Cum să votați

Cum să votați
UE PENTRU TINE  • • • • • • • •
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER-UL SPOT
Afli tot ce s-a întâmplat important în UE
Încotro merge UE, ce probleme sunt și ce oportunități
Fonduri nerambursabile pe care ai putea să le accesezi
Îl primești în fiecare lună, în ultima zi a lunii
Mă abonez!

Alegerile nu sunt ușor de făcut, opțiunile pozitive sunt infime ca număr, iar răul mai mic duhnește.

Cu toate acestea, cu adevărat cel mai rău este să nu mergeți la vot. Este probabil singura certitudine. Pentru că veți lăsa cu totul decizia în mâna celor care ar putea prefera exact ceea vă sperie/revoltă/îngrețoșează cel mai tare.

Nu vă voi spune cu cine ar trebui să votați și nici nu am să vă spun cu cine voi vota eu.

Nu pentru că aș avea ceva de ascuns. Ci pentru că rolul unui jurnalist nu este să vă livreze “hrană” gata mestecată și chiar digerată, numai bună de asimilat, ci să vă ajute, pe cât îi stă în putință, să vă antrenați spiritul critic, astfel încât să luați cele mai bune decizii în raport cu propriile așteptări și credințe.

Așadar, în cele ce urmează, câteva gânduri care, sper, v-ar putea folosi ca instrumente pentru propria decizie, instrumente pe care le folosesc și eu:

ADVERTISING

1.Gândiți-vă bine pentru ce anume votați pe fiecare buletin. Votul politic este cel de la CJ-uri și europarlamentare. În cazul primarilor, esențial este cine credeți că vă poate face mai bună lumea imediat apropiată.

Alegeți după cum vreți să arate strada și orașul vostru și pe cine este cel mai credibil că se va apropia de aceste așteptări.

Observ cu amuzament pe Facebook tot felul de “influencerași” politici care de la mii de kilometri distanță știu ei cum e mai bine în toate orașele țării, cine trebuie votat.

Dacă n-ar fi ridicol, ar fi insultător. Fiecare știți cel mai bine ce e cel mai bine pe strada dvs.

2.La europarlamentare candidează în bună măsură oameni care au mai fost în PE. Aveți așadar unitatea de măsură pentru a-i evalua.

Nu contează atât de mult cât de vocali sunt în țară, cât de eficienți în a scoate panglici pe gură și flăcări pe nas, ci cât de bine se conformează fișei postului pentru care vă cer votul și în ce măsură ceea ce au făcut până acum vă dă motive să credeți că vă vor îndeplini așteptările.

Sigur, aici e bine de înțeles care sunt așteptările. Ce vrem de la un europarlamentar român? Să arunce chiftele peste gard în România? Greșit! Este vorba despre promovarea și susținerea acelor idei, acelor politici, acelor soluții pentru temele europene care să răspundă credințelor și așteptărilor dvs, nu ale României.

Da, există interese comune, naționale, dar există și domenii în care viziunile diferă, de exemplu, LGBT și ecologia.

3.Votul util este un instrument de vot negativ eficient când vorbim despre alegeri uninominale, primari și președinți de Consilii Județene. Și, da, uneori e necesar împotriva celei mai rele dintre opțiuni.

Dar în rest, captivitatea în votul util e o capcană. Cred cu tărie că trebuie votat conform conștiinței, chiar dacă este vorba despre partide la limita pragului sau independenți.

Da, voturile acordate celor care nu fac pragul se redistribuie, dar, dacă toți cei care ar vrea, dar se tem să voteze pe cineva la limită ar face-o, poate că l-ar trece pragul.

Pe de altă parte, votul este și un semnal politic. Încolonarea forțată în spatele unora doar pentru că sunt opțiune sigură nu ajută la nimic. Oferta politică se va schimba doar în măsura în care cererea politică îi va impune asta.

Iar răul cel mic are prostul obicei să devina răul cel mare, dacă este mereu mângâiat pe cap și validat doar pentru că e ceva mai suportabil.

4.Nu e necesar ca toate buletinele dvs de vot să fie ștampilate la fel, deși unul dintre scopurile comasării chiar acesta a fost. Funcțiile sunt diferite, deci așteptarile și criteriile sunt diferite și în funcție de ele trebuie să votați.

5.Încercați să evaluați cu spirit critic și exigență previzibilele strigăte de alarmă pe care le veți auzi privind fraude, constrângeri și alte nenorociri. Este posibil să se întâmple, dar e la fel de posibil să fie încercări de mobilizare la urne și preconstituire de motive în ipoteza unui rezultat slab.

Dacă este sau nu fraudă se vede din diferența, respectiv concordanța numărătorilor paralele, pe care le face fiecare partid în baza proceselor verbale cu care pleacă din secții reprezentanții lor.

Dacă ceea ce apare în documentele oficiale pentru o secție/localitate/un județ/național nu coincide cu ceea ce are partidul prin însumarea cifrelor comunicate de oamenii săi din secții, putem discuta despre fraudă. Altfel, nu.

Gândiți-vă bine, cumpăniți și votați apoi cu conștiința împăcată că ați fost în acord cu interesele și principiile dvs. Dacă veți face asta, indiferent de rezultat, veți fi câștigători.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇