocultismului, cu trimiteri la tradiții păgâne și chestii cvasimistice pe care le amestecă într-o supă cu discuții despre o meta-ideologie și sisteme filosofice și proiecții geopolitice. Cu un condiment serios de ceva ce putem numi lejer „nazism”, de altfel se revendică și de la un „volkish ocultism” promovat de SS-ul din perioada hitleristă. Ei bine, acțiunea Rusiei, oricât de agresivă este, nu e chiar atât de abracadabrantă, ba a fost muuuult mai prudentă, cinică și calculată pentru cea mai mare parte a timpului sub Putin.
- Ce trebuie să înțelegem e că în Rusia sunt nenumărate centre de putere și interese care concurează între ele pentru „favorurile regelui”, pentru a „aduce ceva pe masă” sau pur și simplu pentru a-și impune ceva din versiunea lor asupra viitorului Rusiei. De la tehnocrați interesați de relații bune comerciale cu Vestul, la rețele criminale, la servicii secrete, la diplomați, la elite locale, la oligarhi de toate tipurile și orientările.
- Printre ei este și un anumit „oligarh ortodox”, Konstantin Malofeev, care finanțează multe dintre acțiunile lui Dughin, printre alte servicii pe care le „pune pe masă” pentru glorie, influență și pentru a-și primi partea de la Putin. Adică pentru a i se permite să fure.
- Se vorbește despre influența lui Dughin asupra lui Putin pentru că acesta a semnat prefața unei cărți scrise de acesta, cu mult timp în urmă. Totuși, nu există nicio dovadă că el ar avea vreo influență majoră asupra sa, nici din acțiune, nici din informațiile pe care le avem. Pur și simplu pe vremea aia Putin folosea tot felul de intelectuali pentru a-și lărgi baza de susținere. Ceea ce fac aproape toți liderii din aproape toate regimurile democratice sau dictatoriale.
- Mai mult, în 2014, când Dughin promova (nu pentru ultima dată) un genocid al ucrainenilor și răspândea dezinformări oribile despre „ucrainenii care răstignesc pe cruce copii în Donbas”, a fost dat afară de la universitatea unde preda. Nu chiar ceva ce să ți se permită să-i faci „ideologului președintelui”. Nu în Rusia.
- Ideea că Dughin este influent a fost cultivată chiar de Dughin și oamenii care îl susțin, dar și de mașinăria de dezinformare a Rusiei. De ce? Pentru a speria Vestul de „fața cea mai rea a Rusiei”, un fel de „uite ce puteți păți”. Pentru a folosi una dintre armele propagandistice ale Rusiei, precum „anti-liberalismul/anti-progresismul”. De altfel, s-a declarat un susținător al lui Donald Trump și i-a cerut să organizeze un „proces Nurenberg al liberalismului”. Desigur, mult mai practic e și faptul că e folosit și pentru a accesa grupuri radicale rusești și eurasiatice susceptibile la asemenea idei.
- Nu ar trebui nici să luăm total în derâdere influența lui Dughin, nu e chiar irelevantă. Cartea lui, „Geopolitica” are ceva influență în unele cercuri militare rusești, de altfel a fost scrisă la cererea unui fost ministru rus al Apărării din anii ’90. Doar că nu ar trebui să îi dăm nici pe departe greutatea care i se dă. Nu asupra lui Putin. E unul dintre cei mulți și nu e un „insider”. Dar omul e un simbol. Și un simptom.
- După 2014 Dughin a fost în parte marginalizat de statul rus, prezența sa în presa controlată de autorități (adică zdrobitoarea sa parte) a fost drastic limitată.
Ca să vedem cât de realist e Dughin, uite ce zicea el: „Cine stăpânește Insula Șerpilor domină lumea, e un loc sacru, acolo a fost altarul zeului Apollo”.
Cine a stăpânit Insula Șerpilor între 1878 și 1948? România.
PS: – Când vorbim despre Dughin trebuie să vorbim și despre substraturile mișcărilor de artificii prin care a ajuns ca un asemenea personaj să fie prezentat ca marea sperietoare a Occidentului, adică despre unul dintre modurile în care Rusia își folosește războiul de propagandă. În Rusia, dar mai ales în afara Rusiei. Vorbim despre:
- Război hibrid „a la carte”
Unul dintre principiile fundamentale ale războiului de dezinformare dus de Rusia este că îți oferă de toate. Așa cum menționa un raport NATO pe temă, propaganda rusă acționează pe multe canale și susținând lucruri contradictorii. Pentru că scopul e crearea dezordinii, destabilizării, nu coerența. Și pentru că se adresează unei multitudini de grupuri.
Un grup poate fi sedus de imaginea „macho” a lui Vladimir Putin, altul de idei sociale extreme încurajate tacit de Kremlin, iar altul de „mari teorii geopolitice și civilizaționale” precum „eurasianism + revoluție conservatoare” de genul celor propovăduite de Dughin.
- Teorii precum ale lui Dughin fac parte din fermentul care produce (sau reproduce) multe dintre ideile periculoase ale Rusiei
Faptul că statul rus permite și chiar binecuvântează – cu limite, punând frână când merg prea departe – teorii și idei periculoase, rasiste (sau „rasiste spiritual”, cum îi place lui Dughin să spună), cu iz genocidar, spune multe despre climatul pe care îl încurajează.
- Tentația noastră de a ne duce după „fentele” Rusiei
Faptul că vorbim despre „ideologul lui Putin” când vorbim despre un personaj mai puțin influent decât spune legenda sa arată și că suntem permeabili la modelările pe care le induce mașinăria de propagandă rusească. La sferturi de adevăruri și corelații care devin cauzalități, deși nu mereu corelația înseamnă cauzalitate.
La sperietori. La explicații simple și „oameni care decid”, direct sau din umbră.
Pentru că lucrurile complexe sunt greu de explicat în fraze simple.