Dispozitivele care pot proteja și oamenii, și urșii

Dispozitivele care pot proteja și oamenii, și urșii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Urșii polari petrec acum mai mult timp pe uscat, pe măsură ce gheața marină arctică se topește, situație ce ridică preocupări privind contactul dintre urși și oameni.

O posibilă soluție pentru a-i proteja și pe unii, și pe alții o reprezintă niște dispozitive de urmărire care se atașează în blana urșilor, permițând supravegherea de la distanță a animalelor, pe care oamenii de știință le testează în prezent în zona canadiană arctică, scrie BBC.

În această regiune, urșii polari care se apropie prea mult de o comunitate de oameni sunt uneori capturați, transportați și eliberați în locuri atent alese, departe de orașe și sate. „Aceste etichete ar putea fi atașate acelor urși, pentru a monitoriza unde se află după ce au fost eliberați. Dacă revin spre comunitate, echipa responsabilă de conservare ar avea o idee despre locul în care se află și ar putea să îi întoarcă din drum”, explică cercetătorul Tyler Ross, doctorand de la Universitatea York din Toronto.

ADVERTISING

Potrivit lui Ross, care studiază ecologia urșilor polari, astfel de etichetele ar putea ajuta și la colectarea de informații importante despre aceste animale.

Cercetătorii au testat trei tipuri de etichete, proiectate de compania 3M în colaborare cu organizația de caritate Polar Bears International, care se atașează de blana urșilor, sedați în prealabil. Au putut apoi să evalueze calitatea datelor primite de la fiecare dispozitiv și să vadă în ce situații dispozitivele se pot desprinde.

Cel mai eficient dintre cele trei dispozitive testate poartă numele de SeaTrkr. Acesta a rămas atașat în medie 58 de zile și are un sistem GPS încorporat care le-a permis oamenilor de știință să localizeze urșii cu o precizie de câțiva metri.

ADVERTISING

„Este ideal să avem ceva care să cadă în mod natural - care să nu fie atașat permanent de urs. Dar orice durează câteva luni ar fi nemaipomenit pentru cercetările noastre, pentru că atunci putem urmări aceste sezoane importante prin care trec urșii pe parcursul anului”, adaugă Ross.

Schimbările climatice aduc urșii și oamenii mai aproape unii de alții, cu riscuri pentru ambele părți. Un studiu al Serviciului Geologic al Statelor Unite din 2022, care a utilizat date de la zgărzile de urmărire prin satelit pentru mai mult de 400 de urși polari din Alaska, arată că timpul petrecut de aceștia pe uscat a crescut semnificativ în ultimele decenii.

ADVERTISING

C.S.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇