Miezul Lunii se răcește și se contractă treptat, astfel că suprafața satelitului natural al Pământului se încrețește, la fel cum strugurii se stafidesc, iar acest proces provoacă seisme de câteva ore. Acest fenomen poate fi o amenințare pentru misiunile umane, avertizează oamenii de știință.
Interesul pentru polul sud al Lunii a crescut anul trecut, când misiunea Chandrayaan-3 lansată de India a reușit prima aselenizare în zonă, la doar câteva zile după ce sonda rusească Luna-25 s-a prăbușit într-o tentativă asemănătoare.
NASA a ales această regiune pentru aselenizarea misiunii sale Artemis III, care ar putea marca întoarcerea astronauților pe Lună încă din 2026, iar China plănuiește să construiască o bază acolo.
Însă acum un studiu recent finanțat de agenția spațială americană trage un semnal de alarmă: pe măsură ce nucleul Lunii se răcește și se micșorează treptat, suprafața satelitului natural al Pământului se încrețește - la fel cum strugurii se stafidesc - iar acest proces provoacă unele cutremure care pot dura ore, precum și alunecări de teren.
Ca și restul suprafeței Lunii, zona de la polul sud care a trezit interesul pentru misiuni spațiale e predispusă la acest fenomen seismic, periclitând eventualele baze umane și echipamentele care ar fi desfășurate acolo, arată un studiu recent citat de CNN.
"Nu vrem să alarmăm pe nimeni și cu siguranță nu vrem să descurajăm explorarea acestei părți a polului sud al Lunii, ci să atragem atenția că Luna nu este acel loc inofensiv în care nu se întâmplă nimic", subliniază autorul principal al cercetării, Thomas R. Watters, cercetător emerit la National Air and Space Museum’s Center for Earth and Planetary Studies din Statele Unite.
Un fel de poveste polițistă
Circumferința Lunii s-a micșorat cu 45 de metri în ultimele câteva milioane de ani, un număr semnificativ în termeni geologici, dar prea mic pentru a avea un efect de ondulare asupra Pământului sau asupra ciclului mareelor, spun oamenii de știință.
La suprafața Lunii, însă, e altă poveste: în pofida aspectului său, Luna încă are un interior cald, ceea ce îl face activ seismic.
"Există un miez exterior care este topit și se răcește. Pe măsură ce se răcește, Luna se micșorează, volumul interior se schimbă, iar crusta trebuie să se adapteze la această schimbare - este o contracție globală la care contribuie și forțele mareelor de pe Pământ", arată Watters.
Întrucât suprafața selenară este fragilă, această comprimare provoacă fisuri și alte tipuri de deformări. "Aceste fisuri sunt foarte recente și se întâmplă lucruri. Am descoperit alunecări de teren care s-au produs în timp ce Lunar Reconnaissance Orbiter era pe orbită în jurul Lunii", precizează Watters.
Lansată de NASA în 2009, sonda robotică Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) cartografiază suprafața selenară cu diferite instrumente. În studiul publicat pe 25 ianuarie în The Planetary Science Journal, Watters și colegii lui au folosit datele colectate de LRO pentru a face legătura între cutremurele puternice de pe Lună, detectate cu instrumentele lăsate de astronauții misiunii Apollo acum mai bine de 50 de ani, și mai multe fisuri ale solului de la polul sud.
Patru sonde seismice care au funcționat timp de aproape șapte ani au detectat cutremure de mică adâncime pe Lună, dar oamenii de știință nu știau sursa lor.
"Știam, de asemenea, că cel mai mare dintre cutremurele selenare de mică adâncime detectate de seismometrele Apollo a fost localizat lângă polul sud. A devenit un fel de poveste polițistă pentru a încerca să ne dăm seama care a fost sursa și s-a dovedit că aceste fisuri recente sunt cel mai potrivit suspect", arată Watters.
Cel mai puternic cutremur selenar înregistrat a avut o magnitudine de 5. Pe Pământ ar fi considerată moderată, dar gravitația mai mică a Lunii îl face să se simtă mai rău, arată autorul cercetării: "Pe Pământ există o gravitație mai puternică, iar aceasta te ține pe suprafața sa. Pe Lună e mult mai mică, așa că și o mică accelerație a solului te poate doborî din picioare în timp ce mergi".
Ce efecte au cutremurele de pe Lună
Rezultatele cercetării nu vor afecta procesul de selecție a locului pentru aselenizarea misiunii Artemis III și asta datorită obiectivului și duratei acesteia, consideră Renee Weber, cercetătoare NASA și coautoare a studiului: "A estima cât de des se întâmplă cutremure într-o regiune specifică este dificil și nu putem prezice seismele. Cutremurele puternice de mică adâncime sunt rare și prezintă un risc scăzut pentru misiunile pe termen scurt pe suprafața lunară."
NASA a identificat 13 potențiale regiuni în apropierea polului sudic al Lunii pentru aselenizarea misiunii Artemis III, folosind criterii precum capacitatea de a aseleniza în siguranță, posibilitatea de a îndeplini obiectivele științifice, încadrarea în intervalul optim pentru lansare și condiții precum terenul, comunicațiile și luminozitatea. În cadrul misiunii, doi astronauți vor locui și vor lucra o săptămână pe suprafața lunară.
În schimb, precizează Weber, pentru o prezență umană de lungă durată pe Lună, procesul de selecție a acestei regiuni ar putea, într-adevăr, să ia în considerare caracteristicile geografice, cum ar fi apropierea de caracteristicile tectonice și ale terenului.
O amenințare pentru astronauți
Cutremurele lunare ar putea fi o problemă pentru viitoarele misiuni umane pe satelitul Terrei, crede Yosio Nakamura, profesor emerit la Universitatea Texas din Austin, unul dintre primii cercetători care au analizat datele colectate de stațiile seismice Apollo.
Însă Nakamura nu e de acord cu cauza cutremurelor indicată de studiul lui Watters și spune că datele Apollo arată că sursa fenomenului se află la zeci de kilometri sub suprafață. "Încă nu știm ce anume generează cutremurele selenare, dar nu este vorba de fisurile de la suprafață. Indiferent ce provoacă aceste cutremure, e adevărat că acestea sunt o potențială amenințare pentru viitoarele misiuni de aselenizare și avem nevoie de mai multe date despre ele", subliniază el.
Oricare ar fi cauza, pericolul potențial la adresa astronauților va fi limitat de faptul că, măcar în viitorul apropiat, oamenii vor sta pe Lună perioade limitate de timp, cel mult câteva zile, arată Allen Husker, profesor de geofizică la California Institute of Technology.
"Este foarte improbabil ca un cutremur major să aibă loc în timp ce ei sunt acolo. Totuși, e bine de știut că aceste surse seismice există. Pot fi o oportunitate pentru a studia mai bine Luna, așa cum facem cu cutremurele de pe Pământ. Până când va există o bază pe Lună, ar trebui să avem o idee mai clară despre riscul seismic al viitoarelor misiuni", concluzionează acesta.
T.D.