De la minora cu piele întinsă la societatea care se spală pe mâini: merită să vorbim despre ce aruncă „influencerii” turmelor?

De la minora cu piele întinsă la societatea care se spală pe mâini: merită să vorbim despre ce aruncă „influencerii” turmelor?

Un personaj care a ocupat social media și care a devenit preferatul campaniilor de comunicare, influencerul pare a fi în strânsă dependență cu societatea asupra căreia are influență. Altfel spus, dacă influencerul vehiculează mediocrități și inepții, de tipul recentei „minore cu pielea întinsă”, atunci și publicul pe care îl are are receptori potriviți acestor mesaje.

Publicitate

E un adevăr sau mai degrabă un dezechilibru provocat tocmai de eschivarea de la teme facile, nu sunt de nasul nostru dezbaterile pe teme atât de mici?

Tema aceasta a imposturii și a mediocrității publice din România este departe însă de a fi una minoră. De multe ori, prim-planul este ocupat de astfel de personaje zgomotoase, al căror avantaj este dat tocmai de capacitatea de a face cât mai mult zgomot, având cât mai puțină cunoaștere. E asta o oglindire automată a societății și a nivelului ei cultural, așa cum suntem tentați să spunem, sau mai degrabă o eschivare a celorlalți, cei care echivalează patriotismul cu profesia bine făcută și care nu vor să fi târâți în astfel de dezbateri ieftine?

Publicitate

În fond, trebuie să vorbim despre un personaj ca domnul B., cel care se prezintă drept jurnalist și vlogger și, de la înălțimea seducției pe care crede că o exercită, aruncă în arenă o temă de minorat, cum este aceea a vergeturilor și celulitei? Nu contribuim mai degrabă la zgomot mestecând această temă? Nu-l facem și mai cunoscut, nu va fi și mai satisfăcut publicul acela format din grobieni care abia așteaptă să mai spună cineva lucruri puternice, direct? Nu mai bine îl ignorăm și vorbim despre lucruri cu adevărat importante: război, criză economică, noile legi ale educației? Oricum, cine îl crede și urmează e din același aluat cu el și nu poți avea pretenția ca un Pleșu, de pildă, sau un Mircea Miclea, să spargă bula domnului B.!

Cred că aici e o capcană, care pleacă de la ipoteza că publicul vizat de astfel de declarații – și nu putem exclude că ele nu au avut o miză de PR -  atât poate, e format din oameni abrutizați, cu inteligență limitată și/sau simț moral castrat. O turmă care stă pe margine și râde cu hohote grotești când aude că o femeie arată bine dacă pare minoră și că femeia cu trup ieșit din patul instagramabil al lui Procust nu are ce căuta pe plajă. Un studiu făcut acum câțiva ani de un institut francez arăta cât de perfidă este automanipularea în jocul căreia cad jurnaliștii, proiectând un portret-robot fals(ificat) al publicului.

Dacă tu crezi că publicul este grobian și prost educat, atunci îi livrezi conținut pe măsură și asta înseamnă că ai avut succes? Sau îi arăți teme care depășesc umbrele de pe pereții peșterii?

În cazul nostru, mulți dintre cei care citeau diverse știri din domeniul IT scrise le domnul B. sau ascultau un podcast la care au fost invitate personaje cât se poate de onorabile nu intră în categoria publicului captiv, de tipul turmei de pe margine. Pentru ei, faptul că domnul B. și-a dat în vileag îngustimea intelectuală și incapacitatea de a fi empatic – empatia nu este un moft, ci tranzitivitatea răului, capacitatea de a te putea pune în papucii celui mai slab, vulnerabil, imperfect, care suferă este ce scoate umanitatea din starea de lup contra altor lupi – a fost decisiv.

Dacă reacția publică ar fi fost una slabă, atunci proiecția acelui public format din domni B. multiplicați ar fi fost confirmată.

Faptul că în ultimele săptămâni astfel de teme se discută – de la notele date femeilor de un grup de masculi de pe o terasă și până la pretenția unui domn trecut de 40 de ani, pentru care femeile frumoase arată ca minorele și, mai mult, au trupul perfect lucrat la sala de sport – nu înseamnă că românii sunt incapabili de teme mari, ci că trăim într-o societate cu traume și tabu-uri, în care femeia devenită mamă, de pildă, poartă pe trup semnele nașterii și e astfel indezirabilă pe plajă, în care rușinea publică este mai zgomotoasă decât frumusețea demnă, aceea a unui trup imperfect, așa cum îl avem cu toții, în care invaliditatea este urâtă și te scoate la marginea societății (cazul recent al șoferului de autobuz care a refuzat să ajute o fată invalidă să urce în autobuz), în care copilele de 15 ani își editează fotografiile de pe Instagram și în care postările din social media reflectă fericirea obligatorie, de fapt rețetă clară pentru refulările și traumele din viața de adult.

România este o țară în care agresivitatea latentă (nelipsitul claxon din trafic și inevitabila sfadă din tramvai), hărțuirea femeilor "în glumă, un fel de compliment", discriminarea, batjocorirea folosind caracteristici ale trupului par a face parte din cotidianul fiecăruia, la limită din cultura națională (așa cum Viorica Dăncilă avea pretenția ca până și șpaga să nu fie musai corupție, ci așa, o lejeră trăsătură a culturii naționale), dar tocmai eschivarea de a pune pe masă toate aceste derapaje, că nu-s de nasul înalt cultural, ne face să ne mutăm tot mai mult în patriile despre care vorbea Gabriel Liiceanu, cele din balcon.

Nu vom schimba peste noapte mentalități, nu putem să ținem locul școlii, nu putem nici să facem din presă o instituție paideutică, dar putem să arătăm și să descriem răul atunci când îl avem în față, pentru a fi recunoscut apoi de copiii noștri, de la generația cărora începând traumele și defectele profunde moștenite de anii de mediocritizare din comunism (asta incluzând și trecerea nomenclaturii în postcomuniștii erei FSN) se pot schimba.

Am spus eu că nu mă mai vedeți prea mult pe aici, însă anumite situații te împing over the edge.Ca să înțelegeți...

Publicată de Teo on wheels pe Luni, 18 iulie 2022

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇