Regulamentul european Net-Zero Industry Act, deja votat de Parlamentul European, atribuie României obligația de a asigura depozitarea subterană a 9 milioane de tone de CO2 pe an, țintă care trebuie îndeplinită până în 2030.
Este a doua cea mai mare cotă din UE (dintr-un total de 50 milioane tone CO2 pe an), după cea atribuită Țărilor de Jos.
Potrivit e-nergia.ro, în cadrul unei prezentări referitoare la captarea bioxidului de carbon, Federația Patronală de Petrol și Gaze (FPPG) a atras atenția că obligația cade în sarcina Petrom și Romgaz, cei doi producători de petrol și gaze ai României.
Explicația atribuirii acestei cote de stocare a CO2
Motivul pentru care companiile românești producătoare de hidrocarburi (nu țara în sine) au o cotă atât de mare ține de interpretarea istoriei: România are o tradiție de 150 de ani de extracție de hidrocarburi și, ca atare, potrivit interpretării Bruxelles-ului, companiile românești care au folosit demult aceste hidrocarburi care au emis CO2 trebuie să asigure o capacitatea proporțională de captare și stocare a carbonului.
România a încercat, la nivel de europarlamentari și de lobby al industriei, să se opună acestei abordări, dar nu a avut succes.
Costuri – partea goală și partea plină a paharului
Un expert al FPPG a făcut un calcul grosier al costurilor: doar asigurarea unei capacități de stocare de 9 milioane de tone an, timp de 20 de ani, ar costa cele două companii românești circa 4,5 miliarde de euro.
Iar întregul lanț valoric – stocarea, transportul și depozitarea – ar costa circa 15 miliarde de euro.
Stocarea carbonului aduce ulterior avantaje financiare companiilor care au cheltuit pentru crearea depozitelor.
Citeşte integral analiza României i s-a repartizat a doua cea mai mare cotă din UE a capacității de stocare CO2 pe Curs de Guvernare