Primăria Oradea a câştigat o finanţare europeană de 565,7 milioane de lei (aproape 115 milioane de euro), fără TVA, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru construirea unui nou spital de boli infecţioase şi pneumologie.
E una dintre cele 27 de unităţi din ţară care vor fi construite cu bani din PNRR. Contribuţia oraşului Oradea la acest proiect va fi de 5%, respectiv 28,2 milioane de lei (fără TVA), potrivit unui comunicat de presă al primăriei.
Noul spital urmează să fie construit pe un teren de 2,5 hectare de pe strada Vlădeasa, va avea 4 etaje şi minimum 218 paturi pentru spitalizarea continuă a pacienţilor (ce vor putea fi suplimentate la 295 de paturi, în funcţie de necesităţi).
La acestea se adaugă 20 de paturi în regim de spitalizare de zi şi 11 paturi pentru terapie intensivă, ajungându-se la un total de minimum 249 de paturi şi maximum 326 de paturi.
Capacităţile noului spital de boli infecţioase şi pneumoftiziologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea sunt formate din zona de spitalizare continuă, spitalizare de zi, zona de îngrijire ambulatorie, dispensarul TBC, zona de servicii de diagnosticare şi un bloc operator.
Spitalul va avea, de asemenea, şi un compartiment pentru urgenţe, cu cameră de gardă pentru fiecare dintre specialităţile medicale deservite: boli infecţioase, pneumoftiziologie, un cabinet pentru vaccinuri şi spaţii pentru deservirea funcţiei educaţionale (sală de conferinţe, săli de studiu, camere pentru rezidenţi). Vor fi 175 de locuri de parcare pentru autoturisme şi 139 locuri de parcare biciclete, distribuite în parcaj subteran şi parcaje la sol.