Unul dintre cele mai vechi animale de pe Pământ, descoperit în Australia. Avea corpul ca un semn de întrebare și funcționa ca un aspirator!

Unul dintre cele mai vechi animale de pe Pământ, descoperit în Australia. Avea corpul ca un semn de întrebare și funcționa ca un aspirator!
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În umbra celui mai mare lanț muntos din Australia de Sud, sub solul arid, oamenii de știință au găsit rămășițele unuia dintre cele mai vechi organisme de pe Terra, care a trăit în urmă cu circa 555 milioane de ani.

Mai mult, acesta e dintr-o perioadă în care organismele unicelulare au început să evolueze în primele animale de pe planetă, un moment crucial în istoria Pământului.

Quaestio simpsonorum, ale cărui rămășițe au fost găsite în Parcul Național Nilpena Ediacara, era un animal marin timpuriu, primul descoperit care prezintă o asimetrie stânga-dreapta clar definită, un semn important al dezvoltării evolutive, după cum se arată într-un raport publicat de jurnalul Evolution & Development.

ADVERTISING

„Animalul este puțin mai mic decât o palmă de om și are o formă de semn de întrebare în mijlocul corpului, care face distincția între partea stângă și cea dreaptă. Nu există alte fosile din acea perioadă care să arate acest tip de organizare atât de clar.

Acest lucru este deosebit de interesant, deoarece este și unul dintre primele animale capabile să se miște singure”, a explicat autorul studiului, Scott Evans, profesor asistent de geologie la Universitatea de Stat din Florida.

Potrivit omului de știință și echipei de paleontologi care l-a ajutat în cercetări, creatura se comporta ca un mic aspirator marin, consumând nutrienți din algele microscopice, bacterii și alte organisme, pe măsură ce se deplasa pe fundul oceanului.

ADVERTISING

Microbii formau un strat organic, similar cu un strat de mucus bogat în nutrienți, care a fost conservat în texturile fosilelor din straturile de rocă din parc. În această textură fosilizată a stratului organic au fost descoperite urme ale fosilelor de Quaestio, scrie Phys.org.

În situl care se întinde pe aproape 61.000 de hectare, unde s-a făcut descoperirea, se fac săpături de 20 de ani. Parcul Național Nilpena Ediacara a fost deschis pentru public la începutul anului 2023 și face parte dintr-un demers pentru a fi recunoscut ca sit UNESCO de Patrimoniu Mondial.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇