Încălzirea globală bulversează păsările în moduri nebănuite

Încălzirea globală bulversează păsările în moduri nebănuite

Din ce în ce mai multe studii arată că tot ce înseamnă viață pe planeta noastră are de suferit, într-un fel sau altul, de pe urma schimbării climei. Un studiu recent a arătat că inclusiv păsările resimt încălzirea globală și că asta le schimbă considerabil viața.

Schimbări cum sunt cele ale dimensiunilor păsărilor, ale habitatului și morfologiei acestora au fost asociate cu creșterile de temperatură, conform unui nou studiu publicat de jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences, citat de The Guardian.

ADVERTISING

Cercetătorii au analizat datele culese din anii 1960 încoace din Marea Britanie și Olanda, privitoare la 60 de specii, printre care și vrabia de casă, pițigoiul cu creastă, presura de stuf, mugurarul sau pitulicea de salcie.

S-au concentrat asupra modului în care aceste păsări s-au schimbat de-a lungul timpului, în ceea ce privește modul în care își depun ouăle, numărul puilor și morfologia.

”De exemplu, schimbările climatice au determinat pitulicea mică să-și depună ouăle cu șase zile mai devreme în ultimii 50 de ani, dar o serie de alți factori au fost cei care au suplimentat această perioadă de timp cu încă șase zile, ceea ce rezultă într-un număr de 12 zile în prezent”, spune Martijn van de Pol, din cadrul Universității James Cook, Australia și autor principal al studiului.

ADVERTISING

Cu alte cuvinte, nu numai încălzirea globală este de vină, aceasta fiind doar unul dintre factorii nocivi, alături de urbanizare, poluare, distrugerea habitatelor. Totuși, este clar că rămâne un factor hotărâtor.

Revenind la exemplul oferit de autorul studiului, de menționat e că o schimbare atât de mare în program poate duce la o disparitate între apariția puilor și momentul în care hrana ar putea fi disponibilă pentru aceștia.

În medie, până la 57% din schimbările generale din ultimele decenii pot fi asociate cu încălzirea. Aproximativ 32% dintre speciile de păsări au cunoscut modificări ale corpului pe fondul temperaturilor, cu o scădere medie de 0,45% pentru fiecare grad Celsius a dimensiunilor corpului.

ADVERTISING

Aproape 86% dintre speciile de păsări au ajuns să-și depună ouăle în alte perioade, iar 31% dintre specii nu mai au același număr de pui ca până acum.

„Silvia de zăvoi din Marea Britanie a experimentat o reducere cu 26% a mediei puilor în ultima jumătate de secol, ceea ce poate crea motive de îngrijorare pentru viitorul speciei”, a declarat și Nina McLean, unul dintre cercetătorii care au contribuit la realizarea studiului și specialist al ANU Research School of Biology.

„Dar doar jumătate din această scădere, 13%, poate fi atribuită schimbărilor climatice”, a mai menționat aceasta.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇