București-Moscova, mizele unui război de cuvinte

armand.gosu
analist, cercetător si jurnalist
Armand Goșu este analist specializat in spațiul ex-sovietic.

Apariția textului noii Strategii Naționale de Apărare s-a transformat dintr-un exercițiu, mai degrabă birocratic, într-un pretext de scandal între România și Rusia.

El survine în momentul în care la Moscova au început pregătirile pentru referendumul de modificare a Constituției, ce are loc pe fondul scăderii popularității președintelui Vladimir Putin, la un minim istoric. Este un detaliu important care explică reacția publică a Moscovei.

Rusia, stat inamic

În presa moscovită, este fluturată afirmația potrivit căreia în Strategia de apărare națională a României Rusia este calificatăstat inamicsauțară ostilă. Interesul pentru acest document abia avansat de președintele Klaus Iohannis Parlamentului de la București pentru a fi aprobat s-a reflectat în declarațiile a doi senatori ruși și în poziția oficială exprimată la briefingul de presă al Mariei Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova.  

Aceste trei poziționări publice critice față de Strategia de apărare redactată la București au fost preluate de agențiile rusești de presă și de redacțiile media controlate de stat, ceea ce confirmă interesul autorităților de la Moscova pentru subiect.

Să le luăm pe rând:

1. Președintele Comitetului de Politică Externă din Consiliul Federației, camera superioară a parlamentului rus, Konstantin Kosaciov, a declarat că o amenințare rusească la adresa securității României nu există și nu va exista până când de pe teritoriul României nu va apărea o amenințare la adresa Rusiei.

Potrivit lui Kosaciov, aderând la UE și NATO, România a sperat să ajungă în centrul politicii mondiale și europene, dar s-a trezit doar la periferia ei. Astfel că simte nevoia să le mai amintească de ea propriilor aliați și să-și crească importanța în ochii lor. Fără alte posibilități – a continuat șeful Comitetului de Politică Externă – România se prezintă drept frontieră externă a Europei și bastion al ei.

Însă, atunci, e nevoie de o amenințare externă, pe care politicienii români o identifică în Rusia, repetând comportamentul Poloniei și țărilor baltice, iar în ultima vreme, și Ucrainei. Potrivit lui Kosaviov, asta ar fi o atitudine primitivă și egoistă care n-are nimic de a face cu realitatea și nici nu interesele reale ale Europei în viitor.

2. Senatorul de Crimeea, Serghei Țekov, membru al Comitetului pentru Politică Externă al Consiliului Federației, într-un comentariu pentru Russia Today (redacția în limba rusă), a plecat de la constatarea că România a calificat Rusia drept stat inamic în documentele sale strategice, numai că lucrurile ar sta exact invers în realitate. Însăși România a fost mereu un dușman al Rusiei și nu invers.

3. La conferința de presă a purtătorului de cuvânt al diplomației ruse, de la 11 iunie, subiectul Strategia de apărare a României nu-și găsește locul printre cele 17 puncte, ci apare la răspunsul la a doua întrebare.

Prima este despre reluarea procesului de la Haga privind avionul malaiezian, doborât de o rachetă rusească deasupra Donbass-ului, a doua despre România. În a doua parte a anilor 90 am participat la zeci de briefinguri de presă la Externele de la Moscova, fiind corespondent al Serviciului Mondial al BBC.

În cazul întrebărilor erau doar două scenarii: cel mai des întâlnit era ca diplomația rusă să dorească să facă declarații pe o anumită temă și atunci erau doi sau trei ziariști locali, mereu aceiași, care primeau întrebările în plic, le citeau de pe bilet la microfon, în conferința de presă, iar purtătorul de cuvânt prezenta răspunsul pregătit dinainte, cu care venea în mapă.

Niciodată n-a improvizat, chiar dacă vorbea liber, răspunsul era pregătit dinainte. Pentru ziariștii ruși sau străini, acreditați la Externe, ca să obțină răspunsuri sau comentarii, era o treabă dificilă; trebuia să trimită întrebarea prin fax cu cel puțin două zile înainte și chiar și așa erau șanse mici pentru vreun comentariu.

Ideea este că la Externele de la Moscova nu există comentarii întâmplătoare, toate sunt aprobate dinainte. Iar direcția presă, purtător de cuvânt, nu dă „pe surse” ca să intoxice presa cu povești din care să iasă bine ministrul. Deci declarațiile făcute la briefingurile de presă din Piața Smolensk, unde e sediul Externelor, trebuie luate în serios și analizate cu atenție.

Agenția de presă de stat Ria Novosti a cerut un comentariu despre menționarea în Strategia de apărare, la capitolul amenințări, a Rusiei. În document – ca să parafrazăm întrebarea curios de precis formulată - se amintește despre creșterea potențialului militar al Rusiei în vecinătatea României, la granița cu NATO, ceea ce sfidează interesele strategice naționale, amenință asigurarea securității energetice și stabilitatea în regiunea Mării Negre.

Maria Zaharova răspunde: da, Rusia e pusă la capitolul amenințări, pe motiv că ar fi contribuit la deteriorarea situației de securitate în zona Mării Negre. Dar nu Rusia e de vină. Bucureștiul nu face decât să copieze Occidentul, care și el dă vina tot pe Rusia.

Urmează trei idei, dintre care una singură este nouă:

1. politicienii români sunt în slujba Vestului, chiar cu prețul compromiterii propriilor interese, ce decurg din apartenența la arealul Mării Negre (un fel de mantră a diplomației ruse în comunicarea cu România, din ultimii 6-7 ani);

2. Strategia de apărare va fi folosită pentru a intensifica prezența militară a SUA și NATO la Marea Neagră, deci Bucureștiul va fi responsabil dacă se întâmplă ceva grav aici (idee repetată de ceva vreme, în legătură cu instalația de la Deveselu, în primul rând);

3. Utilizează cuvântul plagiat, într-un context în care mai potrivit era copiat, ca o ironie la adresa generalilor plagiatori de la București. Pare o răutate din partea Ambasadei Rusiei la București, care probabil că a și redactat un prim draft atât al întrebării, cât și al răspunsului. (o traducere a răspunsului, realizată de Ambasada Rusiei pe pagina ei de facebook)

Moscova: mituri și obsesii despre România

Spre deosebire de București, unde presa titrează la unison că această a doua Strategie a președintelui Iohannis ar fi un moment de cotitură istorică pentru că menționează Rusia ca o amenințare,  media moscovită insistă pe continuitate în atitudinea anti-rusească a României.

Popularul săptămânal Argumentî i faktî a publicat și o istorie a interacțiunilor dintre Rusia și România, de la Mica Unire a lui Al. I. Cuza, la N. Ceaușescu, trecând prin Ion Antonescu. Cu accent pe capacitatea scăzută a trupelor românești în cele două războaie, subiect de ironie până astăzi, nu doar printre istoricii ruși.

În primul război, din cauza slăbiciunii Armatei Române, Rusia a trebuit în 1916 să extindă linia frontului. În al doilea război, slăbiciunea Armatei Române a lucrat în favoarea sovieticilor, de vreme ce România era principala aliată a Germaniei în Est. Psihanalizabilă această acută nevoie a comentatorilor ruși de a ironiza România și performanța militarilor ei.

Caricaturizarea militarilor români a fost un proiect al propagandei sovietice din 1942-43, pentru a ridica moralul Armatei Roșii. Este surprinzător cât de bine a supraviețuit această temă până astăzi, în mentalul colectiv din Rusia. Numai că asta limitează astăzi capacitatea de manipulare și fake news referitor la România. Pentru că nu o mai poți prezenta ca pe un pericol militar. Nimeni în Rusia nu te-ar crede.

De vreme ce România, singură, nu poate fi un pericol pentru Rusia, narațiunile propagandei pentru uz intern trebuie să fie mai complexe. De pildă, să amintească faptul că experții americani de la RAND au propus o strategie împotriva Rusiei la Marea Neagră, la care participă România și Bulgaria. Sau: Rusia e amenințată în Marea Neagră de duetul București – Kiev, proba reprezentând-o declarația ministrului ucrainean al Apărării din februarie 2020, potrivit căruia România și Ucraina își vor coordona acțiunile în Marea Neagră, pentru a răspunde eficient amenințărilor Rusiei. Niciodată România nu este amintită singură, mereu alături de alte țări, pentru a crea un fake news.

Și pentru publicul din Rusia flancul estic al NATO este împărțit în două: în nord, Polonia și țările baltice, mustind a rusofobie, de unde vine o amenințare mortală; în sud, Turcia, Bulgaria, România nu pot compune nimic împreună, de vreme ce se ceartă între ele, sunt țări mai puțin agresive.

Din această din urmă categorie, România singură dă semne că vrea să evadeze și să urmeze modelul Poloniei. Numai că pe „piața rusofobiei” e concurență mare pentru politicienii români care vor să-și sporească influența invocând „pericolul rusesc”.

E o piață dominată de polonezi și baltici. Concluzia articolului din Argumentî și faktî: experiența istorică demonstrează că, atunci când a ales confruntarea cu Rusia, România a avut doar de pierdut. Numai că, la București, vor să mai încerce o dată. Acesta e tonul presei moscovite despre România.

O mică diversiune pentru referendum

Cearta dintre București și Moscova a fost generată nu atât de textul noii Strategii de apărare, cât de felul în care presa din România a reflectat menționarea Rusiei. Era un ton războinic, explicabil după un așa de prelungit lockdown.

Dar Moscova putea să nu răspundă, a făcut-o de multe ori. De regulă, în relația cu România, Rusia preferă să rezolve pe canale diplomatice astfel de chestiuni.

Atunci ce a determinat-o să răspundă? Faptul că Strategia menționează Rusia în mai multe ocazii, ceea ce întărește percepția negativă la Moscova asupra documentului. Însă asta nu e suficient. Se simțea Rusia obligată să răspundă pentru faptul că presa din România vibra la acest subiect? Prea puțin interesează Moscova ce zice presa din România. Sunt două ecosisteme informaționale separate, care nu comunică între ele. Atunci?

Cel mai probabil, puterea din Rusia a preferat să reacționeze public, folosind pretextul Strategiei de apărare a României, pentru a consolida o narațiune fundamentală, cea privind amenințarea externă, într-un moment în care popularitatea lui Putin a scăzut.

Paradoxal, în plan propagandistic, al manipulării electoratului, Strategia de apărare care subliniază amenințarea rusească îl ajută pe liderul de la Kremlin să mobilizeze electoratul ca să obțină o susținere mai mare pentru modificările constituționale care să-i permită să rămână la putere încă 12 ani, din 2024 încolo. Asta e motivul pentru care la Moscova a apărut în presă acest subiect.

Înapoi la documente

Nici Ministerul de Externe și nici senatorii ruși n-au afirmat că „pentru prima dată” într-un document strategic redactat la București Rusia este calificată drept amenințare la adresa securității naționale a României. Asta a afirmat presa de la București, din motive care merită o analiză serioasă, însă cu altă ocazie.

Într-un interviu video postat de Fundația Gorceakov, o variantă rusească a Fundației Titulescu, profesorul Igor Putințev, de la faimosul (pentru publicul românesc grație câtorva comentatori de pe Dâmbovița) Institut de Relații Internaționale, de pe lângă Ministerul de Externe al Rusiei, și-a început comentariul subliniind că nu e ceva nou în politica externă și de securitate a României.

În emisiunea „Opinia expertului”, de la 11 iunie, intitulată Rusofobie în România?, profesorul Putințev afirmă că e vorba de un proces care a început la mijlocul anilor 2000, acum consumându-se doar o altă etapă în evoluția relației româno-ruse, în contextul în care Bucureștiul îmbrățișează tot mai strâns modelul polonez.

Chiar dacă e menționată de mai multe ori, există o singură idee clară, prelucrată în diverse variante, care se regăsește în capitolul 4 - Amenințări și la care s-au referit și oficialii ruși: consolidarea potențialului militar al Rusiei în vecinătatea României, în zona Mării Negre, „generează provocări majore la adresa intereselor strategice naționale, vizând securizarea frontierelor UE și NATO și, respectiv, asigurarea securității energetice și a stabilității în Regiunea Mării Negre”.

Și în Strategia de apărare din 2015 se spune că Rusia amenință România în vecinătatea estică (art. 35, 36) și afectează stabilitatea regională. Iar în Strategia militară a României, redactată în perioada în care la conducerea Apărării s-au aflat Mihnea Motoc și generalul N.I.Ciucă, aprobată la 28 septembrie 2016, amenințarea rusească în zona Mării Negre este clar definită, iar Rusia nominalizată în unul dintre puținele documente strategice care se apropie de un standard occidental de redactare.

Așadar, ideea că amenințarea rusească la adresa securității României abia în 2020, la 6 ani după anexarea Crimeii, apare într-un document strategic al Bucureștiului este eronată și menită să ridice semne de întrebare asupra angajamentelor strategice ale României din mandatele lui Traian Băsescu și primul mandat al lui Klaus Iohannis.

Mai mult, accentul asupra amenințării rusești sugerează o defazare gravă a politicii externe a României. În 2014, la două luni de la anexarea Crimeii, MAE încerca să organizeze vizita premierului Victor Ponta la Kremlin. Astăzi, când președintele Donald Trump încearcă să-l readucă pe Putin cât mai aproape de grupul țărilor industrializate, ca să-l țină cât mai departe de China, România își tensionează relația cu Rusia.

Poate că nu e mai mult decât un joc politic intern, la care participă și elita de securitate și politică externă. De altfel, în deschiderea campaniilor electorale din ultimele trei decenii, tema amenințărilor care vin dinspre Budapesta și Moscova, a jucat un rol important în mobilizarea electorală. Mai lipsește Kievul, dar probabil că se va renunța la „pericolul ucrainean”, de teama vreunei reacții de la Washington.

Spre deosebire de alte ocazii, mesajele naționaliste nu mai sunt monopolul PSD-ului. Micul război al declarațiilor româno-ruse pe tema amenințării rusești s-ar putea să fie parte a unei strategii electorale a Guvernului de la București.

Peste puține săptămâni va începe în România campania pentru locale, fiind urmată apoi de cea pentru parlamentare. În fond, acest scandal convine atât puterii de la Moscova, care are nevoie de el pentru a-și mobiliza electoralul la referendumul din 1 iulie, cât și puterii de la București, care încearcă să atragă electorat naționalist pentru cele două scrutine care urmează.

În loc de concluzii

În noua redactare, Strategia de apărare e mult mai stufoasă, se repetă adesea, conține afirmații care n-au ce să caute într-un astfel de document. E greu de citit pentru că este prost redactată, neclară, are paragrafe cu stiluri diferite, semn că textul n-a fost unificat și editat de cineva prietenos cu limba română. Copy-paste a învins și la CSAT, cel mai probabil contribuțiile ministerelor și serviciilor secrete fiind preluate otova. Asta și explică de ce noua Strategie e de peste două ori mai mare decât precedenta.

Păcat, pentru că sunt multe idei noi, bune, care țin seama de dezbaterea internațională care se poartă acum și care, deși și-au găsit locul în document, nu sunt suficient puse în valoare. Sunt fragmente de text de calitate, redactate de experți care stăpânesc conceptele. 

Strategia de apărare a României nu seamănă nici cu National Security Strategy, cu Livre blanc sur la défense et la sécurité nationale sau cu Strateghia național’noi bezopasnosti Rossiiskoi Federații, deși este, teoretic, echivalentul românesc al acestora. Nici ca dimensiune, de exemplu documentul rusesc are 116 articole, în vreme ce Strategia de apărare a României are aproape dublu, 217. Sau documentele poloneze, Strategia de securitate și Conceptul de apărare, au dimensiuni mai rezonabile, conțin fraze scurte, idei clare mai precise formulate.

Poate că autorii anonimi ai Strategiei de apărare vor să înlocuiască toate documentele strategice românești cu unul singur, de unde și dimensiunea textului (o listă a strategiilor care ar trebui pregătite în articolul 4 din legea CSAT).

Chiar dacă e un document care ridică unele probleme, inclusiv de stilistica limbii române, și confirmă declinul intelectual al elitei de apărare, securitate și politică externă de la București, respingerea lui în condițiile schimbului de replici cu Moscova ar fi o catastrofă de imagine. O respingere în Parlament a Strategiei nu va duce la desființarea Academiei și Științe ale Securității Naționale  și nu va conduce la eradicarea plagiatului devenit normă de comportament printre generali.

Pusă cu spatele la zid de valurile stârnite în Rusia, Opoziția ar vota și o carte de bucate pe post de Strategie națională de apărare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇