Miile de bombe aruncate asupra Ucrainei în cele aproape trei luni de război nu au distrus doar vieți și clădiri, ci și natura, ceea ce va avea un impact major, pe termen lung.
Specialiștii estimează că pădurile din jurul Kievului vor avea nevoie de decenii pentru a se vindeca după război.
Cercetătorul de mediu Oleg Bondarenko, în vârstă de 64 de ani, a povestit, pentru CNN, că pentru el pădurile din Vorzel, Irpin sau Bucea reprezentau locuri dragi, unde a mers în tabere când era copil.
Bondarenko a luptat în bătăliile de lângă Kiev din martie. Împreună cu fiul său, s-au înrolat în Forțele de Apărare Teritorială, segmentul forțelor armate ucrainene format din voluntari.
Acum a fost lăsat la vatră, având în vedere vârsta sa, și și-a reluat activitățile de protejare a mediului. Vrea să se asigure că, atunci când războiul se va încheia, totul este gata pentru reclădirea Ucrainei într-un mod inteligent și sustenabil.
El este fizician nuclear de profesie și a petrecut mulți ani lucrând la decontaminarea zonei de lângă Cernobîl. Acum, a mers recent din Kiev până în Irpin împreună cu jurnaliștii americani, pentru a evalua situația și întreg drumul a fost îngrijorat de ce o să găsească.
„Este pentru prima oară când vin aici după ce frații noștri au 'vizitat' Irpinul”, a spus el, referindu-se la trupele ruse, care au campat în pădure în jur de trei săptămâni, timp în care au comis cele mai mari atrocități. Cel puțin 1.200 de cadavre ale civililor au fost descoperite în regiune, dintre care în jur de 300 doar în Irpin.
Iar pădurea a suferit în egală măsură. Rușii au lăsat în urmă pământul pârjolit, copacii au fost puși la pământ de rachete, peste tot sunt mine și echipamente militare abandonate.
Angelica Kolomiec, o prietenă a lui Bondarenko care locuiește în Irpin, le-a povestit jurnaliștilor de la CNN că autoritățile le-au interzis oamenilor să meargă în păduri.
„Aveam o pădure superbă aici, dar anul acesta nu vom face plimbări, nu vom merge la cules de ciuperci sau fructe. Nu avem voie, din cauza minelor și a rachetelor neexplodate”, a spus femeia.
Ziua 89 de război în Ucraina - desfăşurarea evenimentelor
Situația e aceeași în toate zonele bombardate puternic, dar aici a putut fi evaluată pe teren pentru că rușii s-au retras.
Imaginile din satelit arată că și în est și în sud sunt incendii majore de vegetație, izbucnite din cauza bombardamentelor și pentru că focul armelor nu încetează echipele de intervenție nu pot ajunge la ele să să îl stingă pe cel care arde pădurile.
Fumul gros poluează aerul, și așa greu de respirat din cauza bombelor. Solul și apele sunt contaminate cu metale grele și alte substanțe otrăvitoare pentru om și pentru natură.
Iar aceste efecte vor fi resimțite decenii după ce se va încheia războiul, avertizează specialiștii.
„Când vezi crimele împotriva omenirii, atrocitățile de neimaginat, oamenii care sunt uciși, torturați, violați, cu sutele… e normal să nu ne mai gândim și la impactul asupra mediului.
Dar este de datoria noastră și aceste acțiuni să fie condamnate drept crime de război și rușii vor plăti pentru ele. Nu ne omoară doar oamenii, ci și viitorul, bunăstarea”, a spus Natalia Gozak, directorul executiv al Centrului pentru Inițiative de Mediu din Kiev.
Și experții internaționali își concentrează atenția pe daunele provocate naturii, după ce au văzut efectele devastatoare din Siria sau Irak.
„Ce am văzut în Siria și Irak este că poluarea de mediu cauzată de război aduce riscuri acute pentru sănătatea populației. Dar nimeni nu a luat asta în calcul atunci. Toți spuneau că problema mediului este ceva banal, important pentru cei care îmbrățișează copaci și iubesc fluturii și albinele.
Dar apoi s-au văzut efectele asupra oamenilor, în special a copiilor, care au fost expuși la toxinele lăsate în urmă de război, tot felul de substanțe chimice de la bombe și echipamente”, a explicat Wim Zwijnenburg, liderul Proiectului Umanitar de Dezarmare al PAX, ONG-ul olandez pentru pace.