Au existat insecte chiar şi de 75 de centimetri. De ce nu se mai poate

Au existat insecte chiar şi de 75 de centimetri. De ce nu se mai poate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dacă ești ca majoritatea oamenilor, probabil gândești și tu că unul dintre cele mai bune lucruri ale evoluției – în afară de degetul opozabil – este faptul că natura nu a creat o armată de gândaci de mărimea unui tanc.

Cu excepția câtorva uriași din trecut și a unor insecte-băț extrem de lungi, insectele tind să rămână relativ mici. Dar de ce se întâmplă asta și cât de mari pot crește insectele, de fapt?

Multe insecte și artropode erau mai mari în trecut. Cea mai mare insectă din toate timpurile a fost Meganeuropsis Permiana, o libelulă care a trăit la sfârșitul erei Permian, în urmă cu aproximativ 275 de milioane de ani, amintește IFL Science.

ADVERTISING

Aceste libelule aveau o anvergură a aripilor de aproximativ 75 de centimetri și cântăreau peste 450 de grame.

În prezent, insectele precum molia Atlas (Attacus atlas) ating dimensiuni impresionante, cu o anvergură a aripilor de 27 de centimetri, dar nu se compară cu rudele lor îndepărtate.

Înțelegând speciile moderne de insecte, considerabil mai mici, am putea afla și răspunsul la întrebarea cât de mari pot crește insectele.

Una dintre teorii spune că exoscheletele insectelor nu sunt suficient de puternice pentru a susține corpuri mai mari și, pe măsură ce insectele cresc, exoscheletele lor ar trebui să devină mai groase decât este posibil.

ADVERTISING

În sprijinul acestei teorii este faptul că artropodele din mediul acvatic devin mai mari. În mare, exoscheletele lor nu trebuie să suporte greutatea corpului lor în același mod ca pe uscat. Totuși, nu toți oamenii de știință sunt de acord cu această teorie.

O altă ipoteză este că felul în care respiră insectele le împiedică să crească cu adevărat mari.

”Insectele respiră într-un mod complet diferit față de oamenii. Ele au o serie de găuri de-a lungul corpului, iar oxigenul intră prin aceste orificii și trece în niște tuburi. Aceste tuburi se ramifică foarte mult, asemeni unui copac, până la dimensiunea unui micron. Astfel, oxigenul poate ajunge aproape la fiecare celulă”, a explicat dr. Jon Harrison, entomolog la Universitatea de Stat din Arizona, SUA.

ADVERTISING

Dacă insectele ar deveni mai mari, oxigenul nu ar mai reuși să intre prin toate aceste ramificații, considerabil mai multe, pentru a menține în viață toate celulele.

Atunci se pune întrebarea: dar de ce în trecut insectele erau cu mult mai mari?

Simplu, concentrația oxigenului era alta. Cercetările au arătat că, ”la sfârșitul Paleozoicului, oxigenul atmosferic a crescut cu mult peste ceea ce este astăzi”, mai spune omul de știință.

”În prezent, oxigenul reprezintă 21% din atmosferă. La sfârșitul Paleozoicului, credem că a fost aproximativ 32% oxigen. Și asta se întâmplă să coincidă cu momentul când aveam insecte mult mai mari decât avem astăzi.

Asta a dus la ideea că alimentarea cu oxigen este ceea ce menține insectele mici și că mai mult oxigen în atmosferă le-ar putea permite să devină mai mari”, adaugă cercetătorul.

Astfel, pentru ca insectele să fie mai mari, de dimensiunea unor capre, de exemplu, ar trebui ca oxigenul din atmosferă să fie cu mult mai mult, să existe câțiva factori de stres, care ar face ca dimensiunea mai mare să fie mai avantajoasă, și să lăsăm evoluția să-și urmeze cursul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇