MOTTO
„Fără găurile negre, s-ar dezechilibra Universul”
Robert Oppenheimer – fizician american
Nu există o mai mare șmecherie în economia de piață dâmbovițeană, decât să dai de veste că bugetul are o gaură neagră de 30 miliarde lei (cifra „rotunjită” de pesimistul Drulă – USR), să negi imediat știrea (optimișii PSD) iar, după câteva zile, să informezi, răsuflând ușurat, că nu e chiar așa mare gaura (Adrian Câciu – ministrul Finanțelor – tot PSD): cel mult, vreo douăzeci de miliarde și ceva. E ca și cum ar spune: așa mai merge!
Măi, oameni buni, voi glumiți? Sunteți funcționari ai statului, demnitari, specialiști, oameni în toată firea și vă jucați de-a v-ați miliardele? Voi ați făcut bugetul, așa cum l-ați făcut, l-ați lăudat, l-ați votat, l-ați aprobat și, deodată, tot voi descoperiți, că are o gaură. Mare și neagră. Pușchia!
Logica îmi spune că, dacă acum, în luna mai, bugetul are o gaură atât de mare, este sigur că a avut-o și în decembrie, când „se căutau soluții”, pentru încheiat proiectul de buget. Soluția a fost obișnuitul gunoi, pitit bine sub obișnuitul preș și anunțul oficial că, gata, s-au găsit soluțiile, bugetul s-a dezbătut, s-a votat, s-a aprobat și s-a promulgat. Hai, noroc!
Au trecut câteva luni și, de sub preș, încep să emane izuri proape insuportabile. Ce-i de făcut? Trebuie să scoatem bani din piatră seacă.
Bani din piatră seacă, asta încearcă recenta Ordonanță, despre care ministrul Finanțelor spune că vizează „reducerea cu 10% a cheltuielilor cu bunuri și servicii, cu excepția cheltuielilor din domeniul sănătății și educației, interzicerea achiziționării, preluării în leasing sau a închirierii de autoturisme, mobilier și aparatură, birotică”. Plus „suspendarea ocupării prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, cu excepția posturilor unice”. Plus „măsuri de chibzuirea banului public” (amintite la modul general), plus „suspendarea ocupării prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, cu excepția posturilor unice”, minus sporul de doctorat, care a rămas în coadă de pește (prietenii știu de ce) și minus cumulul pensiei cu salariul, tot în coadă de hering (și tot prietenii știu de ce).
Să mă tai și n-am să cred că, pe baza acestor măsuri, plus altele câteva mai mărunte, vor apărea miliardele necesare, pentru compensat deficitul. Nu cred eu, dar nu cred nici alții, mai ales pesimistul Drulă, care a și declarat:
„Nu ştiu cum a stat Ciolacu cu matematica la şcoală, dar o gaură de 30 de miliarde nu poate fi acoperită printr-o ordonanţă a austerităţii care aduce 5 miliarde”.
Poate de aceea, optimiștii din coaliție au și pus problema excedentului de secretari de stat, acceptată și de premierul Ciucă, excluzând doar tăierile de salarii, devenite imposibile după precedentul Băsescu-Boc, arhicunoscut în opinia publică.
Dar, hop, pe premier îl contrazice vicele Sorin Grindeanu susținând că sunt prea multe ministere în Guvern (și asta e adevărat) și implicit prea mult personal:
“Eu cred că, odată cu noul guvern, trebuie să fie mai puţine ministere, nu doar secretari de stat. Ăsta este un lucru pe care i l-am spus şi lui Marcel Ciolacu, şi lui Nicolae Ciucă, şi lui Kelemen Hunor. Este punctul meu de vedere că sunt prea multe ministere, nu doar secretari de stat …”
Observați că domnul Grindeanu a început un fel de campanie anti-multe-ministere, punând chiar degetul pe rană, ceea ce sugerează importanța majoră a problemei, dincolo – hăt! – de simpla gaură din buget. Căci iată ce mai spune domnia sa, vorbind la un post TV:
„Nu văd de ce am avea un minister al Antreprenoriatului, Turismului, când poate funcționa foarte bine așa cum a funcționat în Ministerul Economiei. De asemenea, mi se pare foarte mult să existe un minister separat Familie, Tineret, poate exista Familie, Tineret și Sport. Îmi voi susține punctul acesta de vedere zilele următoare la posibilele negocieri”.
Bate tare, vicele Grindeanu. Ministerul Familiei – într-adevăr un fel de tichie de mărgăritar – l-a înființat domnul Ciolacu, ca un fel de compensare pentru colega Firea, ofuscată, după ce bucureștenii o ejectaseră de la primărie și o lăsaseră – vorba simpaticului Dandanache – „fără coledzi”.
Deocamdată, subînțelesele spuselor domnului Grindeanu nu le știe nimeni. Sunt numai bănuite. Poate s-a săturat s-o mai aibă pe Firea în coastă, cu rang egal în PSD. Poate, zic. Sau poate așteaptă amândoi să se clatine postul lui Cioalcu, ca să-i înhațe scaunul. Bănuind-o pe Firea contra-concurentă, domnul Grindeanu își face de pe acuma datoria și încearcă s-o scoată din cărți.
Revenind însă la golurile din buget și la austeritate, trebuie să recunoaștem că, la rădăcina lor este incapacitatea guvernului de a incasa corect taxele datorate de plătitori, dar și activitatea slabă a unor sectoare economice, care nu produc destul, nu exportă competitiv și sunt dezavantajate concurențial, mai ales pe piața externă. Prea puține taxe incasează statul, în raport cu resursele bogate ale țării și capacitatea sa de a prelucra și vinde produse, mai ales, la export.
De câte ori discut despre această problemă, mie îmi vine în minte modelul chinezesc. Cu numai câteva decenii în urmă, China era o economie manufacturieră, bazată pe muncă artizanală. Ar fi bătut pasul și astăzi pe loc, dacă și-ar fi închipuit că poate progresa, disponibilizând personalul, reducând 2-3 ministere sau niște secretari de stat.
China a ales cu totul altă cale. A încurajat importul de tehnologii noi, statul a contribuit chiar la finanțarea lor, a încurajat achziția de know-how-uri îndrăznețe, a susținut școlarizarea tineretului în școli occidentale, a ajutat inițiativele pentru cumpărarea de licențe, a impulsionat orice inovație, capabilă să deschidă noi orizonturi propriilor capacități industriale.
Pornind astfel, China a ajuns să fie a doua mare putere a lumii, cu perspectiva de a ajunge chiar cea dintâi.
Neîndrăznind să gândim astfel, noi ne menținem de câteva decenii pe aceeași poziție din coada UE.
Nu există astăzi în lume magazin, supermarket sau mică prăvălioară oarecare, unde să nu fie expuse la raft produse chinezești de toate felurile, de la alimente, la jucării, la aparatură electrocasnică, textile, confecții, bijuterii, mijloace de transport, toate din țara care, cu numai câteva decenii în urmă, nu părea capabilă să depășească faza manufacturieră.
România de astăzi este mult avansată față de China acelor vremuri. Nouă ne-ar fi mai ușor să adoptăm o economie performantă. Tineretul nostru accede mai ușor la școlile Europei și ale Americii, dar statul nostru, în loc să fructifice asemenea avantaje, dă ordonanță, crezând că austeritatea este drumul spre fericire.
Nu este jenant, domnule Ciucă? Nu este o rușine, domnule Ciolacu?
Ca să vorbesc poate mai concret și mai pe problemă, l-aș invita pe ministrul Agriculturii, domnul Petre Daea, să intre într-un marchet oarecare și să privească rafturile cu alimente conservate. Rămâi perplex. Porumbul, cereala națională a românului cea din care își face el mămăliga, se vinde fiert și conservat în cutii metalice, cu boabe importate din Ungaria în Franța, procesate tot acolo și livrate în România.
Ca să vezi, plimbarea boabelor din Ungaria în Franța și aducerea produsului gata ambalat în România s-au dovedit mai eficienete decât eventuala prelucrare chiar în România, cu boabe românești! Este jenant pentru industria noastră alimentară!
Nu-i un caz singular. Mazărea boabe se vinde conservată în Italia, fasolea în Polonia, muștarul, biscuiții dietetici, zeci de sortimente de ceai, tot în Polonia.
Nu contest importanța diversificării ofertei comerciale prin importuri, dar intuiția îmi spune că succesul acestora nu-și are obârșia în capacitatea unora de a produce bine și ieftin, ci în incapacitatea altora de a fi competitivi.
Este de înțeles și situația fermierilor noștri, ale căror costuri sunt mai ridicate decât la cei competitivi pe piața internațională. Domnul ministru Daea caută să-i susțină financiar, atâta cât să reziste nesufocați. Bine face pe termen scurt, dar asta nu e soluție. E o cârpeală.
Pe termen mediu sau lung, nu-i va putea ajuta cu bani în fiecare sezon. Căci grija ministrului nu este numai situația de moment a fermierior, ci și viitorul lor. Va putea suporta statul, și în viitor, paguba?
Dar poate m-am cantonat prea mult pe sectorul alimentar. Este nesfârșită lista produselor de tot felul, cu care ne-au concurat cu succes pe piața noastră firme din lume, câștigând dreptul de a fi prezente în raftul nostru. Cele chinezești sunt la vârf.
Dacă, în loc să le importăm, le-ar produce industria noastră și chiar le-ar exporta masiv, am avea cu ce acoperi lejer gaura noastră neagră din buget, indiferent că-i de 20 sau 30 miliarde. S-ar crea disponobil să plătim și uriașa datorie externă, plus uriașa dobândă la credite. România ar înceta să se îndatoreze atât de susținut, creditorii ar scădea dobânzile și s-ar crea surse suplimentare pentru finanțarea investițiilor.
Pare fantezie? Pare imposibil? Experiența chineză a arătat cu prisosință că se poate.
Dar, pentru miniștrii noștri și colaboratorii lor, ba chiar și pentru premier, este mult mai ușor să taie fondurile la capitolul birotică, la cumpărarea de autoturisme, la finanțarea secretarilor de stat sau să instituie un regim sever de economii, decât să caute și să impună măsuri pentru a stimula creșterea productivităților, perfecționarea tehnologiilor, inclusiv implementarea lor, după modele de succes din lume.