O întreagă comunitate din Italia a făcut scut în jurul unui băiat de 6 ani, care suferea de o boală imunosupresivă, ceea ce înseamnă că orice virus sau bacterie i-ar fi putut fi fatale. Dar nu metaforic, ci cât se poate de concret: toți colegii din clasă, până la ultimul, s-au vaccinat complet, împotriva varicelei și a gripei, pentru a-l proteja pe cel mai vulnerabil.
Dincolo de beneficiul direct pe care îl aduce celui care se vaccinează, vaccinul are o valență socială: ridică un zid de protecție în jurul celor mai vulnerabili, printr-un efort solidar al celorlalți.
Este exemplul deplin de ce înseamnă, de fapt, umanitatea: să fii solidar cu un altul, mai slab decât tine, nu pentru că îți este frate sau prieten, ci pentru că, necunoscându-l, neîntâlnindu-l vreodată, împărtășești cu el un fond comun de umanitate.
Când faci asta, recunoști în el omul care ai putea fi și aplici tranzitivitatea răului, adică ești capabil să te pui în locul celui căruia i se întâmplă un rău și, făcând astfel, îi acorzi pe deplin dreptul la umanitate.
Te comporți cu el așa cum ai vrea ca el să se comporte cu tine, dacă tu, și nu el, ar fi cel vulnerabil. E ceea ce se numește regula de aur inversată: în loc de „nu face altuia ce nu vrei să ți se facă ție”, așadar, „fă pentru altul ce ai vrea ca alții să facă pentru tine”.
Poate să pară filosofie, dar nu e, decât în măsura în care recunoaștem filosofiei abilitatea de a servi omului și situării lui cât mai bune în lume. De fapt, e ceea ce ține la un loc comunitatea și ceea ce permite unui stat să dezvolte servicii publice la care să avem acces cu toții.
În aprilie 2019, la Roma, un tată al unui copil cu un sistem imunitar nefuncțional s-a adresat specialiștilor, pentru a vedea dacă își poate lăsa copilul la școală în siguranță.
Într-o lume normală, dreptul la educație și cel la sănătate sunt egale și niciunul nu îl înlătură pe celălalt. Ce s-a întâmplat în Italia? Dintre cei 18 copii din clasă (primul an de școală primară), mulți nu erau vaccinați fie antivaricelă, fie antigripal. S-a organizat o întâlnire cu părinții și, dintre cei 18, 15 au fost de acord să completeze schema de vaccinare a propriului copil, pentru ca băiatul vulnerabil să poată avea acces sigur la educație. Adică să nu îl îmbolnăvească ceilalți, chiar dacă în cazul lor gripa sau varicela ar fi fost în formă ușoară.
O întreagă comunitate de părinți a înțeles beneficiul de a-l trata pe cel vulnerabil ca și cum ar fi fost copilul fiecăruia.
Asta înseamnă să te poți pune în locul altuia, să înțelegi că răul care i se întâmplă lui ți s-ar putea întâmpla și ție, iar dacă tu meriți binele celuilalt, atunci trebuie să fii capabil și să îl dai, fără a primi în schimb altceva decât garanția că amândoi vă recunoașteți unul în celălalt, ca oameni.
Altfel spus, vaccinarea nu are efect doar pentru X sau Y, ci și pentru comunitate, societate, țară. Acolo unde proporția celor care refuză vaccinul e mai mare decât a celor care se vaccinează, explicațiile nu mai țin de individ, de credințe izolate, de frici personale, ci de felul în care statul a creat și administrat politicile publice și acel bine comun despre care se vorbește mai în toate programele electorale.
Faptul că astăzi, când mor tineri în spitale, unii fără comorbidități, alții fără a se putea apăra singuri, pentru că sistemul lor imunitar e slăbit de alte boli, românii nu stau la coadă să se vaccineze e o probă a dezumanizării produse încet.
Polarizarea, clivajele de tot felul, diluarea comunităților, pe cont propriu și în numele tribului, toate astea au blocat empatia și au potențat ura și concurența pentru viață.
Când te vaccinezi pentru a proteja comunitatea, atunci ești capabil să te pui în locul celui căruia i se întamplă răul, ca și cum ți s-ar întâmpla ție, pentru că ești la fel de om.
Nu te vaccinezi doar ca să nu mori tu, ci și ca să nu moară un altul, pe care nu îl știi personal, ci în virtutea umanității comune. Să nu moară un bolnav de cancer, care nici nu se poate vaccina, și nici nu are acces plin la serviciile medicale, prăbușite din cauza bolnavilor de Covid-19.
Să nu moară cel vulnerabil, care a încercat să se apere singur, s-a vaccinat, dar sistemul imunitar e prea slăbit și are nevoie de zidul celorlalți, de astă-dată nu colegi de clasă, ci de comunitate, de țară, de umanitate.
Dar dacă ceilalți nu fac acest zid, prăbușiți în spatele propriilor frici și mai confortabili în infirmații false, care îi lasă să pretindă că ăsta e binele, atunci statul nu există decât la împărțelile de ministere, unul mie, unul ție și, dacă-s mai mulți cei care trebuie să primească un loc la putere, ministerele se pot și dubla.
Tocmai zilele acestea, când România agonizează la vedere, președintele și guvernul PNL s-au retras la împărțirea puterii, fără să miște un deget pentru a repara stricăciunile pe care tot ei le-au făcut, împingându-i pe români în brațele singurilor care par să-i mai vadă: vracii, manipulatorii și necrofagii.