Cum a înlăturat regimul lui Putin opoziția rusă de-a lungul timpului

Laurentiu Plesca

EXPERT AFILIAT EUROPULS

Laurențiu Pleșca este cercetător al Centrului Român de Studii Ruse și analist în cadrul German Marshall Fund of the United States. Este Doctorand al Școlii Doctorale de Științe Politice al Universității din București, licențiat în Științe Politice, Universitatea din București, absolvent al unui masterat la aceeași facultate, Programul de Relații Internaționale și Studii Europene, absolvent al unei burse în Franța la universitatea Sciences Po Lille. Vorbește 3 limbi străine: engleză, italiană și rusă. Laurențiu publică analize pe teme precum geopolitica Rusiei în zona Mării Negre, politica internă și externă a statelor ex-sovietice (în special Republica Moldova, Ucraina, Armenia, Georgia, Belarus, Azerbaijan, Kazahstan). De asemenea, îl preocupă integrarea europeană și analizează politica internă și externă a României, cât și a Republicii Moldova.
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Din păcate, Rusia este un stat tot mai asociat cu persecutări și asasinate împotriva opozanților politici. Aceste acțiuni sunt din ce în ce mai frecvente și sunt menite să elimine vocile critice împotriva regimului lui Putin.

Alexei Navalnîi, Boris Nemțov și Anna Politovskaia sunt printre cele mai sonore nume care și-au pierdut viața pentru a avea o Rusie democratică. Următorul pe listă este Vladimir Kara-Murza, dar și oricine se împotrivește în vreun fel regimului.

Atunci când nu asasinează la comandă, regimul abuzează de sistemul judiciar pentru a-i condamna și a-i încarcera pe cei care se opun ori protestează, folosindu-se tot felul de tertipuri, cum ar fi acuzații false sau fabricate.

Procesele politice sunt la ordinea zilei de când a ajuns Vladimir Putin la putere în 2000 și sunt folosite pentru a-i intimida, a-i înfrânge și chiar a-i lichida pe cei care își doresc o schimbare, un stat de drept, o viață normală.

Un martir pentru o Rusie democratică

După ce a fost persecutat, bătut și otrăvit de regimul lui Putin, la 16 februarie, Alexei Navalnîi a decedat în colonia „Lupul polar” din îndepărtata Siberie. S-a întâmplat după o plimbare, când principalul critic al lui Putin s-a simțit rău, pierzându-și subit conștiența.

ADVERTISING

Versiunea oficială a morții - un cheag de sânge. Până atunci, nu au fost primite plângeri de sănătate din partea lui Alexei Navalnîi. Totuși, în timpul încarcerării sale, Navalnîi a fost trimis în izolatorul de pedeapsă de 27 de ori, clar pentru a-l “termina” cât mai rapid, dar și pentru a-l tortura în chinuri.

Din start, acest deces ridică semne mari de întrebare. De exemplu, anunțul morții lui Navalnîi a apărut pe site-ul Serviciului Federal Penitenciar al Rusiei la doar două minute după ce acest deces ar fi avut loc în mod oficial. Acest lucru este foarte suspect, deoarece autoritățile ruse, ca orice regim totalitar, nu acționează niciodată atât de repede în astfel de cazuri, mai ales când este vorba de moartea unor deținuți politici.

Presupunem că Kremlinul, împreună cu aparatul său de propagandă, va comenta moartea principalului lider al Opoziției din Rusia, așa cum a făcut-o în cazuri similare din trecut - regimul ca, de obicei, va spune că acesta nu mai reprezinta o amenințare de mult timp, astfel că moartea sa este dezavantajoasă pentru Putin și, în general, a fost făcută de Occident, care are nevoie de un astfel de sacrificiu în scopurile sale. Practic, fiecare crimă politică semnificativă din Rusia a fost comentată în acest fel, devine un obicei.

Din echipa lui Alexei Navalnîi, orice persoana apropiată acestuia este urmărită și redusă la tăcere, prin aceeași metodă.

Aliat de mult timp al lui Navalnîi și fost șef al unui partid de opoziție, Ilia Iashin a fost condamnat în decembrie 2022 la opt ani și jumătate de închisoare pentru declarații făcute pe canalul său de YouTube despre crime de război, care ar fi fost comise de forțele rusești în suburbia Kievului, Bucea.

Avem același scenariu – crimă, pentru unii dintre cei mai proeminenți lideri ai Opoziției, de aceea trebuie să urmărim cum a fost înlăturată Opoziția rusă de-a lungul timpului:

Un jurnalist curajos

În luna aprilie a anului 2022, autoritățile ruse au deschis un dosar penal împotriva lui Vladimir Kara-Murza pentru difuzarea publică a unor informații pe care le-au considerat false și dăunătoare pentru imaginea armatei ruse și a Federației Ruse în ansamblu.

Motivul urmăririi penale a fost discursul politicianului în fața membrilor Camerei Reprezentanților din statul american Arizona, în care a prezentat informații despre presupusele acțiuni militare ruse în Ucraina. Conform anchetei, Kara-Murza a fost acuzat că a răspândit "informații false cu bună știință", susținând că armata rusă ar fi bombardat zone rezidențiale, maternități, spitale și școli din Ucraina, astfel afectând interesele Federației Ruse.

Ulterior, jurnalistul a fost acuzat de înaltă trădare și desfășurarea de activități ostile împotriva statului prin colaborarea cu organizații considerate indezirabile în Rusia.

Kara-Murza a fost condamnat la 25 de ani de închisoare într-o colonie cu regim strict din Omsk. În ciuda apelurilor repetate ale jurnaliștilor și activiștilor pentru drepturile omului în favoarea eliberării lui Kara-Murza, acesta a fost trimis pentru a cincea oară consecutiv în izolator, punându-l într-o situație similară cu cea a lui Alexei Navalnîi, urmărindu-se la fel o moarte lentă și dureroasă.

Un politician charismatic

În timpul conducerii lui Putin, au fost uciși destui critici ai politicilor sale. Cea mai mediatizată a fost asasinarea politicianului și opozantului Boris Nemțov, în apropierea Kremlinului, în 2015.

În anii 1990, Nemțov a fost un actor politic important în Rusia post-sovietică. El a devenit vicepremier și, pentru o vreme, a fost văzut ca un posibil candidat la președinție, dar Boris Elțîn l-a ales pe Putin ca succesor în anul 2000.

Politicianul charismatic a susținut public această alegere, dar, în timp, a devenit din ce în ce mai critic la adresa lui Putin.

Nemțov a susținut Revoluția portocalie din Kiev în 2004 și Euromaidanul din 2014. El a criticat aspru politica ulterioară a Rusiei față de Ucraina. Nemțov a condus proteste de stradă la adresa rezultatelor alegerilor parlamentare din 2011 și a scris rapoarte despre corupția de la cel mai înalt nivel. De asemenea, a fost arestat de mai multe ori în timp ce dispersa mitingurile opoziției.

În februarie 2015, la doar câteva ore după ce a făcut apel la public să se alăture unui marș împotriva agresiunii militare a Rusiei în Ucraina, opozantul a fost împușcat de patru ori în spate.

De asemenea, în ziua următoare, el urma să își publice raportul cu dovezi ale implicării armatei ruse în luptele din Donbas. Putin a declarat ulterior că asasinatul a fost comandat și a preluat "controlul personal" al anchetei privind uciderea lui Nemțov.

Chiar și în ciuda marelui ecou în lume, adevărații criminali și ordonatori rămân în libertate. În ciuda faptului că s-a dovedit că în spatele asasinatului s-au aflat oamenii liderului cecen, Ramzan Kadîrov. Nu există nicio îndoială că Putin a fost creierul din spatele execuției unuia dintre principalii săi critici.

O scriitoare critică

Anna Politkovskaia a fost scriitoare, jurnalistă și apărătoare a drepturilor omului de la Novaya Gazeta, ale cărei cărți "Rusia lui Putin" și "Rusia fără Putin" îl acuză pe liderul de la Kremlin că a transformat țara într-un stat polițienesc. Ea a scris pe larg despre masacrele brutale din Cecenia, acuzând autoritățile ruse și pe Ramzan Kadîrov.

La 7 octombrie 2006, a fost ucisă în liftul propriei case. Activiștii pentru drepturile omului sunt convinși că activitățile profesionale ale jurnalistei au fost motivul pentru care a fost ucisă.

Cinci bărbați au fost condamnați pentru uciderea ei, dar un judecător a decis că a fost vorba de o crimă prin contract, cu un onorariu de 150.000 de dolari plătit de o persoană neidentificată.

La scurt timp după asasinarea ei, Vladimir Putin a disociat Kremlinul de orice implicare în crimă, spunând că "moartea ei în sine este mai dăunătoare pentru actualul guvern atât al Rusiei, cât și al Republicii Cecene, decât activitățile ei". Ancheta a fost condusă personal de procurorul general rus.

Este important să ne amintim pentru ce milita Anna Politkovskaia și anume când vorbea despre președintele rus aceasta avea o singură doleanță: „Visul meu este ca Vladimir Putin să stea pe banca acuzaților și să aibă loc cel mai dur proces, cu enumerarea și investigarea tuturor crimelor pe care le-a comis”.

În loc de concluzii

Cu siguranță aceste crime nu sunt ultimele pentru regimul președintelui rus și mai sunt multe altele despre care nici măcar n-am auzit vreodată.

Așa cum Alexei Navalnîi a fost omorât de Vladimir Putin pentru dreptul său de a avea o Rusie democratică, va proceda și cu alți lideri ai Opoziției care sunt în exil, în temnițele din regiunile îndepărtate ori care vor mai apărea.

Din păcate, singura șansă pentru Rusia se reflectă prin oamenii rămași care își ispășesc pedepsele pentru dreptul simplu de a putea vorbi liber.

Se prea poate că acei opozanți rămași în viață precum Vladimir Kara-Murza, executând pedepse lungi și amenințați cu aceeași soartă ca Navalnîi, ar putea găsi alinare în eventualitatea unor victorii în justiție, care, deși încă nu sunt evidente, ar putea declanșa o schimbare în schimbare puterii.

Până atunci, situația acestor oameni este în mâna lui Putin, iar principala Opoziție în Rusia sunt Forțele Armate Ucrainene care luptă împotriva regimului terorist.

Trebuie să fim optimiști pentru viitorul Rusiei care ne afectează pe fiecare în parte, dar din păcate odată cu moartea lui Alexei Navalnîi moare și speranța de a vedea un partener de discuție în statul Federația Rusă.

Așa cum a omorât sute de mii de ruși și ucraineni în masă, nu există nici un impediment pentru Putin să omoare pe rând pe orice persoană care îi stă în cale. Sper ca moartea lui Navalnîi să nu fie în zadar, ci să ne trezească pe fiecare în parte de a mai da dreptate vreodată regimului odios de la Kremlin.

Acest editorial a apărut prima dată pe site-ul publicației din Republica Moldova – Agora.md


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇