Ibisul cu cap pleșuv, o pasăre dispărută din Europa după ce a fost vânată aproape până la extincție, în secolul al XVII-lea, a fost reintrodus, în ultima vreme, prin eforturi de reproducere, după ce câteva exemplare au mai fost găsite, cu ani în urmă, în afara continentului.
Doar că există o problemă: păsările, deși încă au instinctul de a migra, nu mai știu rutele, în absența celor născute în sălbăticie, care să le ghideze.
Prin urmare, o echipă de oameni de știință și conservatori a preluat misiunea de părinți adoptivi și instructori de zbor, scrie Phys.org.
Ibisul cu cap pleșuv, o pasăre cu penaj negru, cu reflexe verzui, zbura odinioară deasupra Africii de Nord, a Peninsulei Arabice și unei mari părți din Europa, incluzând Bavaria, în sudul Germaniei.
Aceste păsări migratoare erau considerate o delicatesă, ceea ce le-a adus și pieirea. Astfel, specia, cunoscută în germană sub numele de Waldrapp, a dispărut din Europa, doar câteva colonii supraviețuind în alte părți.
Încă din 2002, mai mulți oameni de știință conduși de biologul Johannes Fritz și reuniți sub numele de Waldrappteam și-au propus să le ajute. Grupul de conservare și cercetare din Austria a adus populația de astfel de păsări din Europa Centrală de la zero la aproape 300 de exemplare. Această realizare a permis schimbarea clasificării speciei de la ”critic periclitată” la ”periclitată”, și, potrivit lui Fritz, reprezintă prima încercare de a reintroduce specia dispărută în Europa.
Primele încercări de reintroducere au eșuat în mare parte, deoarece, fără să știe ruta de migrație, majoritatea păsărilor dispăreau la scurt timp după eliberare. În loc să se întoarcă în locuri potrivite pentru iernat, cum ar fi Toscana, păsările zburau în alte direcții și, în cele din urmă, mureau.
O idee simplă, aparent, dar dificil de pus pus în aplicare – însă nu imposibil – poate însemna însă salvarea lor. Waldrappteam a intervenit ca părinți adoptivi și instructori de zbor pentru păsările din această specie obținute în captivitate, în speranța de a crea un grup migrator.
Anul acesta marchează al 17-lea zbor cu ghidare umană și al doilea an în care a fost nevoie de o nouă rută spre Spania, din cauza recentelor schimbări climatice.
Dar felul în care reușesc să antreneze păsările pare desprins dintr-un film. Pentru a-i pregăti de călătorie, puii sunt luați din colonii când au doar câteva zile și duși într-o volieră supravegheată de ”părinții adoptivi”, adică oameni. Acolo se formează o legătură cu ”părinții” lor umani, așa de strânsă că-i urmează apoi în zbor, pe ruta de migrație.
”Le dăm mâncare, îi curățăm, le curățăm cuiburile. Ne asigurăm că sunt păsări sănătoase. Dar interacționăm și cu ei”, explică una dintre mamele adoptive.
În momentul inițierii migrației, păsările vor urma câțiva părinți adoptivi, care conduc cârdul din aeronave ușoare.
Sună de domeniul SF și strategia chiar a fost inspirată dintr-un film, „Fly Away Home” din 1996, care are ca protagonistă o fetiță în rolul de ”mamă” a gâștelor.
Și Fritz nici măcar nu e primul om de știință care pune în practică o așa idee. Înaintașul său e Bill Lishman, un naturalist care a învățat gâștele canadiene să zboare alături de avionul său ultraușor chiar înainte de acest film, în 1988.
Cert este că strategia dă roade. Prima pasăre a migrat independent înapoi în Bavaria, din Toscana, în 2011. Mai multe au parcurs anual ruta de peste 550 de kilometri, iar oamenii de știință speră ca populația din Europa Centrală să depășească 350 de păsări până în 2028 și să devină autosustenabilă.
Schimbările climatice au dus însă la modificarea rutelor, cea actuală, folosită anul acesta, ajungând să măsoare 2.800 de kilometri, cu 300 de kilometri mai lungă decât cea de anul trecut. Întreaga călătorie spre Spania ar putea dura până la 50 de zile și s-ar putea încheia la începutul lui octombrie.