Răul poate fi și mai profund dacă nu sunt înțelese și corectate toate cauzele care au permis tacit ca teroriștii Hamas să poată ucide în cele mai violente moduri cetățeni israelieni, chiar în casele lor. Crearea unei societăți palestiniene radicalizate total, laolaltă cu radicalizarea societății israeliene, trecută printr-un infern la 7 octombrie, ar putea fi consecințe cu potențial de dezastru atât pentru Orientul Apropiat, cât și pentru Occident.
Atrocitățile Hamas trebuie să rămână în istorie drept ceea ce sunt, o consecință maximală a radicalizării și a compromiterii atât a Islamului, prin denaturarea conceptelor religioase, cât mai ales a cauzei palestiniene. Iar faptul că Israel afirmă, preluând unul dintre argumentele Ucrainei, că poartă o luptă contra terorismului care poate proteja și Occidentul, este la fel de real, cu condiția ca această luptă să nu meargă mimetic pe urma războiului SUA în Afganistan.
Niciun intelectual de calibru din Israel însă, indiferent de ideologia de la care s-ar reclama, nu se eschivează de la a vedea responsabilitatea pe care puterea politică din Israel o are în felul în care a permis Hamas să își crească forța, până când reușit să infirme întreg sistemul de informații al Israelului și, mai mult, să aibă capacitatea de a pune problema unor amenințări în afara Orientului Apropiat, în Occident. Mai mult chiar, atât scriitori implicați civic, iar asta în Israel îi privește cam pe toți, cât și analiști și jurnaliști, au avertizat constant în ultimii ani asupra felului în care politicile lui Benjamin Netanyahu, longevivul prim-ministru al Israelului, alimentează radicalizarea palestinienilor, pe de o parte, și vulnerabilitățile interne, pe de altă parte.
Asta nu înseamnă însă că există un singur israelian care să privească Hamas cu indulgență.
Auto-criticismul este o tradiție a Israelului de a evalua modul în care au fost luate deciziile și de a fi deschis la a le critica. (...) Au fost vremuri când Israelul ducea războaie, când nu doar că era acceptabil, dar chiar erau apreciați cei care spuneau că un lucru sau altul ar fi trebuit să fie făcute altfel. În timpul Războiului de Independență, din 1948, de exemplu, când un poet israelian a publicat un poem în care era vorba de ceea ce el considera a fi lucrurile rele făcute de un soldat israelian, David Ben Gurion a cerut să fie tipărit în mii de exemplare, pentru a ajunge în ranița fiecărui soldat, pentru ca ei să fie conștienți că există standarde morale la care trebuie să se ridice.
Daniel Gordis, senior vicepresident și Koret distinguished fellow la Shallem College și editorialist la Jerusalem Post și Bloomberg View
În egală măsură, și liderul palestinian Abu Mazen (Mahmud Abbas) a adoptat sincron aceeași strategie care a permis Hamas să pună mâna pe toate instituțiile sociale și politice din Gaza, delegitimând constant Autoritatea Palestiniană.
Așadar, cele două mari părți ale conflictului israelo-palestinian au lăsat Fâșia Gaza să fie total izolată și controlată de Hamas, recunoscută de UE și SUA ca fiind organizație teroristă, în vreme ce ele s-au concentrat pe construirea unor regimuri politice interne cu tente tot mai autocrate, arbitrare, iliberale.
Pentru asta, Mahmud Abbas a oprit toate rundele de alegeri, prelungindu-și puterea și fisurând încrederea palestinienilor în a le reprezenta și negocia cauza, iar Benjamin Netanyahu, după o lipsă de doar un an de la putere, s-a aliat cu partide și politicieni din zona radicală, adâncind grav una dintre faliile sociale ale Israelului care nu mai țin de astă-dată de clivajul clasic evrei/arabi israelieni și, mai mult, expunând Israelul ca un stat în care autoritatea politică este contestată prin protestele care vreme de câteva luni, până la atacul terorist al Hamas, au scos zeci de mii de oameni în stradă.
Din ce pot eu să-mi amintesc, nu a mai existat ceva similar în Israel, ceva care să genereze un astfel de răspuns popular, probabil de la acordurile de la Oslo, din 1995. Acele zile nu pot fi ușor uitate, cu sute de mii de protestatari în Tel-Aviv, iar la sfârșitul protestelor, Ițhak Rabin era mort.
Daniel Gordis, interviu pentru Spotmedia.ro
Chestiunea unor negocieri reale pentru singura soluție posibilă, cea a două state care să poată coabita în pace, a fost astfel înghețată într-un status quo mai degrabă pervertit.
Avertismentul din 2021, acoperit de voința de putere
În 2021, violențele Hamas au degenerat până la un nivel care, atunci, era descris ca fiind neașteptat pentru Israel. Victime au fost și atunci de ambele părți și organizațiile umanitare au atras atenția, la fel ca acum, asupra populației civile din Fâșia Gaza, prinsă la mijloc între ambițiile Hamas și riposta Israelului.
A fost punctul zero al alertei care, însă, nu l-a oprit pe Benjamin Netanyahu decis să revină la putere cu orice preț, acesta fiind aducerea radicalilor în guvern și debutul unei guvernări care a expus atât intern, cât și extern, fisurile dintre societate și puterea politică.
În Israel așadar, Netanyahu voia să-și prezerve puterea, o va pierde pentru puțin timp, iar în Palestina „organizația Hamas era furioasă pe Abu Mazen pentru că a anulat alegerile ce urmau să se desfășoare. Este vorba aici de o dispută inter-palestiniană”, spunea jurnalistul și scriitorul israelian Nadav Eyal, într-un interviu acordat spotmedia.ro:
„Hamas și Fatah se luptă pentru un rol mai important în societatea palestiniană. Pentru a atrage suportul de partea sa, pentru Hamas este foarte convenabil să atace Israelul, deoarece este un subiect care întrunește consensul pe străzile Palestinei. Abu Mazen a anunțat alegeri libere, apoi le-a anulat, iar Hamas a declarat că Israelul e de vină, deoarece îl susține pe Abu Mazen”.
O perspectivă împărtășită și de Daniel Gordis, care credea și el că Hamas a avut în 2021 mai degrabă un scop de politică internă, dar care l-a dus până la un control social maximal asupra Gazei:
„De ce zic că Abbas avea tot interesul ca să alimenteze tensiunile aici?
Pentru că el a fost ales în 2014 pentru un mandat de patru ani și iată că au trecut mai bine de șase. A convocat alegerile în mai, anul acesta, toată lumea s-a mirat pentru că toți știau că Hamas va câștiga. Și atunci le-a anulat, ceea ce nu a mai fost o surpriză. Israelul a răsuflat ușurat, pentru că nu voia ca Hamasul să preia și controlul Cisiordaniei.
Și atunci Abbas a vrut să abată atenția de la decizia lui de anulare a alegerilor către altceva. Avea nevoie ca în ziare să scrie: ”poliția israeliană ia cu asalt Muntele Templului” și să nu mai vorbească despre cum a anulat el alegerile.
Hamas, pe de altă parte, se simțea din ce în ce mai marginalizată, și atunci și ei au turnat gaz pe foc în Ierusalim. Acum două săptămâni au trimis un ultimatum, ceva de genul, dacă până la 6 p.m. nu vă retrageți din zona moscheii de pe Munte, tragem cu rachete.
Noi toți am râs pe moment, ia-uite că ăștia amenință că trimit rachete peste Ierusalim, dar când ei chiar le-au lansat, îmi amintesc că mergeam pe bicicletă printr-un cartier arab, așa de convins eram că nu o vor face.
Dar după ce au tras, Israelul trebuia să răspundă, și a făcut-o cu mai multă forță decât de obicei. De regulă era așa: ei trăgeau câteva rachete, noi le răspundeam cu un bombardament. Numai că acum Israelul a vrut să spună că nu mai permite tiruri asupra zonelor locuite de israelieni. Imaginați-vă că unii trag din Mexic sau Canada direct asupra Washingtonului, ce ar face SUA? Niște bombardamente de răspuns sau îi vor căuta pe ăia cu toate forțele, să-i distrugă definitiv?
Așa că noi am răspuns cu multă forță, iar Hamas a aruncat cât de multe rachete a putut pentru a copleși sistemul antirachetă israelian, Iron Dome, și uite așa lucrurile au scăpat de sub control.
Nu știu dacă a existat vreun raport prin Mossad că uite, asta se poate întâmpla, știu doar ce știe toată lumea în Israel, și anume că surpriza a fost totală. Până și comentatorii politici și militari din Israel, unde avem un segment jurnalistic foarte puternic pe partea asta, chiar dacă nu toți au aceleași opinii, toți au fost surprinși de întorsătura lucrurilor”.
Daniel Gordis este senior vicepresident și Koret distinguished fellow la Shallem College și editorialist la Jerusalem Post și Bloomberg, decan fondator al Școlii de studii rabinice Ziegler de la University of Judaism. În 2014 a fost pus de Jerusalem Post pe lista celor mai influenți 50 de evrei. În limba română a fost tradus, la Editura Humanitas, cu volumul Israel. Scurtă istorie a unei națiuni renăscute. Cea mai recentă carte abordează relația dintre evreii din SUA și Israel - We Stand Divided: The Rift Between American Jews and Israel.
Și asta se întâmpla în 2021. Surpriza totală de atunci a dus la măcelărirea israelienilor la ei în casă, pe străzi, la un festival de muzică. De data asta nu au fost câteva rachete și bombardamente în replică, de data asta Hamas a intrat în Israel, infirmând tocmai atributele puternice ale statului: cele mai bune servicii de informații și un sistem de apărare care funcționează desăvârșit.
O exprimă cât se poate de clar Zeruya Shalev, una dintre vocile intelectuale de prestigiu, activistă pentru pace, care, după ce a fost grav rănită într-un atentat terorist în Ierusalim, s-a mutat în Haifa, unde comunitatea de evrei și cea de arabi israelieni au găsit punți de comunicare și acceptare. Cel puțin până acum, pentru că este greu de prevăzut cum va arăta relația dintre cele două comunități, cu trauma măcelului Hamas integrată.
„Tot ce știam despre tehnologiile de apărare s-a prăbușit, toate concepțiile pe care le aveam s-au prăbușit într-un mod atât de tragic.
Faptul că nu am fost deloc pregătiți, că nimeni nu i-a putut opri. Că a luat atât de mult timp până s-a terminat. Și faptul că nu a existat niciun avertisment, că serviciile de informații din Israel nu au făcut asta. Practic nimeni nu se aștepta, deci este un eșec teribil, desigur. Este de necrezut că pe teritoriul Israelului oamenii au ajuns să fie atât de neputincioși”.
De ce contează democrația
Președintele american Joe Biden a rezumat cu o idee coincisă cauzele care au dus la războiul Hamas – Israel: este o confruntare între forțele nedemocratice și cele democratice.
Analiștii politici și intelectualii, printre care Noah Yuval Harari, au refăcut însă și contextul: nu mai este vorba doar despre o confruntare între nedemocratica Hamas și democraticul Israel, ci și între democrația israeliană și susținătorii ei și tendințele iliberale ale guvernului Netanyahu. Erodarea democratică pe care Netanyahu a cauzat-o în Israel nu poate ține statul perfect funcțional, așa cum nici iliberalimul lui Viktor Orban la Budapesta nu poate corecta economia. Din contra, atunci când există amenințări reale, regimurile nedemocratice își dau măsura. Doar că, așa cum a spus una dintre femeile prizoniere ale Hamas eliberate luni seară, ei, oamenii, au devenit cei care plătesc factura.
„Este evident un eșec al serviciului secret israelian, dar mai mult decât atât, este un eșec al strategiei Israelului condus de Netanyahu în ultimii ani. Strategia lui Netanyahu din trecut, să spunem 15 ani, a fost să mențină Hamas în Fâșia Gaza, fără nicio încercare de a negocia un acord pe termen lung.
S-a gândit că în fiecare an sau o dată la doi ani vor lansa rachete și noi vom răspunde cu forțele noastre aeriene și așa va funcționa ani de zile. Ei bine, acum, este clar că politica lui Netanyahu a fost greșită și periculoasă. Și asta, fără a vorbi măcar despre ultimele nouă luni în care guvernul său a dus Israelul într-o călătorie nebună de slăbire a democrației și de divizare a națiunii și, prin urmare, de a pune în pericol securitatea națională a Israelului”, afirma într-un interviu pentru Spotmedia.ro scriitorul Yaniv Iczkovits.
Acum câțiva ani, ca soldat într-o unitate de elită, Yaniv Iczkovits a co-inițiat o mișcare puternică în epocă, căreia i s-au alăturat sute de soldați care voiau să-și apere țara, dar refuzau să intre în Teritoriile Ocupate. Spunea, într-un interviu pentru spotmedia.ro, că acolo a fost limita lui etică, un proces de reparație a propriei vieți. Scrisoarea combatanților, mișcarea pe care a coinițiat-o, a fost unul dintre motivele pentru care Israelul a decis retragerea din Gaza. Un gest curajos al premierului Ariel Sharon, spunea Yaniv Iczkovits.
Astăzi, Yaniv Iczkovits este mobilizat pe front, ca rezervist, într-un război pe care l-a anticipat cumva în ultimul an, fiind martor al radicalizării politice din Israel, dar care a depășit puterea de îndurare a fiecărei ființei umane.
Tocmai trecerea acestor limite înspre atacuri teroriste de o cruzime desăvârșit exersată impune însă corectarea cauzelor și restabilirea democrației, odată cu anihilarea unei grupări teroriste care are ecouri și în Occident. Pe de o parte, menținerea Israelului într-o zonă de insecuritate va alimenta pericolul terorist peste tot în lume, pentru că terorismul crește odată cu perfecționarea terorii; pe de altă parte, lipsa de soluții de restabilire a democrației după ce Hamas va fi destructurată și cel mai probabil identificare unei soluții internaționale pentru Gaza va face imposibilă reluarea negocierilor cu Autoritatea Palestiniană și, astfel, pacea pe termen lung sau măcar speranța pentru pace.
Ar fi trebuit Benjamin Netanyahu să demisioneze?
Există jurnaliști și intelectuali din Israel care au avansat această ipoteză a demisiei. Pentru că se face comparația cu Yom Kippur, un război dureros pentru Israel pentru că i-a expus slăbiciunea de a procesa informațiile și de a preveni astfel războiul, pentru care Egiptul se pregătise de la umilința din 1967, sub conducerea lui Sadat, și atunci premierul Golda Meir a demisionat, dar nu în timpul războiului și nu înainte ca partidul să treacă de alegeri.
Acum câteva luni, când în Israel oamenii protestau sâmbătă de sâmbătă, Daniel Gordis afirma că această contestare a regimului politic nu va fi speculată de Hamas, pentru că asta ar reuni țara.
"Când este vorba despre Hamas, nu există nicio diferență de politică între dreapta, centrul și stânga din Israel. Stânga israeliană nu e mai îngăduitoare cu Hamas decât dreapta. Dacă Hamas ar ataca acum, ar fi o scuză legitimă pentru Bibi să riposteze și asta ar uni țara.
Nu spun că Bibi va folosi asta ca scuză, dar cei din Hamas nu sunt proști, ar fi foarte stupid să facă ceva acum".
Totuși, intensitatea atacului și faptul că el a învins sistemul de informații, dar și sistemul militar, va determina o reevaluarea a întregii paradigme de putere și moștenirea politică a lui Benjamin Netanyahu va fi cea mai neagră din istoria Israelului.