După cel de-Al Doilea Război Mondial, nimeni n-a mai trecut printr-o astfel de experiență. Copiii au lipsit de la școală aproape jumătate de an școlar, examenele s-au dat în condiții excepționale, iar începerea noului an pare o problemă complicată pentru toți – ministrul Educației, directori de școală, profesori, părinți și copii.
Ca părinte, nu trece o zi să nu mă gândesc la situația unică prin care trece fiica mea și cum e pe cale să rateze cam un sfert din frumoasa viață de liceu. Mă împac cu gândul că nu e singura. Aceasta-i realitatea și trebuie să ne adaptăm.
Perturbarea sistemului de educație va avea consecințe negative, dar cred că ele pot fi absorbite în decurs de doi, trei ani, prin politici publice adecvate.
De asemenea, cred că întreaga dezbatere de acum, din jurul începerii noului an școlar, sună fals și e ruptă de realitate. Din toate încercările anterioare ale altor state, regiuni sau municipalități, de a deschide școlile în mijlocul epidemiei se poate observa că procesul este complicat, iar reușita tinde către zero.
Metoda plexiglas
Ministerul Sănătății din România a publicat, în data de 18 august, ghidul cu privire la pregătirea școlilor pentru începerea noului an școlar. Parcurgerea lui te face să înțelegi că decizia de a-ți trimite copilul la școală e o aventură. De la declarația pe propria răspundere a părintelui și până la modificarea claselor, operațiunea “Școala 2020” seamănă mai mult cu lansarea unui satelit pe orbită decât cu activitatea de învățare.
“Dispunerea mobilierului astfel încât să fie obținută distanțarea de minimum 1 metru între elevi sau montarea de separatoare transparente în situația în care distanțarea nu este posibilă”, se arată în document.
Guvernatorul statului Florida Ron DeSantis (Partidul Republican) a comparat deschiderea școlilor într-o regiune cu o operațiune militară din cauza numărului mare de noi infectări. Orice instituție școlară deschisă s-a transformat rapid într-un focar de epidemie.
Acesta e doar un exemplu, probleme cu deschiderea sunt în toate statele în care numărul de infectări este în continuare extrem de ridicat. Resursele de care dispun autoritățile din Florida sunt mult mai mari decât cele care se află la îndemâna autorităților din județele României.
Copiii prinși între două tabere, fiecare cu dreptatea ei
Discuția pentru redeschiderea școlilor, în opinia mea, pornește de la o premisă falsă. Noi vorbim despre cum să facem să-i trimitem pe copii la școală când de fapt discuția ar trebui să fie despre cum să facem să nu întrerupem procesul de învățare, păstrându-l la un nivel acceptabil.
În această dezbatere există două tabere bine definite:
1. Cea a părinților, profesorilor și funcționarilor din educație care susțin că școala trebuie să înceapă și să se desfășoare cât mai normal cu putință pentru că altfel copiii nu învață nimic.
2. Cea formată din părinții și profesorii care se tem de faptul că venirea copiilor la școală va reprezenta un pericol pentru toată lumea din cauză că va crește rapid numărul de infectări.
Între argumentele celor două tabere se află copiii care, în timp ce navighează pe Netflix, Instagram, WhatsApp, Tik Tok sau pur și simplu taie frunze la câini, așteaptă liniștiți ca adulții să termine gâlceava.
Prea mulți profesori au considerat perioada epidemiei un fel de concediu plătit
Trebuie spus că mulți părinți sunt speriați de un nou semestru de educație online pentru că precedentul a fost un dezastru în cea mai mare măsură.
Și aici nu vorbesc de cele câteva experiențe reușite, cele câteva școli și licee care s-au adaptat la noul mediu, mobilizând atât profesorii cât și elevii astfel încât procesul de învățare să continue aproape normal. Aceste excepții sunt picături de colonie într-un ocean.
La nivelul României se poate spune că din data de 15 martie nu s-a mai învățat mare lucru. Mulți părinți sunt mai speriați de posibilitatea de a-și vedea copiii că pierd vremea decât de cea a îmbolnăvirii.
În opinia mea, aici au ratat autoritățile. N-au reușit să propună și să aplice un program coerent de învățare online, n-au reușit să impună standarde profesorilor pentru a-i obliga să susțină cursurile digitale, n-au oferit suportul tehnic necesar pentru desfășurarea orelor în noul format.
Mulți copii n-au făcut școală online și pentru că mulți profesori au privit această activitate ca pe o glumă, iar perioada epidemiei au considerat-o ca pe un fel de concediu plătit de stat. Aici a fost un mare vid de autoritate la nivelul Ministerului Educației.
Cum vor fi protejate 6.000 de școli când n-a putut fi protejată o plajă?
În loc să vorbim despre cum să montăm panouri de plexiglas pe bănci, câte ore se poartă masca și de la ce vârstă, cât ține o oră și câți copii sunt într-o clasă, mai bine doamna Anisie venea cu un set de măsuri pentru școala online pe care fiecare profesor trebuia să le respecte, cu un sistem de control al desfășurării activității online astfel încât procesul să se poată desfășura în bune condiții. La noi, ministerul a decis că “nu se pun note în învățământul online” și toată lumea a intrat în vacanță.
În opinia mea, trebuia până la această oră să avem un model unitar pentru desfășurarea școlii online, cu obiective, metode de predare, de ascultare, de notare, de prezență, de control al profesorilor și asigurarea suportului tehnic, iar școala normală să fie o excepție aflată sub atentă supraveghere a autorităților medicale.
Până la începerea campaniilor de vaccinare, școala nu se va putea desfășura ca înainte de pandemie. E posibil ca după data de 14 septembrie numărul de cazuri să explodeze. După experiențele din alte state, școlile vor sta deschise câteva săptămâni până va începe nebunia.
Autoritățile din România n-au reușit să impună niște măsuri de protecție în stațiunile de pe litoral, cred că ne iluzionăm dacă sperăm că vor putea să ofere siguranță sanitară în peste 6.000 de școli.
Sunt zeci de școli generale în București în care nu există apă caldă, săpun și hârtie igienică, iar în documentele oficiale se cere montarea panourilor pe bănci.
Școlile s-au închis în data de 11 martie 2020. Până azi, reprezentanții Ministerului Educației nu au reușit să strângă datele din teritoriu pentru a-și da seama ce nevoi tehnice au școlile pentru ca învățământul online să se poată desfășura în bune condiții.
Abia la sfârșitul lunii iulie a început o operațiune de “diagnoză”, descoperind că în doar “2.998 unități de învățământ de stat au fost activate platforme și instrumente de învățare online”, adică în mai puțin de jumătate. Mai sunt 24 de zile pentru a rezolva cealaltă jumătate. Credeți că vor reuși?
În opinia mea, sistemul mixt, cu o parte din copii la școală și cu cealaltă pe internet va fi mai ineficient decât semestrul online anterior. Așa că până la apariția unui vaccin, educația se va face pe Netflix, Instagram, Tik Tok, cu toate consecințele ce decurg de aici.
Citește și: Misiunea imposibilă a directorilor de școli. Legați de mâini