Cercetătorii de la Muzeul American de Istorie Naturală au parcurs arhivele disponibile şi au constatat că toate cele 37 de specii de bază de Păsările Paradisului din Australia, Noua Guinee şi Indonezia sunt biofluorescente. Doar câteva specii nu au această însușire.
Majoritatea masculilor au capete, gâturi, ciocuri şi pene biofluorescente, scânteind în nuanţe de verde sau verde-galbui. Unele specii prezintă această însușire și la nivelul picioarelor, cozii şi au și niște inele în jurul ochilor.
Multe dintre aceste pete luminoase sunt conturate de pene întunecate, fără biofluorescență, şi aceste părţi ale corpului sunt adesea folosite în spectacolele de curtare, când masculii bat din aripi, flutură, se leagănă, se mişcă ritmic într-un dans elaborat, menit să atragă atenţia.
Interesantă e însă zona fluorescentă din interiorul ciocului. Din păcate, până acum acest aspect nu a fost investigat, pentru că majoritatea păsărilor conservate în muzee au ciocurile închise, scrie Science Alert.
Și femelele au această însușire, deși mai puțin intens decât masculii, iar părțile lor luminoase sunt de obicei limitate la piept și burtă. E posibil ca, în cazul lor, biofluorescența să se folosească pentru comunicare.
Multe specii de păsări pot percepe spectre în intervalele de lungime de undă sensibile la ultraviolet şi violet, iar se crede că și Păsările Paradisului posedă această abilitate.
Până acum, relatările oficiale despre biofluorescenţa la păsări existau doar pentru alki, pinguini, bufnite nocturne, cucuvele, papagali. Însă și în mediul acvatic există creaturi cu această însușire, așa cum sunt ornitorincul și țestoasele marine.