Incendiile de vegetaţie au devenit noua imagine a schimbărilor climatice. Din California până în Siberia, astfel de fenomene par să aibă loc tot mai des şi sentimentul că ne paşte un pârjol la scară planetară este tot mai acut, scrie Daniel Immerwahr, profesor asociat de istorie la Universitatea Northwestern din Statele Unite, în The Guardian.
În realitate, focul este întâlnit astăzi în natură mult mai puţin decât în trecut, dar aceasta nu este o veste bună, anunţă Immerwahr.
Imaginile prin satelit nu arată o planetă în flăcări, ci una cu mai puţin foc decât în orice alt moment începând cu antichitatea.
“Îndepărtăm focul de pământ şi din vieţile noastre cotidiene, unde era odată o prezenţă constantă. Ceea ce obişnuia să fie o relaţie armonioasă între omenire şi foc s-a transformat în una ostilă”, notează Immerwahr.
Au loc mai puţine incendii astăzi, însă ele sunt “formidabile”, iau noi forme, izbucnesc în noi locuri şi sunt alimentate de noi tipuri de combustibil.
Deşi cel mai des auzim de incendiile de vegetaţie din regiuni cu un nivel ridicat de trai ca sudul Australiei şi nordul Statelor Unite, cele mai distrugătoare au loc în părţi sărace ale lumii, ca sud-estul Asiei şi Africa subsahariană. Fac cele mai multe victime nu focurile de proporţii, cele spectaculoase, ci acele incendii mai mici, obişnuite, despre care auzim mai puţin, care ucid mai degrabă prin fumul inhalat, în timp.
Ele nu sunt cauzate de încălzirea globală în principal, ci au mai degrabă legătură cu activităţi desfăşurate de corporaţii, precum curăţarea terenurilor, susţine autorul.
“Rezolvarea problemei noastre cu focul va necesita, aşadar, mai mult decât gestionarea creşterii temperaturilor din ultimii ani, deşi acest lucru este în continuare esenţial. Va necesita în plus confruntarea unei îndelungate istorii, care, începând cu revoluţia industrială, a dat peste cap relaţia noastră cu focul. Creşterea economică rapidă pe care am cunoscut-o a luat focul din locurile vechi şi l-a dus în locuri noi. Incendiile imprevizibile de astăzi sunt un produs complex al economiei şi ecologiei noastre”, continuă Immerwahr.
Suprafaţa terenurilor care ard anual s-a redus cu un sfert între 1998 şi 2015, potrivit unui studiu din 2017 publicat în jurnalul Science, citat de Immerwahr.
Motivul principal, spune el, este acela că oamenii continuă să ocupe noi terenuri, iar aşezările umane şi fermele industriale inhibă incendiile de vegetaţie în savanele din America de Sud şi din Africa şi în stepa asiatică.
Această suprimare a focului decenii la rând duce la acumularea biomasei care ar fi ars în mod regulat înainte şi care devine o bombă cu ceas. Atunci când în cele din urmă izbucneşte un incendiu, acesta va fi mai puternic şi mai greu de controlat.
Incendiile intenţionate pot reduce aceste acumulări de material combustibil, însă fără o înţelegere profundă a terenurilor care nu poate fi obţinută decât prin îngrijirea lor secole la rând, lucrurile pot lua o turnură urâtă, avertizează Immerwahr.
Temperaturile în creştere încurajează şi ele noi tipuri de incendii. În zona arctică, de pildă, topirea permafrostului şi verile mai lungi expun cantităţile uriaşe de turbă existente în terenurile de aici, iar aceasta alimentează incendii violente.
“Lumea nu va arde, aşa cum ne închipuim uneori. Însă incendiile de mâine vor fi diferite de cele de ieri şi gonim cu capul înainte spre un viitor incert, în timp ce ardem rezervoare de combustibil”, încheie Immerwahr.
C.S.