În articolul publicat în iulie 2021 împreună cu un grup de cercetători am analizat percepția fermierilor din România despre schimbările climatice și strategiile de adaptare pe care le au la îndemână. Ideea este cu atât mai actuală acum, în contextul scumpirii record a alimentelor.
Rezultatele chestionarelor și interviurilor au arătat că fermierii din România văd un impact negativ al schimbărilor climatice asupra practicilor agricole. Mai mult decât atât, aceştia cred că situația se va înrăutăți în anii care vin.
Datele colectate în anul 2020 arată că fermierii sunt conștienți și observă clar schimbările climatice care au loc în ultimii ani. Astfel, 94% din respondenți sunt conștienți de schimbările climatice care au loc în zona lor. Alți 78% au indicat, de asemenea, un impact mediu și mare al schimbărilor climatice în arealul lor de activitate. Totuși, un impact extrem de mare este așteptat de 68% dintre fermieri în următorii 10 ani.
Aceste procente arată cât se poate de clar că fermierii români nu numai că sunt conștienți de schimbările care au sau au avut loc până acum, ci și că ei percep un risc major asociat schimbărilor climatice pentru viitor.
Datele colectate în România confirmă că adaptarea la schimbările climatice a fermierilor este, de fapt, un proces în două etape. Prima este conștientizarea pericolului/riscului adus de schimbările climatice, iar a doua este răspunsul fermierilor la acest risc/pericol prin măsuri de adaptare.
Succesul unor măsuri de adaptare este strâns legat de înțelegerea tipurilor de risc aduse de schimbările climatice și a modului în care aceste procese pot afecta practicile agricole la nivel local.
Lipsa forței de muncă și lipsa tehnologiei sunt cele mai mari impedimente în calea adaptării la schimbările climatice, conform participanților la studiu. Acest lucru nu e surprinzător având în vedere realitățile rurale din România unde dependența de resursele agricole, tehnologia învechită, lipsa alternativelor ocupaționale, exodul populației tinere, lipsa infrastructurii și îmbătrânirea populației contribuie direct și rapid la deteriorarea capacității satelor de a se adapta la schimbările climatice.
Micii fermieri constituie structura de rezistență a agriculturii mondiale
La nivel global, micii fermieri (acei fermieri care administrează mai puțin de 2 ha) și fermele familiale operează circa 87% din totalul terenurilor agricole globale (570 milioane de ferme mici și de familie).
Cu toate că sunt cele mai multe, aceste ferme sunt și cele mai expuse schimbărilor climatice, creșterilor de temperatură sau transformărilor în cantitatea și ritmul precipitațiilor.
Toți acești factori pot reduce semnificativ productivitatea agricolă, expunând în acest fel familiile și comunitățile care trăiesc în baza acestor resurse.
De asemenea, aceste ferme mici au acces limitat la resurse tehnologice și financiare majore pentru a se adapta rapid la schimbările climatice.
Siguranța și securitatea alimentară, precum și bunăstarea globală, depind în mare măsură de modul în care micii fermieri se vor adapta la ritmul schimbărilor climatice.
Inundațiile, secetele, fluctuațiile de temperatură și degradarea solului sunt procesele asociate schimbărilor climatice cu cel mai mare impact asupra productivității agricole în România.
Conform raportului ANM din 2014, în România, circa 7 milioane de hectare sunt afectate de secetă, 4 milioane de exces de apă temporar (inundații), 6,7 milioane hectare de eroziune și 2,8 milioane de compactare.
Pe lângă impactul climatic direct, utilizarea predominantă a tehnicilor agricole tradiționale și lipsa unor servicii complementare (cooperative, linii de creditare avantajoase) contribuie și mai mult la vulnerabilitatea fermierilor, afectând performanța lor agricolă.
Din păcate, ariile afectate vor continua să crească în anii următori având în vedere creșterile de temperatură de circa 3°C-4°C pentru perioada 2061-2090, comparativ cu perioada 1961-1990.
Pe lângă creșterile de temperatură vom asista, probabil, și la o reducere a precipitațiilor medii anuale, însoțite de o creștere a precipitațiilor abundente în anumite perioade/zile, ce va duce în același timp la inundații pe arii restrânse (mai ales în zonele muntoase) și perioade de secetă, preponderent în zonele sudice și de câmpie.
Cunoștințele locale versus inovațiile tehnice - ce strategii de adaptare avem la îndemână
Avansul tehnologic din ultimele decade pare să ne ofere un avantaj competitiv față de strămoșii noștri când vine vorba de agricultură.
Totuși, studiile științifice susțin că este extrem de important să “învățăm” din experiența comunităților locale pentru a putea dezvolta strategii de adaptarea la schimbările climatice.
Micii fermieri/fermierii locali sunt mult mai atenți la variabilitatea condițiilor de mediu, acestea fiind o parte inseparabilă de viața unei comune agricole.
În acest sens, cunoștințele localnicilor despre sistemele de mediu din zona lor și practicile agricole tradiționale sunt o sursă extrem de importantă de informații pentru dezvoltarea unor modele de adaptare la schimbările climatice. Practicile agricole tradiționale sunt recunoscute pentru caracterul prietenos cu mediul, ca și un factor important ce asigură securitatea alimentară a comunităților și conservarea agro-biodiversității.
Este totuși important să căutăm o balanță între înțelepciunea tradițională și inovare. În unele cazuri, adaptivitatea umană și cunoștințele locale pot contribui la creșterea rezilienței, există și riscul ca un comportament conservator să devină o inerție culturală, respectiv să se transforme într-un adevărat obstacol.
Plantele locale - posibilă strategie de adaptare
Cunoștințele tradiționale/locale în legătură cu managementul sustenabil al resurselor naturale sunt extrem de importante în dezvoltarea unor strategii de adaptarea la schimbările climatice. Una din cele mai des întâlnite strategii de adaptare este cultivarea diferitor tipuri de plante.
Comunitățile locale de multe ori au favorizat cultivarea varietăților locale înțelegând că productivitatea culturilor este dependentă de variabilitatea și instabilitatea climatică.
Ce sunt plantele tradiționale?
Plantele tradiționale sunt plantele cultivate într-un anumit areal geografic și care au o origine istorică atașată acestui loc.
Acestea au o identitate distinctă, neavând parte de modificări genetice pentru a le crește productivitatea, fiind mai degrabă adaptate locului unde cresc și practicate în agricultura tradițională.
În UE acestea sunt cunoscute ca și “varietăți locale” sau ”varietăți primitive“ și sunt definite ca o populație sau o specie care este adaptată natural la condițiile mediului unde cresc.
Fermierii participanți la studiu văd varietățile locale ca fiind mai adaptabile la condițiile de mediu (temperatură, precipitații, dăunători), apreciindu-le gustul (comparativ cu gustul culturilor comune) și considerându-le mult mai sănătoase decât varietățile convenționale. Mai mult de jumătate din respondenți cultivă varietăți locale pentru a face față schimbărilor climatice.
Cele mai mari impedimente în calea cultivării varietăților locale sunt costurile de producție, lipsa pieței de desfacere și lipsa cunoștințelor tehnice privind cultivarea lor.
Decizia de a cultiva plante tradiționale este determinată de percepția fermierilor privind capacitatea acestor varietăți locale de a asigura o serie de necesități gospodărești. Totuși, este important să înțelegem, inclusiv la nivel de politici publice, că susținând cultivarea varietăților locale putem dezvolta un mecanism local de creștere a rezilienței față de schimbările climatice.
Articol preluat de pe Infoclima.ro
Articolul este scris de Dr. Ruxandra Malina Petrescu-Mag. Conferențiar la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și cercetător asociat la Gembloux Agro-Bio Tech, Universitatea din Liège. Ruxandra are contribuții semnificative în domeniul guvernanței de mediu prin intermediul publicațiilor și proiectelor de cercetare la care a participat.