Președintele Senatului și premierul României, lideri ai partidelor care guvernează, au anunțat renunțarea la statul de drept.
Pentru că refuzul asumat de a pune în aplicare o decizie CEDO, în acest caz privind statutul juridic al cuplurilor gay, înseamnă renunțarea la statul de drept, cel care presupune supremația legii și supunerea față de hotărârile instanțelor.
Primul care s-a dezis explicit de decizia CEDO prin care România este obligată să acorde un statut juridic cuplurilor de același sex a fost Marcel Ciolacu, la Europa FM: „Nu e pregătită societatea românească pentru o decizie în acest moment. Nu este nici prima (decizie CEDO – n.red.), nici ultima care condamnă. România a fost condamnată şi pentru tratamentul din închisori. Nu este una dintre priorităţile mele şi, repet, nu cred că România este pregătită în acest moment”.
Argumentele sunt uluitoare. Pe de-o parte, faptul că societatea nu ar fi pregătită. Indiferent dacă e sau nu așa, respectarea hotărârilor judecătorești nu depinde de vreo pregătire. Intră cineva la pușcărie doar dacă este pregătit? Plătește dauna sau execută o obligație doar dacă este pregătit?
Pe de altă parte, faptul că au mai fost și alte hotărâri CEDO pe care România nu le-a respectat. Adică invocăm în favoarea noastră propria incorectitudine. Că așa ceva nu e admisibil reprezintă unul dintre principiile fundamentale de drept.
Culmea e că atunci când dl Ciolacu are interesul, hotărârile sunt sacrosante. De exemplu, chiar luni mărturisea cu voce gravă la Digi24 că pentru domnia sa deciziile CCR se execută, nu se comentează. Și cele ale CEDO, o jurisprudență pe care se fundamentează inclusiv decizii CCR și multe hotărâri ale instanțelor din România? Hotărârile CEDO sunt obligatorii din momentul semnării Convenției CEDO.
A urmat dl Ciucă să declare, mai puțin explicit, dar evident, că nu ia în calcul conformarea la decizia CEDO privind cuplurile gay: „Personal şi PNL, în tot ceea ce înseamnă valorile despre care noi am vorbit, Partidul Naţional Liberal va susţine în continuare familia, familia tradiţională, credinţa în Dumnezeu şi patriotismul, aşa cum au fost asumate la nivelul partidului”.
Solicitate de ministrul de Externe să formuleze până pe 28 noiembrie un punct de vedere privind aplicarea deciziei CEDO, Senatul și Camera Deputaților nu au dat niciun răspuns.
Argumentația celor doi lideri, dar și a altor reprezentanți ai clasei politice arată că ori nu înțeleg nimic din decizia CEDO, ori se fac că nu înțeleg pentru a face din apărarea tradiției strămoșești o carte electorală forte în 2024.
Pentru că decizia CEDO nu are nicio legătură cu căsătoria. Ea poate rămâne foarte bine, chiar fără vreo modificare a Constituției, tradițională, o instituție dedicată cuplurilor hetero.
Decizia CEDO nu impune sub nicio formă căsătoriile gay, ci legiferarea unei anumite forme de parteneriat civil, deci o formă de protecție juridică pentru cuplurile de același sex. Statul român trebuie doar să asigure posibilitatea acestor cupluri de a avea un statut juridic din care să rezulte niște drepturi.
De exemplu, să aibă un regim patrimonial comun, asemeni unor soți, necesar în cazul contractării unui credit. Să se poată moșteni legal reciproc, fără complicația testamentului care, contestabil juridic fiind, se poate lăsă cu îndelungate bătălii în instanțe. Să aibă un statut juridic în caz de urgență medicală sau faze terminale de boală.
Nu e nimic necreștin într-o asemenea legiferare de regim juridic. Și ar fi în favoarea nu doar a celor care doresc un asemenea statut juridic, ci în favoarea societății, tocmai pentru că limitări precum cele de mai sus duc la complicații, la procese, la probleme.
Cât despre adopție, în momentul vorbirii, o persoană gay poate adopta un copil ca persoană singură, dacă obține atestatul de adoptator. Opțiunea sexuală nu face parte dintre criteriile evaluate pentru încredințarea minorului.
Dacă i-ar fi refuzat atestatul pe baza orientării sexuale, persoana discriminată astfel ar câștiga la CEDO de pe scaun, având în vedere articolul 14 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului.
Înainte de a declara societatea nepregătită, înainte de a perora despre tradiție și creștinism, obligația liderilor ar fi să explice ce anume este în discuție, pentru ce să fie pregătită, dacă există vreo legătură cu tradiția.
Ce va spune statul român pe 25 martie când trebuie să anunțe CEDO ce măsuri concrete a luat sau va lua în privința hotărârii CEDO? Că România nu e pregătită să respecte art 46 din Convenția CEDO care statuează obligativitatea hotărârilor pentru semnatarii CEDO?
Domnului Ciolacu ar trebui să îi explice aceste lucruri unul dintre foștii miniștri ai PSD, Titus Corlățean, a cărui lucrare de doctorat (foarte bună, spun specialiștii) poartă exact titlul „Executarea hotărârilor CEDO”.
Pe scurt, oricum va fi împachetat răspunsul, dacă va rămâne în linia de acum a celor doi lideri, va transmite un singur lucru: România nu mai e stat de drept.
Pe ce mizează coaliția? Politic cinic pe faptul că agitarea subiectului de către zona LGBT+ va face subiectul unul de campanie, ceea ce le convine de minune. Mai bine discutăm despre cum apară ei neamul, tradiția și crucea de un dușman inventat decât să analizăm dezastrul economic, de exemplu.
Juridic, știu că o vreme nu li se poate întâmpla nimic. Nerespectarea hotărârii CEDO va pune România sub supravegherea Comitetului de Miniștri, vor fi constatări, avertismente, dar cam atât.
Da, art 46 are și opțiunea nucleară de la aliniatul 4, Comitetul de Miniștri poate să dea statul recalcitrant în judecată, se poate ajunge la retragerea dreptului de vot și chiar excluderea din Consiliul Europei. Dar calea e foarte lungă, sunt state ca Turcia, cu încălcări mult mai grave, care nu au ajuns acolo.
Cât despre bani, sumele pot deveni periculoase doar când, ca în cazul condițiilor din pușcării, cauzele devin foarte multe. Ceea ce deocamdată nu e cazul.