George Roth face parte din prima generație de elevi din Cluj care a învățat informatică, în anii 1970. A făcut-o atât de bine, încât nici provocările profesionale de peste Ocean nu i s-au părut atât de mari.
A trăit aventura americană, începând din anii ’90. Și a ajuns să construiască afaceri multinaționale, prin firma Recognos, care are un sediu în apropiere de Silicon Valley și altul acasă, la Cluj. Printre altele, Recognos oferă soluții de inteligență artificială.
George Rorth este consul onorific al României în San Francisco, co-fondator al organizaţiei „Romanian American Business Network Silicon Valley" și ambasador al comunității Repatriot.
- Spot AI: Viitorul e aici! De ce păcălește Chat GPT și cât mai avem de așteptat până când nu vom mai fi cei mai deștepți de pe planetă
- Spot AI: Cum ajută inteligența artificială la vindecarea pacientului. Da, în România (Video)
- Spot AI: Tandemul om - inteligență artificială a candidat la parlamentare. Ce a obținut (Video)
Într-un interviu acordat Spotmedia în timpul conferinței Expo AI Europe, George Roth a vorbit despre cum s-a adaptat ca programator în Statele Unite, cum a devenit antreprenor și despre diferențele dintre adevăratul Silicon Valley din sudul regiunii San Francisco și Cluj (numit, la noi, „Silicon Valley al României”).
Mai întâi, câteva cuvinte despre începuturile din America. La începutul anilor '90, românii nu prea plecau într-acolo. Cum s-a întâmplat?
„Am avut un mare noroc în România. Am crescut în Cluj. Și când am fost în clasa a 8-a, când urma să dau admitere, școala generală la care am fost eu s-a transformat în primul liceu de informatică.
Se numea Liceu pentru Prelucrare Automată a Datelor, care era o chestie mare. Asta a fost în anul 1970 și eu am avut noroc să fiu în locul ăsta. Nimeni nu știa ce înseamnă IT-ul. Informatica, cum îi spunea pe atunci.
Era momentul când devenea mai accesibil să ai acces la instrumente de calcul. Și noi, la liceu, aveam acces la un calculator.
România a fost printre primele țări care au creat un liceu de specialitate de informatică. Iar eu am fost prima generație. Sigur, tradiția a continuat apoi și continuă și astăzi.
Dar atunci noi am avut și norocul să fim învățați de români care reveniseră din Franța. Ei au fost profesorii noștri. Pentru că Franța a educat prima generație de informaticieni ai României.
Ei erau primii oameni hands-on care predau informatică.
Așa că după 4 ani de liceu, noi programam în 4 limbaje de programare. Mai mult ca aproape oricine din România în afara noastră.
Pe fundația asta am construit. M-am dus la Facultatea de Matematică din Cluj, secția Informatică. După aceea, am avut un an extraordinar de mare noroc.
Am lucrat la Centrul Teritorial de Calcul în Cluj, care avea un director extraordinar. Era doctor în matematică și își luase doctoratul în Franța. El a creat în centrul ăsta de calcul o atmosferă pe care din păcate, n-am regăsit-o nici unde în America.
Întotdeauna îmbina cercetarea, învățatul și crearea de sisteme noi. Aveam un seminar de cercetări operaționale - noi fiind în legătură cu ultima tehnologie de vârf din lume. Apoi, ne lăsa să călătorim prin țară să găsim cărți. Că pe vremea aceea nu era Internet, dar mă trimitea la Iași, la București se iau o carte care mă ajuta în cercetare.
Și așa am stat până când a venit Revoluția. Am lucrat ca programator. Am și predat la departamentul de pregătire a cadrelor. Acolo cream programatori.
După Revoluție, am fost invitat în Danemarca ca să predau la niște cursuri de vară într-o teorie pe care o studiasem la Cluj.
Și a venit mineriada. Și după mineriadă - împreună cu evenimentele din Târgu Mureș, care pe mine m-au afectat foarte mult - am hotărât să încerc să plec.
Dar nu mi-am pus niciodată în cap să mă duc în America. Pentru mine America nu era un miraj. Dar până la urma am plecat într-acolo. Am avut și o situație familiară, în sensul că am divorțat atunci. Și am ajuns în America crezând că va fi foarte ușor ca să devin programator, pentru că lucrasem într-un domeniu de vârf în România. Și nici nu știam ce e în America.
Și cum a fost trecere la o altă lume, practic?
Noi, în România, am învățat că lumea te vrea mai mult cu cât știi mai multe. Ceea ce nu este valabil în Statele Unite.
Adică, dacă eu vreau să angajez un programator care știe să facă o anumită chestie, pe mine nu mă interesează dacă tipul ăsta e doctor în matematică. Pentru că mi-e și frică de el. Pentru că, dacă îi dau ceva mai simplu decât știe, ăsta o să plece, nu o să stea, că se plictisește.
Și eu cream CV-uri în care scriam absolut tot ce am făcut. Cu publicații la simpozioane, cu programele în care am lucrat ... Și era un CV mare pe care-l trimiteam numai la joburi dintr-astea de peste 100.000 de dolari (pe an – n.red.). Care erau o grămadă de bani atunci.
Dar toate slujbele astea – eu fiind în Los Angeles – erau, în general, la companii care lucrau pentru armată sau pentru industria aviației.
Și nu mă luau, că eu venisem fără green card. Și era nevoie, că trebuie să treci teste, să ai clearence. Clar că nu m-a angajat nimeni!
Până la urmă, am prins o slujbă, să vând pe străzile Los Angeles-ului! Am învățat să vând. Că în România n-am vândut, pentru că era rușine să vinzi. În comunism nici n-aveai ce să vinzi. Iar după, erai privit ca bișnițar. Era așa, o atitudine negativă față de asta. Dar am învățat în America.
Prima mea slujbă în IT am prins-o în Arizona, la un centru de prevenire a fraudei de la American Express.
Păi și cum ați ajuns, până la urmă, să lucrați în America, în IT?
Da, asta e una dintre cele mai drăguțe povești.
În CV-ul meu, în care scriam că am lucrat cu tot soiul de tehnologii de vârf, la ultima linie am pus o minciună. Am zis acolo că am scris o carte de Lotus 1-2-3, care era bunicul Excel-ului, deci al spreadsheet-ului.
De ce am scris asta? La Cluj, în anii '90, aveam un prieten care importa calculatoare vechi. Pe atunci multă lume făcea asta. Și dădea și software de la Microsoft. Era vremea în care se folosea Lotus 1-2-3. Și m-a rugat să-i traduc o documentație din engleză în română.
Și am făcut asta. Deci eu tradusesem, de fapt, nu scrisesem o carte despre Excel.
Dar cei de la American Express din Arizona – când au văzut ce am scris în CV – m-au angajat. Pentru că era centru de prevenire a fraudei. Și aveam un program de excel dezvoltat de un rus în care făceau prognoza fraudei pe următorul trimestru.
Am fost singurul candidat care știa Lotus 1-2-3. M-au dat afară mai târziu, pentru că am făcut o chestie politică nesănătoasă pentru ei.
Le-am făcut un model de prognoză. Și ieșeau numerele legate de fraudă așa de mari, că șeful meu de atunci mi-a spus ”George, fii atent, că așa de mari sunt cifrele astea ... sigur ne dau afară pe toți, că noi suntem centru de prevenire. Du-te și mai uită-te la model, sigur este o eroare.
Și eu m-am dus, dar nu mă uitam la model. Am înmulțit rezultatul cu un coeficient și ne-am jucat cu numerele până au ieșit bine. Iar șeful a zis «George, îmi cer scuze că prima ta lucrare a fost așa, dar suntem o firmă politică mare și nu ne permitem rezultatele respective».
Eu i-am răspuns «Fii atent! Problema este că nu mi-ai spus că vrei un program care să faci numerele care-ți plac. Că făceam modelul și ți-l dădeam ție să rezolvi. Asta nu i-a plăcut. Și-a dat seama că sunt un individ periculos. Și a doua zi – că eu eram pe post de consultant acolo - mi-a zis «Gata, gata, nu mai putem prelungi contractul, îmi pare rău!”.
Dar eu găsisem deja de lucru. Că un prieten de-al meu drag din Cluj, venit tot în Arizona, mă învățase: „Fii atent! În America e o chestie: când ești angajat undeva, uită-te la următoarea slujbă. Tot timpul. Și încearcă să-ți mărești salariul».
Și, între timp, găsisem ceva foarte interesant. M-am dus la un interviu cu doi italieni, unul din Sicilia și unul din Argentina. Făceau aplicații de bursă. Am adus vorba despre campionatul italian de fotbal, că eram mare amator. Și m-au angajat.
Am început cu prima slujbă, cu vreo 30.000 de dolari pe an. La a doua, aveam vreo 50.000 de dolari pe an. Și când de la asta, de la American Express, mi-au spus să plec, am zis «Mulțumesc! Chiar voiam să plec și mi-era jenă să spun!».
Iar de la slujba cu aplicațiile de la bursă, totul a fost ascendent.
Lecția cu căutatul perpetuu al unui nou job cred că este ceva ce ar trebui să învățăm și noi, aici, în România. Cum ați făcut trecerea la antreprenoriat?
„Clar că și în România, când am plecat eu, nu există educație de antreprenoriat. Idealul unui tânăr era: învață bine la școală, prinde un post bun, fii bun ca să te avanseze. Nu pleci, că nu-i bine să pleci. Ăsta era idealul: să ai o slujbă, să-ți iei o casă, o mașină .... și gata.
Deci nu aveam o educație antreprenorială. În schimb, când mi-am dat seama că prin cunoștințele mele n-am avut niciun handicap față de un programator american, ci dimpotrivă, eram angajat pentru că știam mai multe, prin '95-96 mi-a venit ideea asta. Și am zis: hai să facem o firmă la Cluj.
Și am început. Am avut ideea unei curățătorii de date. Și i-am spus șefului firmei unde lucram «Hai să facem o firmă la Cluj! Că programatorii acolo sunt foarte buni!» Și cu cât plăteai un programator din America, de la Cluj luai 10 programatori.
Ne-am uitat. Nu era internet bun, pe atunci, încă, în România. Mai târziu, s-a făcut. Dar era pe fibră de sticlă. Și era scump să faci legătura România – America. Nu s-a materializat.
Am plecat la altă firmă, de consultanță. M-am dus la șeful meu și i-am spus «Hai să facem o firmă la Cluj!».
Până la urmă, la o firmă, un șef a venit la mine și mi-a zis «Uite, o companie de investiții are o problemă extrem de complicată. Și n-o poate rezolva. Nu vrei să căutăm o firmă, să rezolvăm.
Și am făcut-o. Am găsit o firmă la Târgu Mureș – nu era a mea – care a venit o soluție. A ajutat compania de investiții care, între timp, a devenit una dintre cele mai mari din lume.
Noi am luat oamenii ăia, ne-am înțeles cu firma de la Târgu Mureș, i-am mutat la Cluj și am format un nucleu.
În România, George Soros, miliardarul, crease prima infrastructură de Internet. Oferea internet gratis pentru ziarele din România. Eram țara europeană cu cele mai multe ziare online, pentru că Soros a spus că dacă vrei să dezvolți democrația, îți trebuie presă.
Avea Soros o firmă numită Dinamic Netork Technologies. A închis el firma. Și eu am luat nucleul ăla – erau oameni foarte buni – și am construit Recognos, la Cluj.
Astăzi, Recognos e o firmă din California, cu birou de dezvoltare la Cluj.
De unde numele ăsta?
E dat de mine. Conduceam o firmă care se numea Cognos – care înseamnă cunoaștere - în San Francisco. Se ocupa cu analitică .. data science, îi spunem azi. Mai târziu, firma aia a fost cumpărată de IBM.
Și aveam un prieten care a venit cu ideea unui produs de reconciliere. În contabilitate sunt o groază de probleme când datele sunt în forme diferite și trebuie să le pui laolaltă, să le potrivești.
Și de la Cognos și reconcilierea datelor, m-am gândit la Recognos.
Și ce soluții oferă ea acum? Suntem la o conferință despre AI...
Inițial, ideea a fost să dezvoltăm software-ul de care avea nevoie acea firmă de investiții din America, da?
Deci firma asta (Fisher Investments – n.red.) a reușit să crească de la 1 miliard investit la 260 de miliarde. Este deținută de o singură familie și toată tehnologia lor critică a fost dezvoltată la Cluj.
Și pe baza asta am dezvoltat Recognosc (care acum implementează și soluții AI pentru extragere și utilizarea de volume mari de date pentru analize predictive - n.red.). Eu mi-am imaginat-o ca pe o firmă de consultanță, care face bani. Iar din profit finanțează start-up-uri. Un incubator cu autofinanțare.
De multe ori, vorbesc pentru incubatoare. Și titlul prezentării mele este «Ce să nu faci la un start-up».
Am mai citit asta, în alte interviuri pe care le-ați acordat. De ce? Că succes ați avut. De ce nu-i învățați, mai degrabă, ce să facă?
Cel mai mult i-am învățat ce să nu facă. Pentru că a ști ce să nu faci e la fel de important cu a ști ce să faci.
Eu am avut 7 firme, dintre care 5 au dat-o în bară. Și am analizat la fiecare, să vedem care a fost principala cauză. Unde a fost greșeala mare. Și mi-am dat seama.
Acum, când ajut start-up-uri, le spun să nu facă aceleași greșeli pe care le-am făcut și eu înainte. Vreau să previn.
Așa cum spunea un prieten din America, un eșec la o firmă e echivalentul de a lua un MBA (masterat, în sistemul american – n.red.).
Ce-i face pe americani de succes? Care-i secretul?
Foarte simplu: sistemul de educație e primul lucru.
Vara, în America, vezi copii care fac limonadă și o vând la marginea drumului. Te duci la supermarket și îi vezi că vin cu niște biscuiți pentru scouts (cercetași – n.red.) cu care strâng banii pentru tabere.
Deci ăsta este primul exercițiu antreprenorial pentru copiii americani.
Și continuă când ajungi la liceu, la facultate ...Fiul meu a făcut școala de business de la Berkley. Haas Business School se numește și e una dintre cele mai bune din lume, aveau, la fiecare 2 luni, planuri pentru o firmă nouă.
Profesorii lor nu erau academici, erau foști absolvenți de la Berkley care deveniseră oameni de afaceri de succes.
Fiul meu făcea, spre exemplu, planurile unei firme de închirieri de snowbord-uri, la un moment dat. Ţi se dădea câte o idee și, în următoarele 2 luni, trebuia să o dezvolți.
Antreprenoriatul, în școlile astea de business, este predat în mod practic. Așa că ei se nasc așa ca antreprenori.
Cum e dezvoltarea IT-ului acolo, în America, în Sillicon Valley, comparativ cu ce se întâmplă la noi?
„De multe ori am discutat cu politicieni. Și cred că am auzit de 100 de ori chestia asta «Clujul e Sillicon Valley românesc».
Sillicon Valley e Sillicon Valley. Ce înseamnă Sillicon Valley?
Este situată în partea de sud a golfului San Francisco. În mijloc este Universitatea Standford.
Deci prima mișcare antreprenorială a fost ca universitatea să îi lase pe studenți să-și dezvolte propria afacere, în timp ce învață.
Dacă te duci o milă în nord, este strada Sand Hill Road, unde găsești firmele de venture capital. Care au, probabil, circa 70% din fondurile de venture capital din lume.
Dacă te duci în direcția opusă, ajungi la Page Mill Road. Unde sunt firmele de succes. De acolo a pornit Hewllet Packard (HP).
Le-a dat Standford acolo teren pe 100 de ani. Și acolo se construiesc firmele de succes, în jurul HP.
Deci sunt 3 elemente acolo: educația, firmele de succes care sunt importante pentru networking. E chiar o plăcere pentru ei. Te întreabă ce faci și apoi spun «A, trebuie să-l cunoști pe ăsta și pe celalălt!». Networking există acum și în România.
Dar ce lipsește la noi e a 3-a parte: miliardele de dolari de pe Sand Hill Road.
Există talent în Silicon Valley, dar firmele mari ca Google, Meta și toate astea de acolo le oferă niște salarii așa de mari încât nu poți să concurezi cu ei, cu un start-up.
Nu poți să-ți găsești și să-ți iei de acolo acest super talent cu care să dezvolți.
Și mai e o chestie care lipsește la noi și de care n-am spus. E know how-ul de go to market (știința de a vinde) și de produs. Adică la noi probabil 85% din startup-uri sunt făcute de tehnologi. Iar tehnologul nu este specialist în marketing de produs.
Și la noi, cei de la fondurile de Venture Capital susțin că atunci când cunosc echipa vor să vadă un director executiv, directorul tehnic și omul de la marketing. Ca să înțeleagă ...
Da, dar în România nu există încă oameni destul de bine pregătiți pentru treaba asta.
Și atunci eu cum văd: pentru că sunt un mare amator al podului dintre America și România
Este ca să folosești know how—ul de go-to market și marketing-ul din Statele Unite. Să găsești acolo români, să zicem, care fac asta bine. Și dezvoltarea s-o faci aici. Spuneam despre faptul că un programator american era de 10 ori mai bine plătit ca unul din Cluj. Acum probabil că e de doar 3-4 ori mai bine plătit. În Sillicon Valley e mai scump, în alte părți din America e mai ieftin.
Dar calitatea o găsești aici.
Și-atunci, ce să facă un programator? Să meargă în Sillicon Valley să caute job-ul de 3 ori mai bine plătit la Google? Sau să stea în România și să se mulțumească cu doar parte din banii pe care-i putea câștiga acolo?
Eu dacă aș fi ... Da, e salariul din Sillicon Valley de 3 ori sau de 4 ori mai mare decât în Cluj. Dar puterea de cumpărare pe care ți-o dă nu e și ea la fel de mare.
O casă în Sillicon Valley e cel puțin 1 milion de dolari. Dar nici nu cred că mai găsești la 1 milion. Și-atunci tinerii au o foarte mare problemă acolo în a-și găsi prima casă.
(...) Părerea mea: dacă ți-ai pornit o firmă în România sau ai o idee de ceva și vrei să te duci pe linia antreprenorială, merită să te duci în Sillion Valley.
Dar dacă vrei să devii programator, mai bine lucrez aici. Îți găsești o multinațională și, dacă ești foarte bun, te duc ei.
Dacă nu ești antreprenor prin definiție, părerea mea este că America n-are nicio deosebire față de Europa sau de orice altă țară.
Transcriptul interviului a fost realizat cu aplicația Vatis Tech
...
Cu inteligența artificială ne putem depăși limitele biologice. Spre exemplu, putem conduce obiecte cu puterea minții. Greu de crezut? Aflați despre ce este vorba din următorul episod al SPOT AI.