Misterul originii megaliţilor de la Stonehenge a fost descoperit grație unei bucăți furate acum 60 de ani

Misterul originii megaliţilor de la Stonehenge a fost descoperit grație unei bucăți furate acum 60 de ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Originea pietrelor gigant de la Stonehenge a fost descoperită cu ajutorul unei piese lipsă din sit, care a fost returnată după 60 de ani.

Un test făcut pe fragmentul de un metru s-a potrivit unui studiu geochimic al megaliţilor, relatează BBC.

Arheologii au identificat sursa pietrelor ca fiind la 25 de kilometri nord de sit, în apropiere de Marlborough.

Susan Greaney de la English Heritage a spus că descoperirea este „o adevărată încântare”.

Megaliţii cu înălţime de şapte metri, care cântăresc aproximativ 20 de tone, formează potcoava centrală a Stonehenge. Pietrele albastre, mai mici, au fost identificate ca provenind din Preseli Hills (Ţara Galilor), dar blocurile din gresie au fost imposibil de identificat până acum.

ADVERTISING

Returnarea fragmentului, care a fost luat în timpul unor săpături arheologice în 1958, a permis arheologilor să-i analizeze compoziţia chimică.

Nimeni nu ştia unde se află până ce Robert Phillips, în vârstă de 89 de ani, care a fost implicat în lucrările de atunci, a decis să returneze o parte din el anul trecut.

Profesorul David Nash de la Brighton University, care a condus studiul, a declarat: „A fost foarte interesant să folosim ştiinţa secolului 21 pentru a înţelege trecutul neolitic şi, în sfârşit, să răspundem unei întrebări pe seama căreia arheologii dezbat de secole”.

ADVERTISING

Citește și:

Rămășițele unui palat aztec au fost găsite sub o clădire importantă din capitala Mexicului. Iată ce face descoperirea absolut incredibilă (Video)

O fosilă a zăcut într-un muzeu din Chile multă vreme. Abia acum oamenii de știință au înțeles ce reprezintă, iar descoperirea e colosală!


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇