Cum verifici dacă poți (sau nu) să faci upgrade la Windows 11

Utilizatorii care folosesc sistemul de operare Windows 10 vor putea face gratuit upgrade la Windows 11, dacă îndeplinesc criteriile minime.
Cum verifici dacă poți (sau nu) să faci upgrade la Windows 11
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Microsoft a lansat de curând Windows 11, cea mai nouă versiune a popularului său sistem de operare pentru laptopuri și calculatoare. Însă cum vom putea face upgrade, odată ce aceasta va fi disponibilă?

Ei bine, în principiu ar trebui să fie foarte ușor. Pentru utilizatorii care au deja Windows 10, upgrade-ul la Windows 11 va fi gratuit (cel puțin la început) și va fi disponibil curând (nu știm încă data exactă, dar cel mai probabil va fi până la finalul verii).

Citește și: Microsoft a lansat Windows 11. Parte din noile funcţii fac mai ușoare munca și școala online (Video)

ADVERTISING

Pentru a verifica dacă dispozitivul tău e compatibil, Microsoft recomandă să-ți descarci și să-ți instalezi aplicația PC Health App (click aici), care te va anunța automat dacă specificațiile și setările dispozitivului tău sunt compatibile cu Windows 11 sau nu.

De altfel, Microsoft a făcut publică lista cu cerințele minime pentru upgrade-ul la Windows 11, după cum urmează:

  • Procesor: 1 gigahertz (GHz) sau mai rapid, cu cel puțin două nuclee, pe arhitectură de 64 de biți sau pe un sistem cu un cip (System on a Chip - SoC) compatibil
  • RAM: 4 GB
  • Capacitate de stocare: 64 GB
  • Sistem de firmware: UEFI, capabil să ruleze cu Secure Boot
  • Trusted Platform Module (TPM): versiunea 2.0
  • Grafică: Compatibilă cu versiunea DirectX 12 sau mai nouă, cu driver-ul WDDM 2.0
  • Ecran: High definition (rezoluție de 720 pixeli), cu o diagonală mai mare de 9 inci
  • Conexiune la Internet și un cont de Microsoft
ADVERTISING

Și că tot am vorbit de procesoare, iată lista completă cu cele de la Intel compatibile cu Windows 11:

  • Intel generația a 8-a (Coffee Lake)
  • Intel generația a 9-a (Coffee Lake Refresh)
  • Intel generația a 10-a (Comet Lake)
  • Intel generația a 10-a (Ice Lake)
  • Intel generația a 11-a (Rocket Lake)
  • Intel generația a 11-a (Tiger Lake)
  • Intel Xeon Skylake-SP
  • Intel Xeon Cascade Lake-SP
  • Intel Xeon Cooper Lake-SP
  • Intel Xeon Ice Lake-SP

Iată și lista completă de procesoare AMD compatibile cu Windows 11:

  • AMD Ryzen 2000
  • AMD Ryzen 3000
  • AMD Ryzen 4000
  • AMD Ryzen 5000
  • AMD Ryzen Threadripper 2000
  • AMD Ryzen Threadripper 3000
  • AMD Ryzen Threadripper Pro 3000
  • AMD EPYC generația a 2-a
  • AMD EPYC generația a 3-a
ADVERTISING

Odată ce Windows 11 va fi făcut disponibil tuturor, tot ce va trebui să faci este să mergi la Setări, apoi la Update & securitate, de unde vei alege Windows update.

După o scurtă căutare - și dacă dispozitivul e eligibil - atunci vei putea alege opțiunea Update la Windows 11. La final, apasă pe butonul de descărcare.

Dacă vrei să testezi Windows 11 mai devreme, atunci trebuie să fii înscris/ă în programul Windows Insider, unde va fi disponibilă o versiune de test.

Apoi, în iulie va fi făcută publică versiunea beta. Totuși, nu e recomandat să folosești aceste versiuni - care nu sunt finale, deci pot fi pline de bug-uri - decât pe un dispozitiv secundar, nu pe cel pe care îl utilizezi zi de zi.

Şi pentru dispozitivele noi, care vin cu Windows 10 deja instalat, upgrade-ul va fi gratuit.

Citește și: Microsoft lansează Windows 11, cel mai important update din ultimii 6 ani, și ne pregătește pentru o lume post-pandemie (Video)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇