Sustenabilitatea înseamnă, în primul rând, să reducem din tot ceea ce consumăm, abia apoi să reciclăm.
De fapt, doar șapte ani mai avem la dispoziție să facem ceva înainte ca planeta noastră să ajungă într-un punct critic, care atrage după sine dezechilibre majore, care nu ne vor ocoli pe niciunul dintre noi. Și dacă avem impresia că prin simplul fapt că am început timid să colectăm selectiv deșeurile facem deja tot ce putem pentru a evita dezastrul, ultimele cifre ne arată că nu e suficient.
Trebuie să fim mai cumpătați în consum, ca să nu mai rămână atâtea resturi, statul ar trebui să fie mai drastic în privința plasticului care intră în comerț, iar marketingul să nu mai apese atât de tare pedala unor necesități legitime, dar nu tocmai de bază, explică Dragoș Tuță, fondatorul Ambasadei Sustenabilității în România, într-un interviu acordat spotmedia.ro.
”Antropologic a fost demonstrat că existau reflexe ale comunităților de a fi sustenabile. Niciodată nu se cultiva același teren doi ani la rând, ca să nu se exploateze resursele naturale. O altă paralelă: Dacă ne închipuim oameni care trăiau în zona oceanică și mergeau să vâneze o balenă, nu cred că vreodată ar fi luat o familie o balenă să-și ia să bage în depozit ce le plăcea mai mult din ea și restul să arunce. Întreaga comunitate mergea și totul era fructificat din vânatul respectiv. Toată lumea mânca, nu doar unii dintre noi, cum facem astăzi și restul să devină risipă alimentară.
Venind mai aproape de generațiile noastre, eu cred că în comunitățile din zona de sud-est a Europei avem un avantaj. Cu toții putem să ne aducem aminte de un bunic, o bunică, sau poate chiar părinții care ne-au învățat să fim cumpătați și ne-au repetat când eram mici să fim cumpătați. Să oprim lumina, să nu consumăm multă apă, să nu facem gunoi, să îl strângem și așa mai departe.
Plus alte comportamente pe care astăzi le numim economie circulară, inclusiv resturile erau folosite, dar cel mai și cel mai important ce cred că trebuie să ne aducem aminte este că resturile erau puține.
Cel mai important lucru atunci când vorbim de deșeuri sau de risipă este să reducem înainte a ne concentra la a colecta selectiv, recicla și așa mai departe”, spune Dragoș Tuță.
Anii au trecut, mirajul consumerismului ne-a cuprins pe fiecare și astăzi ne trezim cu dulapul plin de haine, fiecare masă însoțită de plastic, apă curgând în voie la robinet etc. Cum facem să ne temperăm în consum și ce soluții avem la îndemână fiecare dintre noi pentru a pune frână consumului?
Trăim într-o societate a consumului. Economia se bazează pe consum și, din păcate, asta trebuie cumva să schimbăm. În primul rând, trebuie să conștientizăm și să facem această schimbare, pentru că inclusiv din punct de vedere al marketingului vedem că se exploatează foarte mult o nevoie care nu e chiar de bază. Ea poate fi găsită și în nevoile din piramida lui Maslow: nevoia de legitimare prin produse sau servicii.
Dar acum toată chestia asta e exacerbată. Fiecare vrea să aibă ultimul răcnet de telefon, să schimbăm mașina după un an de zile și așa mai departe. Și chestia asta nu face altceva decât să lase în urmă foarte multe deșeuri, să creeze un impact de mediu negativ foarte mare, iar lucrurile au ajuns la un nivel atât de mare încât la orice ne gândim, fie că vorbim de mâncare, fie că vorbim de produse electrice și electrocasnice, fie că vorbim despre ambalaje, sticle de apă, ele ajung atât de repede în contact direct cu sănătatea noastră, aproape de la o zi la alta.
De foarte multe ori gunoiul pe care noi îl predăm celor de la salubritate sau nu ajunge să ardă și să ne afecteze sănătatea a doua zi sau cel târziu peste o săptămână, că nu mai avem unde să depozităm. Pentru că, de asemenea, nu avem sisteme de selectare și colectare eficiente.
Mai mult decât atât, din păcate - cel puțin în cazul plasticului - până acum povestea asta cu colectarea și reciclarea nu a funcționat. La nivel mondial, avem câteva procente de plastic colectat din cel pus pe piață. Din nou, cred că ar trebui să ne întoarcem la ”hai să reducem”. Să ne uităm la cauză și nu doar să tratăm efectele.
Oamenii se întreabă ce se întâmplă cu deșeurile colectate selectiv de ei. Mulți se tem că, după ce au sortat deșeurile, vine o mașină și le duce la groapa de gunoi, amestecate.
Într-adevăr, în România, chiar dacă deșeurile sunt colectate separat, ele sunt transportate împreună. Adică plasticul e ridicat și transportat cu aceeași mașină cu care se preia și cartonul și sticla. De ce? Pentru că nu avem cantități destul de mari de plastic colectat acasă încât să vină o mașină dedicată pentru plastic.
Inclusiv din punct de vedere al protecției mediului e mai bine să fie așa decât să fie o mașină dedicată care să meargă goală prin oraș și să colecteze doar plastic, doar sticlă, doar carton. Ce e important să știe oamenii, chiar dacă ele sunt transportate împreună, când ajung la depozitarea colectorului acolo sunt din nou selectate. Adică nu ajung într-o mare amestecată. Asta e foarte important să înțelegem.
Nu se amestecă plasticul cu hârtia decât în transport și acolo e safe, există benzi de colectare, există un alt proces de selectare pe care oricum colectorul îl face, pentru că e puțin probabil să avem în momentul de față un sistem în care în punga cu carton să avem doar carton, în punga cu sticlă să avem doar sticlă. Vă dau exemplu doar capacele de la sticlele de sticlă care sunt cel mai adesea din plastic. Și atunci ele trebuie din nou eliminate.
Ce ar trebui să facă autoritățile pentru a crește încrederea oamenilor în acest sens?
În primul rând, să creeze sisteme transparente și o infrastructură eficientă de colectare. Sistemul garanție-depozit e unul dintre aceste modele. El funcționează, doar că nu poate fi singurul model de colectare.
În primul rând, trebuie să învățăm de acasă să colectăm selectiv, să avem spații în care să colectăm aceste deșeuri, pentru că nu poți să stai cu saci de PET în casă foarte mult timp.
Trebuie să avem colectori care să vină destul de repede să ridice aceste deșeuri, trebuie să avem amenzi atunci când nu le separăm și le amestecăm, pentru că altfel nu va funcționa.
Nu există în noi un motiv destul de puternic pentru a face asta doar pentru a ne comporta normal.
Dar, dincolo de asta, cred că ce ar trebui să facă autoritățile ar fi să se ocupe să nu mai existe atât de mult plastic pe care noi să-l luăm din comerț, să-l aducem acasă și să-l transformăm automat în deșeu.
Dacă vorbim de lichide, ambalajul de aluminiu și ambalajul de sticlă sunt mult mai bune din punct de vedere al protecției mediului. Și sticla și aluminiul pot fi reciclate la nesfârșit și au o valoare mare. Ele sunt căutate de către reciclatori pe piață. Ei sunt pregătiți să plătească să le primească, pentru că le pot transforma aproape la 100% aceeași valoare în produse noi.
La PET și la plastic, din păcate, nu se întâmplă asta. Să nu mai vorbim de ambalajele care, de fapt, nu pot fi reciclate. Cel mai bun exemplu ar trebui să fi fost caserolele de unică folosință. Acum, după ce au fost interzise, o să observați că inclusiv la cantină sunt caserole din amidon de porumb.
Cum ducem educarea în ce privește reciclarea și reducerea consumului la nivel de țară, unde marea majoritate a populației trăiește la sat și oamenii au griji existențiale?
Cred că fie că vorbim de sat sau de oraș, dacă vorbim de orice proces de educație, trebuie să înțelegem că avem patru mari piloni.
Avem liderii formali ai societății, președinte, premier, miniștri, prefect, autorități locale. Vor, nu vor, oamenii aceștia sunt liderii societății. Sunt modelele pe care le urmăm.
Avem presa care, oricât de bine sau de rău ar funcționa, creează modele pentru că are penetrare și audiență.
Mai nou avem mediul privat care a început să aibă o voce destul de puternică prin faptul că economia privată s-a extins destul de mult și contactul dintre cetățean și furnizorul de servicii sau produse a crescut, deci mediul privat are și el o putere de a comunica și educa.
Și să nu uităm de societatea civilă.
Când vorbim de educație pentru sustenabilitate, din păcate, pot să spun că doar ultimele două categorii fac eforturi concentrate, respectiv societatea civilă și mediul privat. La nivelul autorităților, eforturile sunt minimale, acțiunile sunt minimale și nu le găsim la vocile cele mai puternice din societate.
Pentru a putea schimba lucrurile, trebuie să avem o strategie de informare și de educare. Trebuie să avem niște mesaje transmise concentrat, planificat, astfel încât ele să poată avea un efect. Nu din an în Paște câte un mesaj despre cum ar trebui să plantăm copaci, cum ar trebui să mergem cu bicicleta și altele.
Nu mai avem campanii de informare instituțională din zona autorităților publice de aproape 20 de ani. Și poate chiar denigrăm dacă vedem astfel de campanii. Nici măcar în pandemie nu am reușit să avem astfel de campanii de comunicare instituțională foarte bine organizate.
Dar atunci pentru că ne-am speriat și am simțit că e criză, presa a acționat, dar cumva fără să ne sincronizăm foarte bine unii cu alții.
Pentru că ai menționat mediul privat, aș vrea să ne spui cum s-au mobilizat în ultimii ani companiile din România și care sunt modelele de urmat?
Companii perfecte nu avem, nici unii, nici alții și cred că mai avem de așteptat până vom vedea companii perfecte cărora să nu poți să le reproșezi nimic.
În schimb, există destul de multe inițiative pe care merită și e important să le lăudăm pentru că altfel ele riscă să dispară. În ultimii cinci ani sectorul economic care a accelerat această schimbare organizațională către sustenabilitate cu cel mai mare succes este sectorul de retail.
Kaufland a fost prima companie din România care a scos produsele de unică folosință de plastic de la raft. Nu a fost ușor, au investit destul de mult.
După, a apărut și legislația, dar am observat că și ceilalți actori și concurenți au urmat exemplul liderului care a făcut asta înainte ca legea să-l oblige.
Vă mai dau un exemplu de la Lidl România care deja de 4-5 ani a eliminat din produsele pe care le vinde ouăle de la găini crescute în baterii aglomerate care nu sunt nici foarte sănătoase. Mai mult decât atât, au reușit printr-un proces foarte atent de business să elimine toate produsele care conțin urme de ouă provenite de la găini crescute în baterii. Din păcate, lucrul ăsta nu s-a extins la nivel național.
În Franța, când unul din jucătorii din retail a făcut asta, toată lumea a făcut acest lucru, consumatorii nu au mai achiziționat astfel de ouă sau produse care conțin ca și ingrediente astfel de ouă și, pur și simplu, producătorii nu au mai crescut găini în acest fel. Și nu au mai livrat un produs care nu era sănătos din mai multe puncte de vedere, inclusiv uman, inclusiv pentru animalele pe care le creșteau.
Investițiile în societatea civilă pe care le fac retailerii cred că sunt pe primul loc. Acum, în ultimii doi ani vedem o accelerare și din partea sistemului financiar-bancar. Ca să revin la industria retail-ului, acolo vorbim deja de performanță. Retailerii se concurează între ei cine are mai multe inițiative sustenabile și vorbim de sustenabilitate la nivel de business, nu vorbim de campanii de ajutor social…
Majoritatea companiilor din retail publică rapoarte de sustenabilitate, deci dau acces jurnaliștilor, autorităților, consumatorilor și partenerilor de afaceri la informații care răspund la întrebarea ”Cum obții profitul?”. Cu niște costuri de mediu asumate sau exploatând mediul și societatea?
Din nou vă spun nu există nicăieri în lume companie perfectă, dar există companii transparente care vor să se îmbunătățească și care, din perspectiva noastră, au nevoie de susținere. Dacă nu le susținem pe ele, tacit îi susținem pe cei imorali care își susțin business-urile special pentru a eluda costuri de mediu și sociale.
Și care fac abuzuri de foarte multe ori. Și ce mi-aș dori foarte mult de la cetățeni în primul rând e să nu mai sărim să-l criticăm pe cel care a făcut ceva, să spunem ”da, dar… ieri? da, dar în partea cealaltă?”. Hai să învățăm să apreciem acest lucru, să-l promovăm, să fie un standard, să cerem și de la ceilalți să se comporte așa și după ce se întâmplă asta să cerem încă un exemplu de bună credință.
Este o muncă uriașă, care necesită ani. Și dacă am ajuns aici, aș vrea să vorbim despre campania ”Ultimii șapte ani de acasă” pe care ați lansat-o recent. Spune-ne despre ideea din spatele ei, ce obiective aveți și care e scopul ei.
Campania ”Ultimii șapte ani de acasă” e modul în care am transpus anul acesta un proiect pe care l-am început de doi ani și care se numește ”Ziua sustenabilității în România”. E un proiect pe care l-am dezvoltat din 2021 din dorința de a comunica direct cu cetățenii.
De ce facem asta noi, Ambasada Sustenabilității, când misiunea noastră este să promovăm modelul de business în care companiile sunt responsabile și contribuie la rezolvarea problemelor sociale și de mediu rămânând profitabile? Noi lucrăm concentrat cu mediul privat, companiile, dar am hotărât să mergem către comunicare cu cetățenii, pentru că credem cu tărie că degeaba stimulăm oferta de produse și servicii responsabile atâta timp cât nu este stimulată și cererea.
Iar, din păcate, în momentul de față e foarte probabil ca, dacă am avea o schimbare bruscă și companiile ar lista la raft brusc multe produse și servicii responsabile cu mediul și cu societatea, noi, cetățenii și consumatori, să nu fim pregătiți să le achiziționăm. Și să mergem și să alegem produse mai ieftine, dar care dăunează mediului și sănătății noastre.
Am ales acest mesaj pentru că datele comunicate de către oamenii de știință ne arată că mai avem mai puțin de șapte ani la dispoziție pentru a face o schimbare noi, ca planetă, ca și societate în general, la nivel global, astfel încât să nu trecem pragul de încălzire de 1,5 grade Celsius. Dacă trecem de acest prag, oamenii de știință nu ne mai pot spune ce se întâmplă din perspectiva climatică pe mai departe.
Dacă lucrurile vor accelera foarte brusc, dacă vor apărea lucruri pe care acum nu ni le putem închipui. Nu avem inteligența necesară și soluțiile tehnice pentru a face față acestui moment.
Dar avem la dispoziție aproape șapte ani de zile pentru a repara. Iar soluțiile nu sunt foarte complicate, nu sunt nici foarte costisitoare. Noi am dezvoltat pe site-ul ziuasustenabilitatii.ro o serie de soluții la îndemână pe care le pot aplica atât fiecare cetățean la el acasă, dar și din perspectiva profesională, ce ar trebui să schimbe companiile, ONG-urile, instituțiile publice cu care colaborăm.
E o campanie în care ne dorim să-i identificăm pe cei cu cei șapte ani de acasă, să fac o mică glumă, să creăm emulație și să-i motivăm să facă această schimbare, pentru că e destul de târziu să mai așteptăm. Vorbim de criză, nu vorbim de modă sau de fapte bune, vorbim de nevoi urgente. Și trebuie să conștientizăm asta.
Ce trebuie să facă fiecare dintre noi în acești șapte ani de zile?
În primul rând, să fie cumpătat în consum.
Să fim atenți de la modul în care achiziționăm bunuri și servicii până la modul în care le consumăm și ce facem cu ambalajele și ce rezultă din ele.
Trebuie să fim foarte atenți la ce se întâmplă în zona de consum de energie și resurse naturale, consumăm apa acasă, consumăm electricitate, gaz. E ideal să începem să ne interesăm și să acționăm în direcția asta pentru a instala surse de energie regenerabilă.
Ce mesaj ai avea pentru companii?
Companiile, în primul rând, ar trebui să conștientizeze că ne aflăm într-o perioadă de tranziție economică și o tranziție majoră.
Eu cred că e cel puțin la fel de mare diferența dintre vechiul model economic și viitorul model economic cum a fost între economia socialistă din comunism și economia capitalistă de după.
Vorbim de un model economic în care companiile trebuie să rezolve probleme sociale și de mediu și în niciun caz nu trebuie să exploateze aceste domenii fără să se uite la costuri.
E o tranziție economică la nivel global, se întâmplă pe toate continentele și în toate țările. E adevărat că Uniunea Europeană e zona care accelerează cel mai mult în această perioadă, ne mișcăm cu viteza cea mai mare și asta creează un context important pentru noi, ca să înțelegem, pentru că majoritatea companiilor din România lucrează în zona europeană. Iar toată accelerarea asta europeană se transpune în foarte multe pachete legislative care vor schimba economia.
Cel mai bun exemplu pe care l-am văzut deja e producția și comercializarea de diverse produse din plastic de unică folosință, ele au fost interzise.
Dacă aș fi fost un antreprenor care produceam paie de plastic și aveam o afacere de succes și nu mă interesa această tranziție economică, acum doi ani intram în faliment, pentru că aceste produse pur și simplu au fost interzise pe piață. Prin urmare, fiind neinformat, brusc ar fi trebuit să mă reinventez sau să închid ușa, să dau oamenii afară și să merg în alt domeniu.
Sunt foarte multe schimbări care vor apărea, din punctul ăsta de vedere, ele sunt publice. Dacă ne informăm, putem să aflăm despre ele. Dar dincolo de asta, cel mai important lucru pe care trebuie să-l conștientizeze managerii din mediul privat este că, la fel cum companiile își măsoară și publică în mod transparent bilanțurile financiar-contabile, trebuie să facem același lucru și din perspectiva sustenabilității.
Puțini oameni știu, din păcate, că sustenabilitatea e o știință foarte asemănătoare cu contabilitatea.
E o știință standardizată care îți oferă standarde prin care poți să măsori atât impactul de mediu cât și impactul economic, cât și impactul social. Realizarea unui astfel de instrument îi ajută enorm pe manageri să înțeleagă cum pot căpăta stabilitate cu business-ul lor.
Pentru că, în momentul în care ai o fabrică și ai un impact de mediu de la noxele pe care le elimini în aer, transport, materii prime… tu când nu știi asta, te trezești peste noapte cu comunitatea care face grevă și zice ”vreau să închideți fabrica X pentru că la mine miroase urât, e mult zgomot”, diverse probleme.
Câteodată nici nu știi despre ele. De ce? Pentru că tu nu măsori asta. Nemăsurând, nici nu ai cum să-ți dai seama dacă e prea mult, dacă e bine, dacă e prea puțin, dacă e cazul să adopți măsuri sau nu. Nemăsurând, nu știi de unde îți apar aceste probleme ca să știi să intervii.
E ca și cum ar veni la tine poliția fiscală și ți-ar spune ”nu ți-ai plătit taxele și tu nici măcar nu știi câți bani ai încasat. Inconștiența asta vine dintr-o lipsă de practică, ăsta e motivul pentru care ne aflăm într-o tranziție economică.
Dar vă garantez că peste zece ani rapoartele de sustenabilitate vor fi la fel de populare cum sunt rapoartele financiar-contabile. Și la fel cum jurnaliștii economici abia așteaptă să vadă raportările financiare de la companii, la fel vor aștepta să vadă raportările de sustenabilitate ale companiilor ca să își dea seama: e o companie de succes sau nu?
Pentru că a face mulți bani și repede nu-ți asigură succesul. Și nu se mai poate să concurăm doar la nivel financiar, pentru că singuri ne tăiem craca de sub picioare din perspectiva unui mediu curat și sănătos.