Un studiu recent susține că unele populații umane, purtătoare de ADN denisovan, sunt rezistente la o serie de boli parazitare, printre care și malaria.
Pe măsură ce tot mai multe fosile denisovane sunt descoperite în Asia, devine tot mai clar că această specie de hominid dispărută a ocupat odinioară o mare parte din suprafața Pământului și, prin urmare, a trebuit să se adapteze la o varietate de climate și habitate.
Inevitabil, anumite populații au intrat în contact cu țânțari, căpușe și alți vectori care transmit agenți patogeni periculoși. În timp, este posibil chiar să fi dezvoltat un anumit nivel de toleranță la bolile transmise de aceștia, cred oamenii de știință.
Pentru a determina ce amenințări au înfruntat acești hominizi preistorici, Attila Trájer, de la Universitatea Panonia, a reconstruit paleomediul în mai multe situri denisovane cunoscute.
De exemplu, în Peștera Denisova din Siberia și în Peștera Karstică Baishiya de pe Platoul Tibetan, autorul studiului a constatat că predominau pădurile boreale, ceea ce făcea regiunile nepotrivite pentru țânțarii care transmit malaria.
Însă Peștera Tam Ngu Hao 2 din Laos ar fi fost înconjurată de pădure subtropicală sezonieră, unde aceste insecte și mulți alți vectori de boli ar fi prosperat.
Asiaticii de sud-est moderni poartă între 4 și 6% ADN denisovan – mai mult decât orice altă populație umană actuală. Oamenii din această regiune dețin și anumite gene legate de imunitate, care se crede că își au originea la denisoveni și care ar putea oferi protecție împotriva unor boli tropicale.
Deloc întâmplător, crede Attila Trájer, tot ei sunt și cei care se îmbolnăvesc cel mai rar de malarie, ceea ce înseamnă că zidul lor genetic de apărare încă funcționează, scrie IFL Science.
Autorii studiului cred că ADN-ul denison era special inclusiv prin faptul că conținea niște niște gene care codifică enzimele CYP, adică cele care pun umărul la lupta împotriva bolilor transmise de vectori, precum malaria cauzată de P. vivax (responsabil de un tip de malarie). Acestea aveau capacitatea de a detoxifica compuși străini și prin posibila implicare în răspunsurile imunitare.
Mai mult, enzimele CYP, transmise prin ADN și omului modern, ar fi putut oferi protecție vitală în „medii biodiversificate, bogate în plante toxice, șerpi veninoși și artropode veninoase din pădurile musonice și tropicale din Asia de Sud-Est”, se arată într-un raport publicat de Journal of Human Evolution.