Un nou val de produse pentru captarea energiei solare oferă nu doar energie ieftină, dar atrage și noi utilizatori în procesul de tranziție energetică.
Aproape o jumătate de milion de sisteme solare conectabile (plug-in) sunt instalate în Germania, cele mai multe dintre ele ocupând un loc perfect pe balcoanele clădirilor.
Potrivit celor mai recente date, numai în primul trimestru al acestui an au fost montate 50.000 de dispozitive fotovoltaice noi. Acest boom provine din "cultura solară foarte puternică" a Germaniei, potrivit unui expert consultat de Euronews.
Balcoanele solare sunt doar un element al procesului mai amplu de tranziție solară din Europa, explică Jan Osenberg, consultant de politici la asociația SolarPower Europe. "Le considerăm niște elemente ale acoperișurilor solare, dar și ceva diferit. Practic, le privim ca pe un trend pentru toată infrastructura posibilă de generare a energiei solare", arată acesta.
Lista structurilor potrivite pentru panourile solare plug-in include trenurile, autostrăzile, parcările, plafoanele mașinilor, fațadele clădirilor - aproape orice structură poate capta energie solară.
Cum funcționează un balcon solar
Principalul element care deosebește balcoanele solare de acoperișurile solare este dimensiunea. În principiu, sistemele care se montează pe balcon constau într-un panou sau două care se conectează la priză.
Aceste unități produc cam 10% din energia pe care o furnizează panourile fotovoltaice clasice montate pe acoperiș.
La un calcul sumar, Osenberg estimează că Germania are o capacitate de aproximativ 200 MW din balcoanele solare, comparativ cu cea de 16 GW însumată din panourile solare de pe acoperișurile clădirilor rezidențiale.
Pentru un client obișnuit, principala diferență este că panoul fotovoltaic pentru balcon e mult mai ușor de instalat: cumperi online kitul și n-ai nevoie de un instalator pentru a-l monta, spre deosebire de panourile pentru acoperiș, pe care doar tehnicienii autorizați le pot monta pentru a evita riscurile de incendiu.
Pe scurt: panourile trebuie așezate pe o structură de fixare, apoi sunt conectate prin cablurile atașate la un invertor care convertește energia din curent continuu (DC) în curent alternativ (AC), tipul de energie electrică folosit în locuință. Curentul e transferat în priză printr-un ștecher obișnuit.
De ce au succes balcoanele solare
"Principalul motiv pentru succesul acestor sisteme este că le oferă șansa folosirii energiei solare unor oameni care nu aveau această posibilitate până acum", explică un reprezentant al producătorului german Meyer Burger.
"Cei mai mulți nu dețin o locuință sau nu pot instala panouri solare pe acoperiș din cauza legislației de protejare a patrimoniului, a umbrei sau a altor condiții de construcție ale acoperișului. Pentru ei, balconul solar este atrăgător, fiindcă pot folosi energia solară ca să-și producă propria electricitate și să-și reducă facturile la energie", adaugă acesta.
Germania este una dintre primele țări care au investit în tehnologia solară, iar acum are cea mai mare producție de energie solară din Europa.
Însă blocurile de apartamente au intrat mai târziu în acest fenomen de amploare. Asta pentru că decizia de a monta panouri fotovoltaice pe acoperișul blocurilor depinde de acordul tuturor locatarilor, iar distribuirea energiei electrice între apartamente este dificilă.
"Cu balcoanele solare, însă, dintr-o dată e foarte, foarte ușor. Toți acești oameni care nu au putut avea energie solară în ultimii zece ani au acum acces la ea", explică reprezentantul Meyer Burger.
Balcoanele solare au și alte avantaje importante:
- aceste soluții vin și cu acumulatori pentru stocarea energiei produse, care se montează între panou și invertor. Bateriile sunt mai mici decât cele pentru panourile de acoperiș, dar oferă suficientă energie pentru utilizatorii care sunt plecați în timpul zilei și se întorc seara acasă.
- unele sisteme au aplicații care se instalează în telefon și arată câtă energie produce sistemul și cât din necesar acoperă.
- utilizatorul nu trebuie să fie proprietar de locuință pentru a monta panouri fotovoltaice pe balcon: dacă se mută, chiriașul nu pierde investiția, ci o ia cu el.
Totuși, deși nu necesită montarea cu ajutorul unui instalator autorizat, sistemul are o greutate de 24 de kilograme. Prin urmare, este foarte importantă respectarea instrucțiunilor și a condițiilor de montare pentru a evita căderea acestuia de la înălțime.
Contează și subvențiile
La începutul anilor 2000, Germania a trecut în avangarda sectorului energiei solare. Guvernul a încurajat oamenii să se implice, oferind un preț fix pentru fiecare unitate de energie trimisă în rețea.
Eliberarea de birocrație, eliminarea TVA-ului, dar și acordarea de subvenții au dat alte impulsuri acestei piețe.
Subvențiile se aplică la nivel regional. În Berlin, acestea ajung la 500 de euro, acoperind aproape jumătate din costul kitului. Investiția este acoperită cam în trei ani, spune Osenberg.
Panourile solare pentru balcon au o durată de viață de aproximativ 20 de ani, așadar, sunt o investiție foarte atractivă. Conform registrului de date ale pieței, în landul Renania de Nord-Westfalia au fost montate peste 80.000 de panouri solare plug-in, această regiune fiind urmată de Bavaria, cu peste 60.000 și Saxonia Inferioară, cu peste 50.000.
Dimensiunea sistemelor de balcoane solare e în continuă creștere și se îndreaptă decis spre patru panouri, adaugă Osenberg.
Alte țări mai au de învățat
UE consideră că statele membre pot contribui la adoptarea soluției balcoanelor solare, însă, nefiind obligatorie, aceasta nu este îmbrățișată de toate țările. Belgia chiar le-a interzis, de teama impactului pe care sistemele neînregistrate sau improvizate l-ar avea pe rețeaua electrică.
Operatorii de rețea doresc să supravegheze alimentarea cu energie electrică, întrucât schimbările bruște pot duce la o întrerupere a curentului. "Dar în opinia noastră, aceasta nu este cu adevărat o problemă, deoarece introducerea de curent din sistemul de balcon e atât de mică încât impactul ar fi, de asemenea, destul de neglijabil", consideră Osenberg.
Austria, Franța, Italia, Polonia și Luxemburg au adoptat o poziție favorabilă balcoanelor solare, iar susținătorii energiei regenerabile din Spania încearcă să determine guvernul să relaxeze curând regulile.
T.D.