S-au găsit neuronii care răspund de empatie. De ce descoperirea e foarte importantă

S-au găsit neuronii care răspund de empatie. De ce descoperirea e foarte importantă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cercetătorii americani au anunțat că au identificat neuronii implicați în empatie, adică celulele neuronale esenţiale pentru capacitatea noastră de a-i înţelege pe cei din jur și a rezona cu ei.

Potrivit dr. Runnan Cao, de la Mallinckrodt Institute of Radiology din cadrul Washington University School of Medicine in St. Louis (SUA), există nu mai puțin de 700 de astfel de neuroni în creierul uman. Aceste celule răspund de abilitatea noastră de a interpreta indiciile transmise prin limbajul corporal și expresiile faciale ale celor din jur, pentru a deduce ce simt sau gândesc.

Pentru acest studiu, la care au participat și oameni de știință de la Cedars-Sinai Medical Center, dar și de la California Institute of Technology, a fost înregistrată activitatea cerebrală a unor pacienţi supuşi intervenţiilor chirurgicale pe creier.

În timpul procedurii, pacienţilor li s-au prezentat imagini cu expresii faciale diferite sau cu gesturi ale mâinilor, scopul fiind identificarea regiunilor cerebrale care ajută la interpretarea emoțiilor, gândurilor și intenţiilor celorlalți, scrie Medical Xpress.

Cercetătorii au descoperit că lobul temporal medial şi cortexul frontal medial sunt implicate în procesarea informațiilor ce slujesc empatiei, dar în moduri diferite. Cortexul frontal analizează informațiile într-un mod general, indiferent de tipul de stimul social, în timp ce lobul temporal înregistrează modele distincte legate de ”cum” şi ”de ce" reacţionează ceilalţi, se arată într-un raport publicat de jurnalul Science Advances.

Potrivit autorilor studiului, identificarea acestor neuroni specifici ar putea contribui la o mai bună înţelegere a disfuncţiilor neuronale asociate cu autismul, schizofrenia şi boala Parkinson.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇