De ce există depozite uriaşe de zahăr pe fundul oceanelor și cui folosesc

De ce există depozite uriaşe de zahăr pe fundul oceanelor și cui folosesc

Pe fundul oceanelor se află rezerve uriașe de zahăr, de care nu am fost niciodată conștienți, arată cercetări recente.

Oamenii de știință au descoperit că pajiștile de iarbă de pe fundul oceanului pot stoca nişte cantități uriașe de dulceață sub frunzele lor.

Zahărul se prezintă sub formă de sucroză sau zaharoză (principalul ingredient al zahărului) și este eliberat de ierburile marine în solul din care cresc, zona cunoscută sub numele de rizosferă.

Oamenii de știință au descoperit că nivelul concentrațiilor de zahăr de pe fundul mării este de aproximativ 80 de ori mai mare decât se credea, relatează ScienceAlert.

ADVERTISING

Este vorba despre 1,3 milioane de tone de zaharoză, au socotit oamenii de știință, după cum se arată într-un raport publicat de Nature Ecology & Evolution.

„Iarba de mare produce zahăr în timpul fotosintezei”, a explicat microbiologul marin Nicole Dubilier, de la Institutul Max Planck pentru Microbiologie Marină din Germania.

„În condiții medii de lumină, aceste plante folosesc cea mai mare parte a zaharurilor pe care le produc pentru propriul metabolism și creștere. Dar în condiții de lumină ridicată, de exemplu, la amiază sau în timpul verii, plantele produc mai mult zahăr decât pot folosi sau stoca. Apoi, ele eliberează excesul de zaharoză în rizosfera lor”, a mai spus cercetătorul.

ADVERTISING

Iar acesta folosește unor microbi care, la rândul lor, oferă nutrienții de care plantele au nevoie pentru a se dezvolta, mai arată cercetarea.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇