- A fost unul dintre cei mai vizibili și populari contestatari ai pandemiei și măsurilor de protecție.
- A participat la mitinguri de protest față de purtarea măștii și a distanțării sociale.
- Și-a construit un program politic adresat celor care nu credeau în existența virusului și a candidat în alegerile de la sfârșitul anului 2020, vizând ocuparea unui post de deputat. A pierdut, infectându-se în timpul campaniei electorale.
Am decis să urmăresc firul vieții, cariera și comportamentul din timpul pandemiei a lui Bogdan Stanoevici pentru a relata evoluția unei persoane populare prinsă în vârtejul unor evenimente pe care cred că nu le-a înțeles și care, într-un final, au ucis-o.
Povestea unui singur om poate fi relevantă pentru a descâlci mecanismele care au divizat societatea în timpul catastrofei sanitare.
Ultima dată l-am văzut în aprilie 2017. Era moderatorul unui eveniment electoral organizat de Gabriela Firea, primarul Bucureștiului la acea dată.
La o școală din oraș s-a organizat un spectacol cu muzică rap și discursuri politice la care a participat doamna primar, dar și ministrul de Interne Carmen Dan.
Cele două cheltuiau bani publici pentru a informa elevii cât de periculos era un joc interactiv, popular printre adolescenți, care îi putea duce la sinucidere. Jocul se numea Balena Albastră.
Actorul era acolo. Purta un sacou din lână de culoare gri închis, o cămașă albastră, pantaloni de doc, asortați cu sacoul. Într-o mână ținea un microfon, în cealaltă un clipboard pe care se afla desfășurătorul evenimentului.
În prima clipă nu l-am recunoscut, norocul meu a fost că două colege jurnaliste vorbeau șoptit între ele și i-am auzit numele. Bineînțeles că el era. Actorul veșnic tânăr, deși se apropia de 59 de ani, la acea vreme.
O vârstă pe care nu o arăta, ascunsă de un ten odihnit, deși aspru, o tunsoare scurtă, fără niciun strop de chelie și cu puține fire albe.
Ar fi fost dificil pentru oricine să-i ghicească vârsta. Cei mai mulți privitori, dacă ar fi fost întrebați, ar fi spus că are cel mult 45 de ani.
Privirea îi rămăsese aceeași, limpede și tristă. Părea că ascunde o înțelepciune secretă, neexprimată, dar ea era în disonanță cu comportamentul, o încercare continuă de a fi pe plac, de a-și mulțumi șefii politici.
Pentru elevii aduși acolo cu forța de profesori, era un străin. Un adult care se maimuțărea să prezinte o înșiruire de personaje politice ce țineau discursuri îngrijorate despre activitatea necontrolată a tinerilor în mediul online.
Tom Cruise al României
Nici chiar cei câțiva profesori și părinți veniți acolo să se afle în preajma puternicilor zilei nu și-l aminteau, dar vreme de câțiva ani, fusese un simbol al tinerei generații din anii ’80. Dar aceea era o perioadă îndepărtată și complicată de care tot mai puțini supraviețuitori doreau să-și amintească.
A fost eroul ei. A terminat Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în anul 1982, iar până în mai 1989, cu șapte luni înainte de prăbușirea regimului comunist, a dominat marile ecrane. Personal, l-am comparat cu un Tom Cruise al României. Aducea un pic, dar rolurile lui nu erau de acțiune, ci mai degrabă de adolescent, de tânăr îndrăgostit, implicat într-o complicată poveste existențială sau sentimentală.
Părăsește țara cu puțin timp înainte de prăbușirea Zidului Berlinului, căsătorindu-se cu o franțuzoaică. La plecarea din România avea 31 de ani.
Anii ’80 au avut o textură rigidă, rece și întunecată. Nu se găsea mâncare, curentul electric era raționalizat și câteva ore pe zi, mai ales seara, se întrerupea.
Regimul dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu era izolat internațional, iar sistemul economic centralizat intrase în colaps. Viața de zi cu zi era o luptă continuă pentru supraviețuire.
În tot acest peisaj întunecat, stâlpii propagandei oficiale lăsau să treacă de cenzură unele filme artistice, cărți, melodii și spectacole de teatru, realizând o supapă socială prin care lumea putea să scape, într-o anumită măsură, de povara cotidiană.
În filme, apare o țară idealizată, mult mai aproape de valorile occidentale, în care oamenii purtau haine moderne, plecau în concedii, mâncau la restaurant și conduceau automobile fără rația lunară de benzină.
În rol de politician populist
Actorul, timp de un deceniu, a trăit într-o astfel de lume, desprinsă de realitate. A fost un personaj privilegiat, cum singur a recunoscut într-un interviu.
Pandemia l-a surprins într-o situație încurcată. La 60 de ani, nu mai știa prea bine ce rol avea, de actor sau de politician.
În 2019, a fost unul dintre cei 14 candidați la președinția României, validați de Biroul Electoral Central.
După o perioadă în care a activat în echipa lui Victor Ponta, prim-ministru și lider al PSD în perioada 2012 - 2015, demisia acestuia l-a aruncat pe actor într-o zonă de incertitudine.
În general, candidatura la președinție e văzută de mulți aventurieri care cochetează cu politica drept o oportunitate de a se face cunoscuți.
Nu a fost clară pentru nimeni strategia actorului. Mai mulți reporteri l-au întrebat care-i platforma lui politică, de ce candidează ca independent. Răspunsul lui a fost vag, ceva de genul că are un număr de idei despre modul cum trebuie condusă România.
În campania electorală, pe pagina sa de Facebook a publicat o imagine în care e călare pe un cal negru, el fiind îmbrăcat în haine deschise și având în mâna dreaptă un steag tricolor.
Actorul n-a fost niciodată luat în serios ca om politic.
Probabil, după experiența din alegerile prezidențiale, și-a dat seama că are nevoie de susținerea unui partid și se înscrie într-unul ecologist, care a adunat un număr de politicieni compromiși, anchetați pentru corupție, foști miniștri, fiind o încercare de a crea o mișcare nouă, dar lipsa de credibilitate a fost o mare problemă a celor din această formațiune.
Actorul alege populismul ca formă de exprimare politică. Vorbește de patriotism, de frumusețile patriei, povestește că s-a întors în România pentru că i-a fost dor de țară.
Pandemia îl surprinde pregătindu-se să candideze pentru postul de primar al Bucureștiului. Și vede în această criză o mare oportunitate, aceea de a nu crede în virus. Mizează pe nemulțumirea oamenilor cu privire la restricții.
Un pariu pierdut
Într-o conferință de presă din 11 martie 2020, cu cinci zile înainte ca România să intre în stare de urgență, iar circulația să fie interzisă, actorul anunță că el nu poartă mască pentru că e un bărbat sănătos.
Face o referire la o presupusă declarație a ministrului Sănătății care ar fi spus că doar persoanele bolnave trebuie să poarte mască, dar această declarație nu s-a confirmat niciodată.
Apoi, anunță că, atunci când legea o cere, își pune mască, pentru că e o persoană care respectă regulile, dar a făcut herpes din cauza ei.
În concluzie, a adăugat că nu mai poartă pentru că îi e frică să nu facă și alte infecții din cauza bucății de pânză.
În fotografia publicată de agenția de presă care a relatat ciudatul discurs, actorul are un guler de lână, din acela folosit de schiori pentru a-și proteja gâtul de frig, guler care-i acoperă gura, dar nu și nasul.
Astfel a început lupta lui Bogdan Stanoevici cu virusul, încercând să-l transforme în agentul său electoral.
A profitat de teama, frustrarea și problemele provocate de măsurile de protecție luate de autorități împotriva răspândirii pandemiei pentru a se reinventa în lider anti-sistem, sperând să aibă succes politic.
Dar a pierdut pariul, Covid-19 s-a întors împotriva lui și i-a curmat viața la vârsta de 62 de ani.