Inovație la Oradea: Probele medicale vor fi transportate cu drona

Inovație la Oradea: Probele medicale vor fi transportate cu drona

În Oradea vor fi folosite drone pentru transportul probelor medicale între spitale, în cadrul unui proiect pilot.

Primul transfer va avea loc vineri între spitalele Județean și Municipal.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Oradea, după testarea de vineri, se va face o analiză completă a zborului dronei.

Scopul acestui proiect-pilot este tocmai culegerea de date, de cifre, realizarea unei evaluări a costurilor economice, a eventualelor riscuri ale zborului, o evaluare a tipului de dronă potrivit pentru astfel de operațiuni.

ADVERTISING

Traseul dronei a fost aprobat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

Pe timpul zborului va exista un semnal video de la cele două camere pe care le are drona, cu detalii legate de viteză și altitudine.

Modelul de dronă folosit în cadrul proiectului-pilot este X 11, o dronă care poate decola cu o greutate totală de 11 kg și care poate transporta o încărcătură tehnică de 3 kg.

Ea are mai multe motoare, este concepută pentru distanțe scurte în zone urbane și zboară cu o viteză de 40 km/h.

„Ca și municipalitate, încercăm să dezvoltăm nivelul de inovare din Oradea. Colaborarea cu Skyy Network a fost inițiată în 2020, la solicitarea companiei care căuta un oraș-partener, în care să poată să dezvolte tehnologie de utilizare comercială a dronelor.

ADVERTISING

Am răspuns afirmativ, iar condiția pe care am cerut-o e ca orice inovare în acest domeniu să fie implementată în Oradea. Și iată că suntem azi înaintea testării proiectului-pilot, cu toate documentațiile realizate, cu toate avizele solicitate de Autoritatea Aeronautică Civilă”, a declarat city-managerul Oradei Mihai Jurca.

Obiectivele principale ale acestui proiect sunt eficientizarea costurilor în serviciile medicale oferite de Spitalul Județean, dar și dezvoltarea unui sistem de transport sustenabil în spații urbane aglomerate și pe distanțe medii prin intermediul dronelor.

ADVERTISING

Primul laborator robotizat din România e tot la Oradea

„Primul laborator robotizat din România pe care îl avem la Oradea și-a dovedit deja viabilitatea din punct de vedere al eficienței economice și medicale.

Ca urmare, costurile pentru analize au scăzut cu 30%, iar timpul de eliberare a rezultatelor s-a scurtat cu 68%.

Dacă vom reuși să transportăm rapid probele biologice, probele de sânge și medicamentele, vom elimina acel ciclu de aprovizionare a laboratorului de la locații, nu vom mai mobiliza mijloace de transport, nu vom mai mobiliza personal, se vor reduce mult costurile, nu vor mai fi întârzieri și reclamații.

Cred că după un an de zile de aplicare a acestui sistem de aprovizionare a laboratorului, multe municipalități vor conștientiza necesitatea acestei soluții inovative”, a declarat managerul Spitalului Județean, Gheorghe Carp.

Soluția dronelor medicale nu va viza doar Oradea. În județul Bihor sunt patru spitale orășenești: Marghita, Aleșd, Salonta și Beiuș, care vor putea beneficia de transportul probelor cu drone către Oradea, pentru acele analize care nu se fac în acele spitale, iar acest lucru va însemna eficientizarea actului medical și economii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇