Duminică, aproape de miezul nopții, la biserica din cartier. O preocupare profundă pentru a prinde lumină a vecinilor necunoscuți mie până la Noaptea Învierii. Freamăt în creștere pe măsură ce ne apropiam de ora 12.
Înghesuiala face să pară că ne-am adunat la o promoție la tigăi, nu la iluminare spirituală. În fața mea o familie care-și etala achizițiile de sărbătoare: treningurile roz cu Barbie scris cât să se poată citi din orice poziție, dar și de cine ar fi căutat să facă o poză a momentului direct din satelit.
Poate înțeleg eu greșit că e un moment solemn care impune și o ținută și un respect față de ceilalți. Poate greșesc când mă gândesc la însemnătatea întâlnirii noastre în miez de noapte.
Observ apoi pe cineva care se pune în fața mea direct în halat, probabil dând fuga din bucătărie până se încălzește friptura.
Tabloul nu îl descriu întâmplător. Lumea devine în realitate la fel de falsă ca cea zugrăvită în postările din social media.
Aproape că am convingerea că cei care comentau în timpul slujbei sau care au luat lumina din mers fără a asculta măcar cele câteva cuvinte de la începutul predicii, menite să ne reamintească de Înviere și ce ar trebui ea să însemne pentru noi, au plecat convinși că au luat lumină. Da, paradoxul de Înviere: Să iei lumină și să pleci tot în întuneric.
Cine stinge lumina? Fiecare dintre noi. Puțin câte puțin.
Golim de însemnătate sărbătorile, obiceiurile și tradițiile care ar trebui să ne conecteze spiritual și să ne aducă aminte de ceea ce este important. În locul lor punem mese pline, excese, statusuri frumoase pe social media, prieteni de conjunctură și ritualuri al căror rost nu-l mai știm sau înțelegem, dar pe care le urmăm pentru că vrem să fim în rând cu lumea.
ASTĂZI PE SPOT:
Învierea celebrată duminică, de Paște, pe care se bazează multe religii, dar mai ales cea indicată de majoritatea românilor, ne învață sacrificiul, iertarea, speranța, bunătatea, compasiunea și multe alte valori care ne fac bine în primul rând nouă și apoi și societății în care trăim.
În mod firesc, cei care asistă la miezul nopții la Slujba de Înviere au ocazia de a-și reaminti ce înseamnă Lumina și de a o reaprinde, dacă e cazul, în interiorul lor.
Este poate și motivul pentru care de Înviere se umplu bisericile, străzile din jurul lor și alergăm să luăm Lumina și în casele noastre.
Pentru ca miracolul de Înviere să aibă loc în fiecare dintre noi e nevoie doar de a fi prezenți atunci și acolo și de a asculta atât cu urechile noastre, cât mai ales cu sufletul. Fiorul domolit de miracol ne transformă așa cum a transformat și alimentat creștinismul aproape 2.000 de ani.
Lumina de Înviere nu este despre o lumânare la suprapreț aprinsă în toiul nopții. Dacă la asta se reduce mersul către biserică și întorsul acasă cu o candelă aprinsă, atunci putem foarte bine să renunțăm la drum și să aprindem lumânările direct pe masa de acasă.
Lumina de Înviere este miracol, speranță, bunătate, altruism, familie, comunitate și binele pe care vrem să-l lăsam în urma noastră.
Lumina de Înviere este ceea ce fiecare are nevoie și ceea ce fiecare poate da mai departe, ușor, către semenii săi. De asta fiecare o poate percepe diferit, dar la fel de puternic. Condiția este să ne amintim că nu este doar un gest. Gesturile pot să fie zilnice, pot să fie mimate, chiar și copiate sau editate de AI.
Dacă transformăm Lumina de Înviere într-un gest, putem foarte bine să stingem lumina. Să nu fim noi generațiile care sting lumina!
P.S. Acest articol vine la aproape un an după un altul de pe spotmedia.ro, în care remarcam, după slujba de Înviere, cum am uitat ce e important. Sper să nu devină o obișnuință și în fiecare an să devenim tot mai străini de ceea ce contează cu adevărat.