O ”măcelărire” inutilă: Peste 1.400 de delfini au fost uciși într-o singură zi

O ”măcelărire” inutilă: Peste 1.400 de delfini au fost uciși într-o singură zi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Practica vânătorii de mamifere marine în insulele Feroe a intrat în atenția lumii întregi după ce 1.428 de delfini au fost uciși în ceea ce este considerată cea mai mare captură făcută vreodată în zonă.

Grupul de delfini cu burta albă ar fi fost condus spre cel mai mare fiord din Atlanticul de Nord, sâmbătă. Bărcile i-ar fi înghesuit în apele mici ale plajei Skalabotnur din Eysturoy, unde delfinii ar fi fost uciși cu cuțitul, relatează CNN.

Carcasele au fost apoi trase la mal și distribuite localnicilor pentru consum.

Imaginile vânătorii arată miile de delfini cum zac pe malul apelor devenite roșii din cauza sângelui, pe măsură ce sute de oameni privesc de pe plajă ”spectacolul”.

Obiceiul de a vâna mamifere de apă, în principiu balene, poartă numele ”Grindadrap” și este o tradiție cu o vechime de sute de ani în Insulele Feroe.

ADVERTISING

Guvernul feroez estimează că, în medie, anual sunt capturate aproximativ 600 de balene. Delfinii, în schimb, sunt capturați în cantități mai mici. În 2020 au fost capturați 35 de astfel de delfini și 10 în 2019.

Cei care susțin această practică spun că este o modalitate sustenabilă de a obține hrană din natură și că face parte din identitatea lor culturală. Activiștii pentru drepturile animalelor, în schimb, cataloghează acest obicei drept o ”măcelărire” crudă și inutilă.

Iar dimensiunea evenimentului de sâmbăta trecută i-a șocat și pe localnici, nu doar pe cei din grupurile internaționale de activiști pentru mediu.

ADVERTISING

Bjarni Mikkelsen, un biolog marin din Insulele Feroe, a pus cifrele masacrului de sâmbătă într-o altă perspectivă. Potrivit acestuia, cifrele reprezintă cel mai mare număr de delfini uciși vreodată în Insulele Feroe, un teritoriu autonom al Danemarcei. Recordul fusese stabilit anterior la 1.200 de delfini uciși în 1940. Următoarele capturi majore, în top, au fost: 900 în 1879, 856 în 1873, and 854 în 1938.

Și, totuși, ce a condus la acest masacru?

Chiar și directorul Asociației Pescarilor de Balene din Insulele Feroe a recunoscut că această ucidere a fost un exces de zel.

”A fost o mare greșeală”, spune Olavur Sjurdarberg, care insistă că nu a participat la această vânătoare.

ADVERTISING

”Când a fost găsit grupul, s-a estimat că vor fi aproximativ 200 de delfini. Abia când au început să-i ucidă și-au dat seama de dimensiunea reală a grupului. Cineva ar fi trebuit să știe mai bine care e situația. Oamenii sunt în stare de șoc”, spune el, pentru BBC.

Chiar și așa, captura a fost aprobată de autoritățile locale și nu se consideră că ar fi fost încălcată vreo lege.

De fapt, astfel de vânători sunt ceva normal în Insulele Feroe și au loc în scopuri necomerciale, fiind adesea spontane sau organizate la nivel de comunitate.

Ca să fie vânători, oamenii trebuie să aibă un certificat oficial care să ateste că au calificarea necesară pentru uciderea mamiferelor.

Premierul danez al insulelor Feroe spune că aceste ucideri sunt legale, dar nu sunt populare. Totuși, el a apărat obiceiul, despre care spune că ar fi fost ”uman”, dacă s-ar fi făcut corect. Adică cu o lance specială utilizată pentru a tăia șira spinării animalului înainte de tăierea gâtului. Cu această metodă, ar dura ”mai puțin de o secundă” să omori o balenă.

Sondajele de opinie arată că 50% dintre localnici se opun masacrării în masă a delfinilor din Insulele Feroe și 30% sunt de acord cu continuarea acestui obicei. În schimb, alt sondaj arată că 80% sunt de acord cu uciderea balenelor în continuare.

O.D.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇