OMM: Topirea ghețarilor a depășit orice record, partida este deja pierdută

OMM: Topirea ghețarilor a depășit orice record, partida este deja pierdută
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gheţarii s-au topit cu o viteză spectaculoasă anul trecut, un fenomen care pare în prezent de neoprit, a avertizat vineri ONU, în condiţiile în care mai mulţi indicatori privind schimbările climatice arată niveluri record.

Potrivit AFP, în raportul său anual privind starea climei la nivel global, Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a ONU evidenţiază schimbările survenite pe uscat, în oceane şi în atmosferă, cauzate de niveluri record ale gazelor cu efect de seră care captează căldura.

Potrivit OMM, "gheaţa din Antarctica a atins cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată, iar topirea unor gheţari din Europa a depăşit literalmente toate recordurile".

ADVERTISING

"Partida este deja pierdută pentru gheţari, deoarece concentraţia de CO2 este deja foarte ridicată iar creşterea nivelului mării va continua probabil mii de ani de acum înainte", a declarat secretarul general al OMM, Petteri Taalas.

Topirea gheţarilor nu poate fi oprită "dacă nu creăm o modalitate de a elimina CO2 din atmosferă", a adăugat el.

Gheţarii de referinţă pentru care cercetătorii dispun de observaţii pe termen lung au cunoscut o variaţie medie a grosimii mai mare de -1,3 metri între octombrie 2021 şi octombrie 2022, o pierdere mult mai mare decât media ultimilor zece ani.

ADVERTISING

Pierderea cumulată a grosimii gheţarilor după 1970 se ridică la aproape 30 de metri.

Alpii europeni au doborât recordurile de topire a gheţarilor din cauza unei combinaţii de ninsori scăzute cantitativ iarna, sosirea prafului saharian în martie 2022 şi valurile de căldură între mai şi începutul lunii septembrie.

Situaţia gheţarilor elveţieni este extrem de dramatică.

Ei au pierdut 6% din volumul de gheaţă între 2021 şi 2022, comparativ cu o treime între 2001 şi 2022. Pentru prima dată, niciun strat de zăpadă nu a supravieţuit sezonului de topire din vară, chiar şi în cele mai înalte locuri, astfel încât nu a existat nicio acumulare de gheaţă proaspătă.

ADVERTISING

Nivelul mării - care a crescut cu un ritm ce s-a dublat din 1993 - şi temperaturile oceanelor au atins, de asemenea, niveluri record.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇