Telefonul pe care nu trebuie să-l mai schimbi. Și un copil îl repară în două minute

Telefonul pe care nu trebuie să-l mai schimbi. Și un copil îl repară în două minute

Ritmul galopant al producției de telefoane mobile pune o presiune tot mai mare asupra mediului. Un smartphone ecologic îi stimulează pe utilizatori să nu-și mai schimbe des telefonul, contribuind la protejarea mediului și la economii importante.

Numărul telefoanelor mobile îl va depăși pe cel al oamenilor în următorii ani, iar până în 2025 va ajunge la 18 miliarde. Doar 20% din cele aproximativ 1,5 miliarde de telefoane vândute în fiecare an sunt reciclate, relatează Euronews.

Aceste dispozitive care încorporează metale prețioase au un impact negativ asupra sectorului mineritului din țările sărace și duc la acumularea unor cantități imense de deșeuri tehnologice, cu un impact puternic asupra mediului.

Există, însă, o cale de "a împăca" telefonul mobil cu planeta și de a evita consumerismul. Fairphone, telefonul lansat de o companie olandeză în 2012, are ca principal avantaj piesele accesibile și faptul că poate fi reparat doar cu o șurubelniță.

ADVERTISING

Un telefon care poate fi reparat doar cu o șurubelniță

Fairphone încearcă să schimbe tendința industriei de a presa consumatorii să-și înlocuiască mai repede telefoanele mobile. "Din păcate, timpul mediu în care un consumator își folosește telefonul este între doi și trei ani", spune Monique Lemper, director în cadrul companiei Fairphone.

Cea mai mare parte a emisiilor de carbon provocate de un telefon este produsă în faza de producție (75%), astfel că Fairphone promite o durată extinsă de viață a telefonului de cinci ani, dublu față de media actuală, prin crearea unui model modular ușor de reparat.

"Sunt clipuri pe YouTube în care un copil îl repară în două minute. Așa că ar trebui să fie posibil pentru oricine", a spus Lemper.

Replace the Display | HOW TO FAIRPHONE 4

Un alt avantaj este că unele componente pot fi schimbate, de exemplu, se poate monta o cameră foto mai performantă și nu mai trebuie să înlocuiești telefonul doar din acest motiv.

ADVERTISING

Fairphone estimează că anul trecut a evitat generarea de 999 de tone de CO2 în principal prin extinderea duratei de folosire a telefoanelor sale. Această cantitate echivalează cu emisiile produse de 650 de case din Olanda de-a lungul unui an de consum de energie electrică. Sau cu emisiile produse de arderea a peste 500 de tone de cărbune.

Cum să faci ca telefonul să dureze mai mult?

Primul sfat pe care îl oferă Lemper este să reziști la seducția reclamelor, dar deși e corect, acest sfat se dovedește greu de urmat când peste tot vezi panouri și spoturi publicitare cu cele mai noi modele de telefoane.

De multe ori, însă, acestea nu aduc, de fapt, noutăți semnificative, iar diferențele tehnologice nu merită cheltuiala în plus.

Pe de altă parte, repararea telefoanelor ar putea fi mai ieftină decât crezi și poate face telefonul să funcționeze ca nou, adaugă ea. Iar dacă acesta chiar nu mai merge la fel de bine, se recomandă actualizarea softului sau înlocuirea bateriei înainte de a cumpăra un model nou.

ADVERTISING

În felul acesta nu numai că ajuți mediul, dar economisești niște bani și amâni achiziția unui telefon nou pentru o dată la care vei lua unul cu o tehnologie superioară.

"Apoi, desigur, e foarte important să-ți întreții bine telefonul. Sunt o mulțime de metale prețioase în el și s-a depus multă muncă în producerea telefonului tău", a spus Lemper.

Partea întunecată a industriei telefoanelor

Fiecare telefon mobil include cam 60 de minerale și metale din toată lumea. Aurul, de pildă, se regăsește în 20 de componente.

Lemper consideră că industria telefoanelor are "două adevăruri ascunse". Unul este despre milioanele de oameni care extrag aceste elemente, de multe ori în condiții foarte periculoase. Fairphone lucrează cu furnizori responsabili și a identificat 14 materiale esențiale pe care caută să le achiziționeze în formă reciclată sau din minerit responsabil.

Fairphone nu ascunde că lucrează cu țări precum Republica Democrată Congo [RDC], unde se desfășoară conflicte armate, pentru că "extracția de minerale poate ajuta comunitățile sărace de acolo să beneficieze de aceste cereri", explică Lemper, dar compania se asigură că elemente precum cobaltul provin din mine care nu contribuie la luptele armate.

Cea mai mare parte a producției Fairphone se desfășoară în China, unde se fabrică majoritatea pieselor, dar compania olandeză consideră că poate ajuta la îmbunătățirea condițiilor de muncă de acolo prin folosirea puterii sale de cumpărare.

Ce facem cu gunoiul electronic

Risipa tehnologică este al doilea adevărat întunecat al industriei telefoanelor, pentru că ne-am obișnuit să ne dispensăm de dispozitivele electronice înainte ca ele să devină inutilizabile.

După ce că doar 20% din totalul telefoanelor produse anual sunt colectate, deșeurile tehnologice nici nu sunt bine procesate. Doar 30-50% din minerale sunt extrase, iar restul este ars sau ajunge în gropile de gunoi.

Fairphone vrea să schimbe această situație cu cel mai nou model, Fairphone 4, un telefon neutru din punct de vedere al deșeurilor electronice. Asta înseamnă că pentru fiecare telefon pe care îl vinde, compania reciclează alt dispozitiv sau dă o nouă viață unuia vechi, anulând astfel amprenta ecologică a fiecărui produs nou.

Introducing: FAIRPHONE 4 | Sustainable. Long-lasting. Fair.

Telefoane închiriate, o soluție împotriva risipei

Fairphone are un program de preluare a dispozitivelor vechi, deocamdată disponibil doar în Germania și Franța, care va fi extins în alte țări.

Compania continuă să inoveze pe linia sustenabilității și a lansat un program-pilot prin care telefoanele sale pot fi închiriate contra unei taxe lunare. "Fairphone Easy" stimulează consumatorul să păstreze telefonul mai mult, reducând taxa în timp. Compania este proprietara aparatului, iar clientul are interesul să-l mențină în stare bună și prelungindu-i durata de viață.

HMD Global, startup-ul finlandez care produce telefoanele Nokia, încurajează, de asemenea, producția sustenabilă de telefoane mobile. Compania vinde telefoane durabile și a lansat un program de plantare prin care a plantat un copac pentru fiecare telefon XR20 vândut. Iar carcasa modelului Nokia X30, lansat în toamnă, include aluminiu 100% reciclat și 64,5% plastic reciclat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇