Bătăliile mici care aduc victorii mari par a fi rețeta pentru coagularea unei mase sociale critice capabile să întoarcă din drum sau chiar să răstoarne decizii și regimuri politice de mână forte. Una dintre aceste povești de succes, folosită de Srđa Popović în „manualul” de răsturnare a regimurilor autoritare, este aceea a brânzei cottage din Israel.
În 2011, Israelul avea probleme mari pe agendă, cu amenințarea teroristă cap de listă. Dar marile probleme nu au scos lumea în stradă și nici nu au aprins becul de avertizare a societății, că deciziile politice sunt potrivnice societății. Pentru că marile teme sunt abstracte și astfel par fără soluție, incapabile să pună în circulație speranța socială.
Ce a coagulat însă societatea și a dus la o victorie a lui David, contra coloșilor care controlau piața de lactate și a Guvernului în același timp, a fost mic-dejunul iubit de israelieni. Așa a devenit brânza cottage personajul care a dat puterea celor fără de putere.
Povestea e banală: după o perioadă în care prețul acestei mici cutii de brânză a fost blocat, astfel încât el să poată fi pus pe masa tuturor, fără a fi prohibitiv, Guvernul a renunțat la această măsură.
În zilele următoare, prețul brânzei cottage a început să o ia în sus, până când s-a dublat și produsul a devenit unul de privilegiu. Boicotul a început inofensiv, pe Facebook, dar a luat o amploare la care nimeni nu se aștepta.
Produsele au rămas pe raft, magazinele se chinuiau să le vândă la oferte și nemulțumirea socială s-a dus înspre toate produsele de lactate. Brânza cottage reușise să dea numitorul comun al nemulțumirilor sociale.
A urmat apoi protestul corturilor, când tinerii s-au mutat în piață, în corturi, pentru a protesta față de prețurile prohibitive la locuințe. Masa critică din societate fusese creată și se vede și astăzi, la protestele de sâmbătă seară din Israel, care țin deja de câteva luni bune.
Ce recomandă Srđa Popović, artizatul Otpor, mișcarea civică mai întâi care a reușit să răstoarne regimul criminal al lui Slobodan Miloșevici, este ca orice mișcare care se opune unor tentații politice maligne este găsirea unui numitor comun care să aibă de-a face cu viața cotidiană a mai multor categorii sociale și care să dea oamenilor sentimentul că vor lua parte la o victorie.
Mișcarea a doua e mai complicată și aici au eșuat multe astfel de mișcări sociale, și anume definirea unei alternative concrete, clare la ceea ce fac rău autocrații, populiștii și, cei mai recenți pe listă, iliberalii.
Exemplul următor pe care îl povestește activistul sârb, care a lucrat în diverse locuri din lume pentru a-i antrena pe oameni să răstoarne pașnic un regim politic rău (Siria, Egipt, Belarus), este acela din India, unde Ghandi a organizat Marșul sării, momentul zero al coagulării mișcării de independență: marșul a durat 24 de zile, din 12 martie până în 5 aprilie 1930, ca mișcare non-violentă de protest față de monopolul britanic asupra sării.
Sarea, care era natural la îndemâna oamenilor, a devenit, la fel ca brânza cottage în Israel, un privilegiu – iată numitorul comun care a reușit să construiască o masă critică.
Problema cu manualul lui Popović e că a ajuns pe masa băieților răi, care au înțeles repede instrucțiunile și au răsturnat protestele sociale cu picioarele în sus. Adică și le-au făcut pe ale lor, ca la carte, scopul nefiind, firește, ajungerea la o masă critică în societate, ci compromiterea mișcărilor civice reale.
Apoi au mai făcut un pas, infiltrarea în comunități și la proteste, unde erau, pentru a le submina din interior.
În social media, fenomenul este descris de Peter Pomeranțev (tradus în română la Editura Cartier, Chișinău), jurnalist britanic născut în Ucraina (dar în vremea URSS), din părinți disidenți și exilați, cu numele de sock puppets, păpuși din șosete, conturi reale care se infiltrează în grupurile de pe Facebook și le subminează din interior.
În offline, avem de-a face cu huliganii infiltrați în proteste, care comit acte de violență, tocmai pentru a compromite caracterul non-violent al mișcării sociale.
Putem face un pas în plus și să vedem cum arată lucrurile la nivel macro. Un exemplu încă în dinamică este cel al lui Viktor Orban, care, în pofida provocărilor pe care le pune Uniunii Europene și a permanentei subminări a autorității UE, nu și-a pus o clipă problema Huexit.
Nici nu ar avea succes, ieșirea din UE nu poate fi în niciun fel un numitor comun pentru unguri și un politician experimentat ca Orban știe să nu se ducă pe fronturi mari, ci, așa cum e în manual, să poarte bătălii mici pentru a raporta apoi victorii mari.
Cum este, de pildă, bătălia pe care a dus-o contra homosexualității, un front minor, dar care i-a dat tribună majoră: populiștii se pricep de minune să rezolve crizele pe care ei le creează și se eschivează tot de minune de la crizele reale, pentru care nu au nicio soluție.
Ce a făcut însă Viktor Orban, în loc să provoace o discuție despre ieșirea Ungariei din UE, a fost să saboteze UE din interior și să-și găsească aliați. A eșuat să o atragă pe Meloni în grupul acesta al contestatarilor”vechii” UE, grație spiritului practic al UE, care i-a luat-o înainte și care a reușit să mențină Italia în grupul liberal, democratic.
Războiul de agresiune dus de Rusia în Ucraina, crizele socio-economice și apetitul Rusiei pentru apăsarea punctelor vulnerabile din Occident ar putea aduce mai multe astfel de sock puppets în interiorul UE și profesorul Valentin Naumescu avertiza joi seară, la emisiunea Decriptaj moderată de Ovidiu Nahoi, asupra pericolului ca alegerile europene din vară să modifice structura Parlamentului European și să întărească grupul iliberal.
Uniunea Europeană e în situația de a găsi un numitor comun, care să coaguleze masa critică contra tendințelor iliberale și populiste. În Ungaria, de pildă, economia e într-o situație precară, puterea de cumpărare este jos, iar regimul politic caută în continuare dușmanul extern care împiedică Ungaria să fie mare.
În România, premierul PSD - PNL mută discuția de la criza economică și un Cod fiscal contestat de piața economică la carteluri de droguri și jocuri de noroc, unde se poate prezenta eroic, înainte de a rezolva în vreun fel problemele, iar partidul senatoarei Șoșoacă e gata să întărească curentul extremist din UE, alături de confrații din AUR.
În Polonia, alegerile urmează, coaliția lui Donald Tusk pare că are șansa de a răsturna puterea PiS, dar chiar și așa, după guvernările succesive, PiS și-a croit instituțiile după voința sa și curentul iliberal va rămâne pe masă.
UE are nevoie de brânza cottage și de sarea lui Ghandi, pentru a arăta oamenilor că iliberalismul și populismul sunt cele care conduc societățile la eșec.