Hackerii de la DarkSide au avut cel puțin 47 de victime în ultimele luni şi au primit răscumpărări de 90 de milioane de dolari

Hackerii de la DarkSide au avut cel puțin 47 de victime în ultimele luni şi au primit răscumpărări de 90 de milioane de dolari
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Colonial Pipeline nu a fost singura victimă a hackerilor de la DarkSide. Investigațiile au arătat că în ultimele nouă luni 47 de companii sau instituții au virat în portofelul electronic al hackerilor echivalentul în bitcoin a 90 de milioane de dolari.

DarkSide a folosit și în aceste cazuri aceeaşi tactică. Atacul de tip ransomware presupune că datele sunt criptate și proprietarul lor nu le poate accesa decât după ce plătește o răscumpărare și primește în schimb programul de decodare.

Colonial Pipeline a plătit aproape 5 milioane de dolari, în bitcoin, pentru a putea prelua controlul uneia dintre cele mai mari conducte petroliere din SUA, situație ce a creat mari probleme în aprovizionarea cu combustibil.

ADVERTISING

Elliptic, firma londoneză de analiza blockchain, a fost cea care a descoperit cele 47 de tranzacții.

”Analiza cuprinde toate plățile făcute către DarkSide, însă este posibil ca și alte tranzacții să fie descoperite, așa că cifrele ar trebui privite ca un minim (încasat de hackeri - n.red.)”, a declarat Tom Robinson, cofondator al Elliptic, potrivit CNBC.

Acesta a spus că în portofelul electronic al DarkSide se aflau săptămâna trecută, înainte să fie golit, criptomonede în valoare de 5,3 milioane de dolari. Sunt speculații în spațiul public că autoritățile americane au preluat controlul contului și au confiscat banii.

ADVERTISING

Printre companiile și instituțiile care au raportat atacuri similare în ultima vreme și au arătat cu degetul spre DarkSide se numără divizia europeană a Toshiba sau Ministerul Sănătății din Irlanda.

Gruparea se presupune că operează din Rusia sau Europa de Est.

Bitcoin a căpătat în ultima vreme o reputație ca monedă de schimb în tranzacții infracționale, asta pentru că cei implicați nu trebuie să-și dezvăluie identitatea. Totuși, registrul digital este public, astfel că analiștii pot ”lua urma banilor”.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇