Dacă un peștișor de aur s-ar oferi să îmi îndeplinească o dorință, una singură, pentru România, ce credeți că i-aș cere? Justiție? Nu. Bani? Nu. Vin și acestea dacă știi ce să ceri.
I-aș cere să-l puna pe Mircea Miclea 13 ani ministru inamovibil al Educației. Adică indiferent cine vine la Putere, indiferent de război, pandemie, leșin sindical, isterie retrogradă, indiferent de orice (sigur nu aspecte de sănătate, pe cele de natură judiciară nici nu le iau în calcul), prof. Miclea să fie ministru al Educației, căruia să îi fie dat tot ceea ce cere rezonabil și legal (de ex. 6% din PIB), pentru a pune la punct o reformă a educației de la zero, adaptată lumii în care noi trăim.
Iar cine îl sabotează să intre la pușcărie pentru o infracțiune special creată.
De ce Mircea Miclea?
Pentru că este singurul dintre cei pe care i-am auzit și cu care am vorbit eu care are o viziune articulată, închegată, panoramică și limpede pentru copiii și tinerii lumii de azi și de mâine, de la clasa pregătitoare la licență și doctorat. Nu din secolul trecut, nu de acum 20 sau 15 ani, ci de astăzi și cu flexibilitate pentru tot ce va aduce viitorul.
Este, în opinia mea desigur - dar nu numai aceea de jurnalist, ci și de părinte cu 3 copii - singurul autentic vizionar al Educației, singurul care înțelege copiii și lumea de azi, singurul pe care nu-l văd dispus la niciun compromis privind această viziune.
Motiv pentru care a demisionat din funcția de ministru și nimeni nu a mai îndrăznit să-l pună acolo. Nici măcar Guvernul Cioloș. De aceea, ar fi nevoie de peștișorul de aur...
Mai pe larg viziunea lui Mircea Miclea e și în cel mai recent interviu acordat SpotMedia.ro.
Cum sunt copiii de azi?
Zilele trecute o mare parte dintre intelectualii români, foști demnitari sau nu, își dădeau ochii peste cap indignați de clipul unui anume Selly, vlogger, despre sistemul de educație din România. În esență, omul - care a luat bacalaureatul cu 9,60, deci nu îl putem numi o loază - spunea că școala românească l-a pregătit pentru anul 1990.
Așa este! De ce? Pentru că învățământul de azi este adaptat nouă, celor depășiți de viteza evoluțiilor digitale, categorie în care mă includ fără nicio rezervă.
Dar ei, cei care învață astăzi, sunt altfel construiți, Internetul a pătruns cumva în gena lor și le-a modificat modul de gândire, așteptările. Sunt ”nativii digitali”, cum îi numește Mircea Miclea.
Ei nu mai au nevoie să memoreze decât cel mult tabla înmulțirii. Ei trebuie să aibă noțiuni de baza, să înțeleagă cum funcționează practic lucrurile și, în rest, să aibă tot timpul din lume să realizeze conexiuni, să își descopere pasiunile pe care să le aprofundeze și astfel să se dezvolte în funcție de datul lor. Restul e la un click distanță.
Nimeni nu poate fi cu adevărat bun la toate. Poate toci la toate, poate fi biciuit de ambițiile sau complexele părinților să fie de 10 la toate. De fapt, el are o vocație, are niște aptitudini și ele ar trebui stimulate ca să-l ducă la performanță, dacă acel copil ar avea timp pentru ea. 5-6 materii, noțiuni de bază și aprofundări în funcție de aptitudini.
Cultură generală, apetit pentru lectură? Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns. Când evaluarea va presupune ca un absolvent de școală să spună ce a înțeles el dintr-o opera literară, cu cuvintele lui, și orice citat din critici sau comentarii standard să fie depunctat, da, atunci am putea începe să vorbim despre copii care citesc.
Dar cât timp a scrie ce gândești și ce ai înțeles, cu vorbele tale, este calea sigură spre eșec, în vreme ce succesul este să tocești niște prefabricate din care nu înțelegi mare lucru, dar le reproduci ca dresat în algoritmul pentru nota de succes, cât timp cheia nu e să înțelegi ceva cu mintea ta, cu sensibilitatea ta, ci să reproduci viziunea altora despre acel ceva, nu e nicio cultură generală, e un fiasco cuantificabil în analfabetism funcțional, care hrănește însă industria nemuritoare a meditațiilor.
Nu memorarea trebuie stimulată, ea nu mai contează, cel mult memorarea locurilor unde găsești ce-ți trebuie. Trebuie stimulate conexiunea, creativitatea, curiozitatea, spiritul critic, aptitudinile personale.
De ce trebuie să înveți în clasa a VIII-a noțiuni destul de avansate de lingvistică, și de ele să depindă șansă ta de a ajunge la un liceu cu profilul care ți se potrivește și care poate să nu aibă nicio legătură cu lingvistica? De ce gramatică de finețe, când majoritatea are probleme cu ”pe care” și decât”?
Trebuie să știi ce e hiatul, până vei uita de parca n-ar fi existat, dar habar nu ai când e ”datorită” și când e ”din cauza”.
Știi să reproduci mecanic legea lui Hooke (clasa a IX-a profil uman), nu și la ce iți folosește, dar când te duci la bancă să iei credit, semnezi un DAE care te cocoșează pe viață, pentru că nimeni nu te-a învățat ce e acela. Știți că până acum câțiva ani, cel puțin, existau manuale de Educație Civică în care se vorbea despre faptul că România va adera la UE?
Școala românească vrea să creeze genii și creează inadaptați. Orice secundă folosită pentru memorarea unei noțiuni de care nu ai nevoie în viață de zi cu zi sau care nu te ajută la aprofundarea domeniului pentru care ai aptitudini este o secundă pierdută cu ceva pe care memoria îl va șterge ca mecanism de apărare.
Sigur că niciun copil nu preferă școala vacanței. Așa cum niciun salariat nu preferă o zi de muncă uneia de concediu pe plajă. Dar una este să preferi vacanța, alta este să te duci la școală cu sentimentul inutilității, cu silă și fără să înțelegi la ce iți folosește, așa cum se întâmplă cu imensa majoritate a elevilor din clasa a V-a.
De ce? Pentru că școala românească e vetustă, nu mai are nicio legătură cu generațiile acestea care sunt în altă paradigmă.
Dar, vai!, cum să nu-ți placă "Amintiri din copilărie”? Pentru că nu le înțeleg, nu am nimic comun cu ele, nu am același sistem de referință, fără a vorbi de faptul că îmi trebuie un dicționar ca să îmi deslușească sensul regionalismelor. Unii n-au văzut în viața lor o capră sau o găină vie.
Asta nu înseamnă sub nicio formă că Ion Creangă trebuie abandonat. Dar trebuie găsită acea formulă de contextualizare, inclusiv vizuală, care să-l facă atractiv și pe înțelesul acestei generații. Nu băgat pe gât.
Și vă spun asta după ce am văzut cum au reacționat copiii mei la Ion Creangă, la fel la majoritatea lecturilor copilăriei mele. Nu le-au spus mai nimic. Am avut și am încă un drum lung de la stupefacție, la dezamăgire până la înțelegere.
Copiii nu citesc și pentru că le e anihilat apetitul pentru lectură cu tot felul de impuse pe care nu le înțeleg, cu care nu rezonează. Poate vor ajunge la clasici, dacă îi lași să înceapă cu ”Harry Potter”.
Da, copiii de azi învață mai bine de pe Internet. Știu un elev de clasa a III-a care se poate lua la întrecere cu un profesor de istorie pe anumite segmente, de exemplu Al Doilea Război Mondial, strict pe ceea ce a învățat singur de pe Internet, cu o supraveghere discretă a sursei de informare. Niciodată nu ar fi acceptat să citească pe hârtie aceeași cantitate de informație. Contează suportul?
Dacă așa sunt, puneți-le lecții pe Internet după cum propune Mircea Miclea. Care e problema? Că o să descopere cât de depășit e profesorul de la clasă? Asta e problema profesorului și școala ar trebui să îl poată da afară la cererea părinților, dacă nu se perfecționează.
Diferența dintre generații înaintea erei Internet înainta cu viteza căruței, în era Internet înaintează cu viteza rachetei. Așadar, îi înțelegem sau îi pierdem?
Sigur că prin forța autorității îi putem pune pe patul lui Procust. Dar mi se pare nu numai o aroganță fără margini, ci și extrem de păgubos să nu îi asculți, să pleci de la premisa că tu, cu școala făcută în alta eră, poți dicta nevoile nativilor digitali, că ei, beneficiarii, nu contează, sunt numere. Îi tratezi ca pe numere, vor fi numere.
Dar peștișorul de aur nu există, așa că în România miniștri ai Educației sunt Anisie, Pop și Andronescu. Analfabetismul funcțional e uriaș, școala e o tortură și cine vrea să se salveze emigrează.
Altfel, avem, desigur, un învățământ excepțional conceput. Pentru că așa l-am apucat noi, niște genii din altă eră...