A fost descoperită o exoplanetă extremă, din multe puncte de vedere. Din păcate, e sortită pieirii

A fost descoperită o exoplanetă extremă, din multe puncte de vedere. Din păcate, e sortită pieirii

Oamenii de știință au anunțat descoperirea unei exoplanete care nu seamănă cu niciuna dintre cele cunoscute până acum.

TOI-2109b este un gigant gazos care are de 1,35 ori dimensiunea și de 5 ori masa lui Jupiter. Pe cât de interesantă e, pe atât de scurtă va fi viața ei, în termeni astronomici. Și asta pentru că se află pe o orbită extrem de apropiată de steaua sa, care, la un moment dat, îi va aduce și sfârșitul. O mișcare completă de revoluție are loc la fiecare 16 ore, scrie Science Alert.

TOI-2109b este gigantul gazos cu cea mai apropiată orbită față de steaua sa. În plus, se învârte din ce în ce mai aproape de stea, pe o traiectorie fatală. Practic, jumătate din planetă, mereu aceeași, este arsă de steaua gazdă.

ADVERTISING

Pe partea unde este zi, se crede că TOI-2109b atinge temperaturi de 3.227 grade Celsius. Prin urmare, este mai fierbinte decât unele stele. Este a doua cea mai fierbinte exoplanetă descoperită vreodată, spun oamenii de știință.

„În unul sau doi ani, dacă avem noroc, s-ar putea să reușim să detectăm modul în care planeta se apropie de steaua sa. În timpul vieții noastre nu vom vedea planeta căzând în steaua sa. Dar peste încă 10 milioane de ani s-ar putea ca această planetă să nu mai fie acolo”, a spus astronomul Ian Wong de la Goddard Space Flight Center, NASA.

ADVERTISING

Planetele de acest tip, giganți de gaz precum Jupiter, orbitează incredibil de aproape de steaua lor gazdă, pe orbite de mai puțin de 10 zile. Pentru comparație, o mișcare de revoluție a lui Jupiter durează cât 12 ani pe Terra.

Fiind constant atât de aproape de steaua lor, aceste exoplanete sunt într-adevăr foarte fierbinți, evaporându-se adesea sub căldura intensă.

Conform modelelor actuale de formare a planetelor, Jupiterii fierbinți sunt o enigmă. Teoretic, un gigant gazos nu se poate forma atât de aproape de steaua sa deoarece gravitația, radiația și vânturile stelare intense ar trebui să împiedice gazul să se aglomereze.

ADVERTISING

Cu toate acestea, au fost descoperite sute de astfel de planete. În prezent, astronomii cred că aceste exoplanete se formează mai departe de stelele gazdă și migrează în apropierea acestora.

„De la începutul științei exoplanetare, Jupiterii fierbinți au fost văzuți ca niște ciudățenii”, a declarat astrofizicianul Avi Shporer de la Institutul Kavli pentru Astrofizică și Cercetare Spațială al MIT.

Pentru a înțelege acești giganți, oamenii de știință studiază intens TOI-2109b. Aceasta este exoplaneta cea mai apropiată de moarte prin dezintegrare orbitală dintre toate cele care au fost găsite până acum.

TOI 2109b orbitează în jurul unei stele galbenă-albă de 1,7 ori mai mare decât Soarele și de 1,4 ori mai grea, la aproximativ 855 de ani lumină distanță. TOI 2109b și soarele său sunt atât de aproape încât distanța dintre ele este de aproximativ 2,4 milioane de kilometri. Este doar 1,6% din distanța dintre Soare și Pământ.

Oamenii de știință au mai descoperit și că viteza cu care TOI 2109b se apropie de steaua sa este cu 10 până la 750 de milisecunde pe an. Acesta este cel mai rapid ritm de orbitare spre stea al oricărui Jupiter fierbinte descoperit până în prezent.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇