Treisprezece elevi români au obținut 13 medalii de aur la Olimpiada de chimie aplicată din Indonezia (IAChO 2024 ). Un rezultat pentru care nu a existat nici breaking news la televizor și pentru care politicienii cu siguranță nu se vor înghesui la aeroport ca să-și facă selfie-uri cu premianții.
Ar fi probabil chiar mai penibil decât în mod normal să o facă, atâta timp Ministerul Educației a sabotat din toate puterile prezența românească la acest eveniment, potrivit prof. Daniela Bogdan, coordonatoarea celor 10 elevi de la Colegiul Sava din echipa românească:
„Felicitări şi pǎrinților care au cultivat în copiii lor spiritul de a nu se da bǎtuți niciodată, susținându-i financiar pentru a participa la IAChO, o olimpiadǎ care este în calendarul competițiilor finanțate de Ministerul Educației (ME), dar care nu a fost finanțată nici mǎcar cu 1 leu.
Dimpotrivă, ME a tergiversat atât de mult o decizie (şi un răspuns la solicitǎrile pe care le-am fǎcut în scris), încât am cumpărat biletele de avion la un preț mult mai mare, pe ultima sută de metri.
Dar despre aceste practici ale unor personaje care populeazǎ vremelnic o instituție care se ocupǎ de bunul mers al învățământului, am sǎ scriu şi am sǎ vorbesc, mai pe larg, în zilele următoare. Acum suntem fericiți şi aşteptǎm cu nerăbdare sǎ ne întoarcem acasă. Dacă nu puteți să ajutați, măcar nu ne încurcați”.
Cam atât despre susținerea performanței intelectuale în România educată. Dar cine să o susțină? Suntem conduși de, în majoritate, impostori, agramați, cu școli dubioase terminate târziu, repetenți, corigenți peste care stă moț un președinte îmbogățit din toxica industrie a meditațiilor ale cărei interese distrug școala românească.
E drept că nici performanța sportivă nu primește cine știe ce ajutor. Dincolo de mulgerea electorală a fiecărei medalii, care este susținerea reală a explicat David Popovici.
Ce se va întâmpla cu cei 13 excepționali copii câștigători în Indonezia? Cel mai probabil ce se întâmplă cu majoritatea valorilor românești, mai devreme sau mai târziu vor pleca în alte țări, alungați de impostori inepți precum cei care nu le-au plătit acum nici măcar biletele de avion.
Dar poate că, nu-i așa, statul român consideră că efortul său nu trebuie îndreptat prioritar către elite, care se pot ajuta și singure, ci către zona defavorizată, care trebuie scoasă la liman.
Am putea crede, dacă elevii români nu ar fi ultimii la testele PISA, dacă nu am fi pe primul loc în Europa la abandonul școlar - 20% dintre elevii care au început acum 9 ani clasa pregătitoare nu s-au prezentat la evaluarea națională anul acesta. Dacă elevii care au intrat acum în clasele de liceu nu ar învăța după manuale aprobate înainte să se fi născut, în 2004.
Am putea crede, dacă rețeta consacrată pentru reușită nu ar fi meditațiile din greu, o rețetă accesibilă însă numai celor cu părinți care își permit. Dacă plata navetei celor peste o suta de mii de elevi aflați în această situație nu ar fi o loterie.
În paranteză fie zis, dacă în lotul românesc pentru Indonezia ar fi fost și un copil sărac, căruia părinții nu îi puteau cumpăra biletul de avion, avea vreo șansă din partea statului român? Nu este evident că în România educată reușita unui copil fără posibilități este aproape un miracol?
Pentru directorul economic din Ministerul Educației, dl Mihai Păunică, cel care înțeleg că ar fi trebuit să semneze plata deplasării, prețul unui bilet de avion spre Indonezia e neglijabil, dacă ne uităm la declarația de avere consistentă, neactualizată din 2021, toată bazată pe bani publici. Inclusiv ai părinților care au plătit pentru ca ai lor copii să câștige olimpiada.
Despre respectul pentru excelență al dnei ministru Ligia Deca, devenită în timp record o politrucă desăvârșită, spune totul comportamentul de vătaf față de olimpicii internaționali la matematică:
În timp ce elevi români excepționali câștigau tot ce se putea câștiga în Indonezia fără niciun ajutor, premierul Marcel Ciolacu, șeful dnei Deca și al dlui Păunică, își făcea campanie electorală în căminele studențești din Regie și scria pe Facebook vorbe alese: „le cerem să învețe și ne mândrim cu ei atunci când România este pe podium datorită performanțelor lor”.
Serios? Cu ce drept se mândrește România cu performanțele unui sportiv care nu are nici măcar un bazin de înot decent pentru antrenament? Sau cu performantele unor elevi cărora părinții le plătesc biletele de avion și cazarea la olimpiada internațională pe care o câștigă zdrobitor?
România ar trebui nu să se mândrească, ci să se rușineze că performerii ei reușesc împotriva, nu cu ajutorul statului român. Și să nu se mire că mai toți pleacă în țări care se mândresc mai puțin, dar fac cu mult mai mult.