Lemnul transparent, materialul viitorului: Este mai puternic decât plasticul și sticla (Video)

Lemnul transparent, materialul viitorului: Este mai puternic decât plasticul și sticla (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cercetătorii sunt convinși că au găsit o alternativă la plasticul omniprezent care sufocă planeta: lemnul transparent.

Poluarea cu plastic și mai ales cu microplastic i-a făcut pe oamenii de știință mai interesați de găsirea unei alternative cu calități similare, dar care să nu pună presiune pe mediu. Și se pare că au găsit o soluție de viitor.

Conceptul lemnului transparent nu este nou, fiind studiat de peste 30 de ani, notează Ars Technica.

Un botanist german, Siegfried Fink, a publicat în 1992 un studiu despre cum pot fi îndepărtați pigmenții din plantele lemnoase pentru a vedea ce se întâmplă în interiorul lor, fără a recurge la disecție.

ADVERTISING

După un deceniu, cercetătorul Lars Berglund, care a aplicat ideea lui Fink în domeniul științei materialelor, a început să exploreze posibilitatea creării unui material lemnos transparent ca alternativă la plastic. Acum conceptul a devenit realitate.

Cercetătorii de la Universitatea din Maryland, Statele Unite, au reușit să creeze foi din lemn transparent care sunt mai rezistente și mai izolante decât sticla, dar și aproape la fel de transparente.

Procesul de fabricare, descris și de Departamentul american al Agriculturii (USDA), constă în perierea unor foi din lemn cu grosimea cuprinsă între aproximativ 0,5 și 3,5 milimetri, cu o soluție din peroxid de hidrogen (apă oxigenată) și apoi expunerea acestora la razele ultraviolete.

ADVERTISING

Acest proces înălbește pigmentul maroniu din cromofori, element din componența unei molecule care dă culoarea specifică lemnului. Savanții au tratat apoi lemnul cu o rășină transparentă pentru umplerea spațiilor din interiorul lemnului, iar acesta a devenit transparent.

lemn-transparent-USDA-Forest-Service
Așa arată o foiță din lem transparent. Foto: USDA Forest Service

Pe lângă procesul de fabricare relativ simplu și ieftin, lemnul transparent are avantajul că este mai rezistent și mai izolant decât plasticul și sticla, având șanse mari să intre în producția de masă.

ADVERTISING

"Cred cu adevărat că acest material are un viitor promițător", a spus Qiliang Fu, cercetătoare în nanotehnologie la Universitatea Forestieră din Nanjing, China, care lucrează la obținerea lemnului transparent.

Teoretic, acest material ar putea fi folosit în orice domeniu, de la fabricarea ecranelor de telefoane mobile la ambalaje, punând capăt hegemoniei plasticului.

Why Transparent Wood could soon Replace Plastic

Un studiu recent a arătat că lemnul transparent ar avea un impact mai redus asupra mediului decât plasticul și sticla, pentru că este obținut dintr-o resursă regenerabilă și e biodegradabil. În plus, producția ar fi de cinci ori mai eficientă energetic decât cea a sticlei, ceea ce face lemnul transparent și mai prietenos cu mediul.

Cantitatea de substanțe chimice și din surse fosile necesară pentru obținerea noului material încă este ridicată, astfel că sticla obișnuită are în prezent un impact mai mic asupra mediului decât lemnul transparent, arată o analiză realizată de Science of the Total Environment.

Adoptarea unor scheme de producție mai ecologice și extinderea producției sunt doi pași necesari pentru a adăuga lemnul transparent pe piețele principale, dar pentru asta e nevoie de timp.

Însă cercetătorii sunt încrezători că pot atinge aceste obiective, iar noul material are potențialul de a înlocui plasticul și sticla, conchide publicația citată.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇