Vremea în săptămâna 20-26 noiembrie 2023: Sub influența ciclonului

Vremea în săptămâna 20-26 noiembrie 2023: Sub influența ciclonului

Ultima săptămână întreagă din luna noiembrie vine cu alternanțe atât în ceea ce privește temperaturile, care vor varia de la o zi la alta, dar și în ceea ce privește precipitațiile.

Un nou ciclon mediteraneean, dar și un ciclon islandez vor fi responsabile de precipitațiile din această săptămână.

Un ciclon mediteraneean, dar și unul islandez

Și săptămâna care urmează va fi caracterizată tot de prezenta unor centri barici de joasă presiune, asociați unor nuclee depresionare, care, pe fondul unei ciclogeneze puternice în Atlantic, dar și cu o Mediterană mult mai activă, vor trimite din nou spre țara noastră precipitații. Precipitații care vor fi inițial aduse de un nou ciclon, care își va croi drum spre regiunea noastră mai ales pe parcursul zilei de miercuri. Un ciclon mediteraneean mult mai sudic de data aceasta, forțat și de avansul dorsalei Anticiclonului Azoric spre bună parte din vestul, centrul și estul Europei.

Din a doua parte a săptămânii și până la finalul intervalului de prognoză de interes pentru noi devine un ciclon islandez care va coborî destul de mult și va reuși apoi să acapareze cea mai mare parte a continentului, inclusiv țara noastră.

ADVERTISING

Contextul sinoptic al săptămânii va fi în continuare influențat și de prezența unor nuclee de aer rece în altitudine. Nici fronturile atmosferice nu ne vor ocoli, marți suntem sub un front de ocluziune, iar miercuri avem parte de un front cald în sud și în bazinul Mării Negre și un front de ocluziune în nordul țării.

În ceea ce privește circulația maselor de aer, ne așteaptă o săptămână extrem de dinamică, cu alternanțe de la o zi la alta: un aer mai cald luni și marți, urmat de o răcire miercuri și joi, un nou puseu cald vineri.

Sâmbătă, o masă de aer arctic reușește să coboare și spre țara noastră, dar este extrem de rapid dislocată duminică de aerul cald.

Temperaturi minime

Minimele de marți vor fi cuprinse, la nivelul întregii țări, între 3 – 5 grade, doar prin Moldova, zonele montane și nordul Dobrogei sunt posibile valori de 0 – 2 grade. Pe crestele montane vor fi temperaturi negative (-3, –5 grade).

Miercuri avem valori minime în creștere cu un grad, două, astfel că vorbim, la nivelul întregii țări, de temperaturi cuprinse între 5 – 7, 8 grade. Mai rece va fi tot prin nordul și centrul Moldovei, zonele montane (1 – 3 grade), pe crestele montane (-1, –3 grade), în timp ce în Dobrogea am putea ajunge la minime de 9 – 11 grade.

ADVERTISING

Dimineața zilei de joi aduce minime extrem de scăzute prin Banat, Crișana, nordul Moldovei, Maramureș (-2, –4 grade). Prin restul Transilvaniei, Moldova, zonele montane vor fi minime în jurul a –1, +1 grad. Mult mai bine va fi prin Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cu minime de la 4 spre 7, 8 grade.

Vineri avem minime de la 1 la 3, 4 grade în toată țara, cu –1, –3 grade prin zonele montane, Transilvania și Maramureș. Weekendul ne trece și el de la o dimineață de sâmbătă cu minime de 5 – 7, 8 grade la o zi de duminică cu doar –1, –0 grade prin nordul și centrul Moldovei, –3, –5 grade la munte, 1 – 3, 4 grade prin Transilvania, Maramureș, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, vestul Banatului. Sudul Banatului și Crișana vor avea parte de minime cuprinse între 5 – 7, 8 grade.

Temperaturi maxime

Luni avem maxime de la 1 – 3 grade prin zonele montane, NE și estul Moldovei, la 4 – 6 grade prin nordul Crișanei, Maramureș, Transilvania, sudul Moldovei și Dobrogea, respectiv 8 – 10, 11 grade prin centrul și estul Munteniei, sudul Dobrogei, sudul Crișanei. Vestul Munteniei, Oltenia și Banatul se vor bucura de maxime de la 12 la 14, 15 grade.

ADVERTISING

Marți avem maxime de la 11 spre 13, 14, izolat 15 grade la nivelul întregii țări. Ceva mai rece va fi prin nordul Moldovei (7 – 9 grade) ș zonele montane (5 – 7 grade) cu 1 – 3 grade pe creste.

Maximele de miercuri vor fi de 4 – 6 grade prin Moldova, sudul Transilvaniei, 2 – 3 grade prin zonele montane (cu –2, –3 grade pe creste). Pentru restul țării sunt așteptate valori de 9 – 11, 12 grade.

Joi rămânem cu maxime de 7 – 9, 10 grade prin Oltenia, Muntenia, sudul și centrul Moldovei, Dobrogea și sudul Transilvaniei, respectiv 3 – 5 grade la munte și prin restul Transilvaniei, Crișana și Maramureș.

Vineri sunt așteptate temperaturi de 9 – 11, 12 grade prin cea mai mare parte a țării, valori mai scăzute vor fi posibile prin Transilvania, Crișana, Maramureș (5 – 7 grade), în timp ce la munte vor fi numai valori negative (-0, –2, –3 grade).

Weekendul vine cu maxime de 12 – 14, 15 grade prin Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea, respectiv 8 –10 grade prin sudul Transilvania, Banat, Crișana, iar Maramureș și Moldova vor avea o zi de sâmbătă cu maxime spre 4 – 6, 7 grade.

Încheiem săptămâna cu temperaturi de primăvară prin sudul extrem al Munteniei (16 – 18 grade), valori care vor fi posibile și prin sudul Dobrogei. Prin dealurile Moldovei, nordul Dobrogei, al Munteniei, Oltenia, sudul Transilvaniei vor fi maxime de 10 – 12, 13 grade. Crișana, Maramureș, nordul și centrul Transilvaniei, Moldova, vor avea maxime de la 7 spre 8, 9 grade. La munte vorbim de valori ușor negative (-1, –3 grade).

Multe ploi, dar şi ninsori

Odată cu orele după amiezii de luni un front de precipitații pătrunde prin Crișana și se extinde rapid și în Maramureș, Transilvania. La început vorbim de ploi, dar, odată cu orele serii, nu sunt excluse, prin nordul Transilvaniei mai ales, inclusiv lapovițe și ninsori. Doar prin Maramureș este posibil să acumulăm un 7 – 10 l/mp.

Odată cu după amiaza zilei de marți intrăm sub influența unui nou ciclon mediteraneean, care va pătrunde prin Banat și Oltenia, iar până la finalul zilei ploile se vor extinde în tot Banatul, prin Crișana, nordul Munteniei și Oltenia, sudul Transilvaniei. La munte vor fi lapovițe și ninsori.

Același ciclon va aduce ploi în aproape toată țara miercuri, iar la munte vor continua lapovița și ninsorile. Nu vor fi cantități impresionante,  doar prin sudul Banatului, Munții Banatului, nordul Dobrogei și sudul Moldovei am putea să strângem un 7 – 10 l/mp.

În prima parte a zilei de joi ploile mai sunt prezente prin Oltenia, Muntenia, Odată cu ziua de vineri, nordul țării intră sub influența unui ciclon islandez care va aduce toată pleiada de precipitații: prin Maramureș, Transilvania, nordul și centrul Moldovei, zonele montane. În aceste regiuni vor fi ploi, lapoviță și ninsori. Sunt posibile și cantități de 10 – 15, izolat 20 de l/mp, mai ales prin Maramureș, nordul Transilvaniei, al Moldovei și Orientali.

Duminică, precipitațiile vor prefera tot aceste zone. Ninsori în zonele mai înalte, ploi în restul zonelor din banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei.

Vorbim, așadar, de o săptămâna care va aduce precipitații în cea mai mare parte a țării. Cantitățile cele mai importante le vom avea prin Maramureș, nordul Transilvaniei, al Orientalilor, Apuseni, sudul Banatului (20 – 30, izolat 40 de l/mp). În restul țării nu se vor acumula mai mult de 5 – 7, izolat 10 l/mp iar prin Muntenia și sudul Dobrogei poate chiar și sub 2 – 3 l/mp.

#Vremeasăptămânală 20–26 noiembrie 2023: continuă ploile!

Material realizat de Prognoze Meteo

Facebook.com/PrognozeMeteo

Instagram.com/PrognozeMeteo

Puteți susține financiar acest proiect pe: Patreon.com/PrognozeMeteo


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇