Un nou recif de corali, perfect sănătos, a fost descoperit în Tahiti

Un nou recif de corali, perfect sănătos, a fost descoperit în Tahiti
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un vast recif de corali, neafectat de schimbările climatice, a fost descoperit de oamenii de știință în Tahiti.

Cei care au făcut anunţul sunt chiar oficiali UNESCO, relatează Science Alert. După ce au cartografiat o distanță de aproximativ trei kilometri cu până la 65 de metri lățime, oficialii UNESCO au anunțat că este „unul dintre cele mai extinse recife de corali sănătoase înregistrate”.

Agenția ONU pentru Patrimoniu a transmis, la rândul său, că este „foarte neobișnuit” să găsești corali sănătoși în ape mai reci, între 30 și 65 de metri adâncime, și că descoperirea ar putea sugera că există mai multe recife la adâncime, mai ferite de impactul apelor care se încălzesc.

ADVERTISING

Cele mai multe dintre recifele cunoscute din lume au fost găsite la adâncimi de până la 25 de metri.

„A fost magic să văd corali în formă de trandafir, uriași și frumoși, care se întind cât vezi cu ochii. A fost ca o operă de artă”, a declarat Alexis Rosenfeld, fotograf francez și fondator al campaniei 1 Ocean, realizat în parteneriat cu UNESCO.

Coralii gigantici, cu o formă atât de specială, au fiecare până la doi metri în diametru. Scafandrii au petrecut circa 200 de ore în adâncime, pentru a-i studia.

ADVERTISING

„Până în prezent, cunoaștem suprafața Lunii mai bine decât adâncimea oceanului”, a declarat directorul general UNESCO, Audrey Azoulay, adăugând că doar 20% din fundul apelor lumii a fost cartografiat.

„Descoperirea acestui recif într-o stare atât de curată este o veste bună și poate inspira conservarea viitoare”, a declarat Laetitia Hedouin, biolog marin la Agenția Națională de Cercetare din Franța.

Recifele de corali acoperă doar o mică parte din fundul oceanului, dar sunt casă pentru cel puțin un sfert din toate vietățile și plantele marine.

ADVERTISING

În octombrie, Rețeaua Globală de Monitorizare a Recifelor de Corali a anunțat că pescuitul, poluarea, dar mai ales încălzirea globală au distrus 14% din recifele de corali ale lumii în perioada 2009 - 2018. Cel mai grav afectați au fost coralii din Asia de Sud și Pacific, în jurul Peninsulei Arabe și în largul coastei Australiei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇