- 6,7 milioane de oameni și-au pierdut viața în urma infectării cu Covid-19 și a complicațiilor provocate de îmbolnăvire.
- La mai puțin de un an de la începutul pandemiei, primele persoane s-au vaccinat în Marea Britanie, SUA și Uniunea Europeană.
- Pandemia a afectat toate categoriile de persoane, a divizat societatea și a deformat relațiile umane.
- 67.374 de români au decedat în urma infectării, conform datelor publicate de Guvernul României.
- Peste 8 milioane de cetățeni români au făcut cel puțin o doză de vaccin.
În ultima zi a anului 2019, pe un site internațional de alerte pentru boli infecțioase a fost publicat primul raport în care se anunțau 27 de decese în orașul Wuhan, provincia Hubei, China, din cauza infectării cu un virus necunoscut.
Așa a început călătoria prin pandemie a omenirii, una care pentru America de Nord și Europa s-a încheiat, conform unor specialiști, dar care încă provoacă disfuncționalități ale sistemului de sănătate, tensiuni sociale și blocaje economice în China.
În cei trei ani, 6,7 milioane de oameni și-au pierdut viața în urma infectării cu Covid-19 și a complicațiilor provocate de îmbolnăvire.
La mai puțin de un an de la începutul pandemiei, primii oameni au fost vaccinați în Marea Britanie, SUA și Uniunea Europeană. O combinație între imunitatea realizată în urma campaniilor de vaccinare și cea dată de îmbolnăvire au creat rezistență în fața virusului. Încă sunt persoane care se infectează, dar pericolul de moarte a scăzut în mod semnificativ.
Pandemia a avut un impact profund din punct de vedere fizic, psihic și social. A afectat toate categoriile de persoane, a divizat societatea și a deformat relațiile umane.
Nimeni nu a analizat încă modul în care a modelat această experiență tragică și neașteptată societatea în care trăim, dar încă îi suportăm consecințele.
Cum te raportezi la o catastrofă
S-a întâmplat cu două săptămâni înainte să se închidă parcurile. Era o zi rece de primăvară, iar pe aleea asfaltată care urca singura movilă din mica întindere de verdeață nu se afla niciun trecător.
La ora zece dimineața, pensionarii și alergătorii au terminat tururile ritualice de un kilometru fiecare, printre copaci și iarba răvășită de o iarnă fără zăpada.
Din vârful micului deal se vedea gardul Institutului “Matei Balș”, cel mai important spital de boli infecțioase din țară.
Venisem să cercetez zona pentru a găsi un loc ferit de privirile curioase ale trecătorilor, de unde puteam face poze.
Mă pregăteam de pandemie ca un reporter conștiincios. Îmi cercetam agenda ca să descopăr ce medici cunosc și cu care pot ține legătura pentru a afla secretele noului virus, iar, acum, pornisem la vânătoare de imagini cu ambulanțe, încercând să surprind internarea primilor bolnavi dintr-un eveniment care începuse să schimbe lumea.
La aproape trei ani de la acea zi rece de martie, când lumea intra înspăimântată în case, încă meditez la felul ciudat în care mă raportam la catastrofă.
Mintea mă excludea din ea. Era ca și cum aveam o protecție specială, în principal oferită de un bloc-notes și un aparat de fotografiat mă ținea departe de orice contact periculos cu noul virus, atât de puține știam la acea oră.
Făceam exact ce învățasem să fac de atâția ani. Priveam un eveniment, un accident, o tragedie prin ochii celorlalți oameni. Mă gândeam ce ar vrea ei să afle, ce e important, ce e nou.
Relatam o întâmplare în care timpul își spusese ultimul cuvânt, iar eu și colegii mei veneam după și căutam senzaționalul, importanța și semnificațiile, fiecare după profilul publicației sau postului TV pentru care lucra.
În mijlocul furtunii
Era o distanță între mine și tragedie. Nu făceam parte din ea. Căutând originea ei, descriind-o, de multe ori descopeream cauza sau ne era prezentată sau sugerată de polițiști, anchetatori, medici sau alți specialiști.
Obțineam astfel și o confirmare a faptului că viața e dreaptă, exista o eroare, o neglijență, un păcat inițial, o minciună originară care produsese nenorocirea.
De exemplu, un tată băuse prea mult, adormise cu țigara în mână, iar apartamentul luase foc. Faptele se înlănțuiau. Descoperirea originii tragediei îmi oferea un fel de liniște interioară, puteam să suport durerea provocată de faptul că o familie a dispărut în flăcări.
În mai puțin de o lună de la ziua în care căutam locul potrivit pentru a fotografia ambulanțe și primii oameni infectați, ajunși la spital, am realizat că între mine și tragedie, în realitate, nu era nicio distanță. Mă aflam în mijlocul ei, la fel ca toți ceilalți.
În cei trei ani, 67.374 de români au decedat în urma infectării, conform datelor publicate de Guvernul României. De la ieșirea din starea de alertă, autoritățile nu mai dau publicității date despre evoluția pandemiei deși, în continuare, sunt persoane care se îmbolnăvesc.
Peste trei milioane de români au trecut prin boală, conform rapoartelor oficiale, dar această cifră e mult subevaluată, mulți dintre cei care s-au infectat nu au anunțat autoritățile.
De asemenea, peste 8 milioane au făcut cel puțin o doză de vaccin.
Pandemia, pe lângă teamă, suferință și moarte, a adus probleme economice, tensiuni sociale globale și războiul din Ucraina. Dezechilibrul major provocat de virus continuă și va mai dura până când societatea se va stabiliza.