Ziua 447 de război: Londra vrea coaliție internațională pentru a da F-16 Ucrainei. Șeful Curții Supreme de la Kiev, reținut pentru cea mai mare șpagă din istoria țării

Ziua 447 de război: Londra vrea coaliție internațională pentru a da F-16 Ucrainei. Șeful Curții Supreme de la Kiev, reținut pentru cea mai mare șpagă din istoria țării
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ziua 447 de război a debutat cu explozii puternice în Kiev, soldate cu cel puțin trei răniți și mai multe pagube. Sirenele de raid aerian au sunat în tot oraşul dis de dimineață, iar locuitorii au primit ordin să se adăpostească.

În același timp, comandantul șef al Forțelor Armate ucrainene a anunțat că au fost doborâte cu succes toate cele 18 rachete rusești care au vizat Ucraina noaptea trecută. Iar Serviciul de informaţii al Apărării din Ucraina spune că forţele ruseşti nu mai sunt capabile de acţiuni ofensive pe scară largă şi sunt în principal în defensivă.

La Bahmut, ucrainenii susţin că au recucerit 20 kmp în jurul oraşului. În schimb, liderul grupării Wagner, Evgheni Prigojin, a arătat corpul neînsufleţit al unui bărbat pe care l-a identificat drept cetăţean american, care a luptat la Bahmut pentru Ucraina.

De partea cealaltă, Ministerul rus al Apărării susţine că a distrus noaptea trecută un sistem de apărare antirachetă sol-aer Patriot, printr-un atac hipersonic cu rachetă Kinjal. Sistemul a fost probabil avariat, dar nu distrus, SUA încă evaluează amploarea pagubelor, care va determina dacă sistemul trebuie retras în întregime sau reparat la faţa locului, spune un oficial american.

Volodimir Zelenski s-a întors la Kiev, după trei zile în Europa, un turneu în care a obţinut noi arme puternice, dar şi mai mult sprijin politic.

În ţară, plenul Curţii Supreme a votat pentru demiterea şefului instanţei, după ce acesta a fost reţinut de autorităţile anticorupţie în cadrul unei anchete ce investighează o mită de 2,7 milioane de dolari, cea mai mare din istoria Ucrainei.

În Rusia, Duma de Stat a făcut primul pas pentru retragerea din Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale în Europa (CFE), așa cum a cerut Putin. Moscova oricum suspendase aplicarea tratatului în 2007, invocând desfășurările NATO în Polonia și România. Retragerea completă va dura însă în jur de 6 luni.

ADVERTISING

Situația pe front

  • Explozii puternice la Kiev - Locuitorii Kievului au primit ordin să se adăpostească, după ce mai multe explozii s-au produs marţi dimineaţă. Sirenele de raid aerian au sunat în tot oraşul, în timp ce sistemul de apărare aeriană al Ucrainei a fost activat pentru a intercepta drone şi alte obiecte zburătoare deasupra mai multor cartiere, a declarat primarul Vitali Klitciko. Rapoartele iniţiale arată că cel puţin trei persoane au fost rănite în cartierul Solomianski, a declarat edilul, adăugând că resturile căzute au incendiat mai multe maşini şi au avariat o clădire mare.
  • Rusia susține că a distrus un sistem Patriot - Ministerul rus al Apărării a declarat că a distrus noaptea trecută un sistem de apărare antirachetă sol-aer Patriot, printr-un atac hipersonic cu rachetă Kinjal asupra Ucrainei. Sistemul a fost probabil avariat, dar nu distrus, a declarat un oficial american pentru CNN. Statele Unite încă evaluează amploarea pagubelor, care va determina dacă sistemul trebuie retras în întregime sau reparat la faţa locului de ucraineni.
  • 18 rachete doborâte - Apărarea aeriană ucraineană a doborât cu succes toate cele 18 rachete rusești care au vizat Ucraina noaptea trecută, inclusiv șase rachete balistice Kinjal, a declarat Valerii Zalujnîi, comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei.
  • Moscova a dezminţit marţi afirmaţiile Kievului potrivit cărora apărarea sa antiaeriană ar fi doborât şase rachete Kinjal. "Rusia nu a lansat atâtea +Kinjal+ câte spun (ucrainenii) că au doborât", a declarat ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu.
  • Mercenarii Wagner au înaintat în Bahmut ca șobolanii într-o capcană. Recurgem la acțiuni contraofensive în unele zone”, a declarat Olexander Sirski, comandantul Forțelor Terestre ucrainene, care a vizitat linia frontului în Bahmut.
  • 20 kmp recuceriţi la Bahmut - Forţele ucrainene au recucerit în ultimele zile aproximativ 20 de km pătraţi de teritoriu în jurul oraşului Bahmut din estul ţării, a declarat marţi ministrul adjunct ucrainean al Apărării, Hanna Maliar. Afirmaţia sa nu poate fi verificată şi mulţi observatori consideră că progresul ucrainean a fost mai modest decât atât.
  • Prigojin prezintă cadavrul unui american - Liderul grupării Wagner, Evgheni Prigojin, a semnalat din nou că sunt probleme cu flancurile, adică la nord şi sud de Bahmut, unde trupele ucrainene încearcă străpungerea liniilor defensive ţinute de trupele regulate ale armatei ruse. În imagini publicate pe canalul său de Telegram, Prigojin a arătat marţi corpul neînsufleţit al unui bărbat pe care l-a identificat drept cetăţean american, ce a luptat la Bahmut alături de trupele ucrainene, prezentând şi un act de identitate, aparent american. "Îl predăm Statelor Unite, îl aşezăm într-un sicriu, acoperit cu un drapel american, cu respect, pentru că nu a murit în patul său ca un bunic, ci a murit în război, probabil într-un mod demn", spune Prigojin.
  • Atacuri în Harkov și Donețk - Șase persoane au fost ucise în regiunile Harkov și Donețk, în ultimele 24 de ore, în urma atacurilor rusești, au informat guvernatorii celor două regiuni.
  • Rusia nu mai e capabilă de acţiuni ofensive de amploare - Serviciul de informaţii al Apărării din Ucraina a declarat că forţele ruseşti nu mai sunt capabile de acţiuni ofensive pe scară largă şi sunt în principal în defensivă. Purtătorul de cuvânt al Defense Intelligence, Andri Iusov, a spus că Rusia "este în defensivă" atunci când vine vorba de discuţii pe „întreaga linie de front" şi că trupele sunt lipsite de resurse "pentru a repeta acţiuni ofensive pe scară largă".
ADVERTISING

Lovitură în justiţia de la Kiev

  • Plenul Curţii Supreme a Ucrainei a votat pentru demiterea şefului instanţei, după ce acesta a fost reţinut de autorităţile anticorupţie în cadrul unei anchete ce investighează o mită de 2,7 milioane de dolari, cea mai mare din istoria Ucrainei.
  • O majoritate copleşitoare a judecătorilor, 140 din 142, a sprijinit demiterea lui Vsevolod Kniaziev, în urma unui vot secret. Demiterea lui de la conducerea instanţei supreme nu înseamnă automat şi retragerea statutului de judecător.
  • "Şeful Curţii Supreme a fost reţinut", a confirmat Oleksandr Omelcenko, procuror din cadrul biroului procurorului anticorupţie al Ucrainei (NABU).
  • "Acesta este cel mai mare caz de până acum", care implică sistemul judiciar, a declarat şeful Biroului Naţional Anticorupţie din Ucraina, Semen Krîvonos, care a vorbit despre un "grup criminal" în rândul judecătorilor Curţii Supreme.
  • Oficialii anticorupţie susţin că miliardarul ucrainean Kostiantin Jevago a oferit mită judecătorilor din instanţa supremă, pentru a obţine decizii favorabile, prin intermediul unei firme de avocatură. Jevago ar fi transferat 2,7 milioane de dolari către avocaţi, din care 1,8 milioane de dolari urmau să fie plătiţi judecătorilor de la Curtea Supremă şi 900.000 de dolari avocaţilor, pentru "serviciile lor de intermediere".
  • Jevago voia să obţină o hotărâre din partea instanţei care să-i permită să păstreze controlul asupra acţiunilor unei companii miniere ce se află în centrul unei dispute cu foştii acţionari.
  • Jevago, fost membru al parlamentului ucrainean şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din ţară, se află în prezent în Franţa, iar Kievul încearcă să obţină extrădarea sa. El a fost reţinut în Franţa în decembrie, fiind suspectat de spălare de bani şi deturnare de fonduri legate de afacerile sale bancare din ţară.
ADVERTISING

Arme pentru Ucraina

  • Zelenski s-a întors cu arme mai puternice - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întors la Kiev, după „trei zile lungi” în Europa, un turneu în care a obţinut „noi arme puternice”, dar şi mai mult sprijin politic. El a sintetizat rezultatele întâlnirilor sale de la Roma, Berlin, Paris şi Londra în mesajul zilnic adresat compatrioţilor, pe care l-a înregistrat undeva pe drum, probabil în avionul care îl aducea acasă, potrivit imaginilor. „Ne întoarcem acasă cu noi pachete de apărare: mai multe arme noi şi mai puternice pentru linia de front, mai multă protecţie pentru poporul nostru. Mai mult sprijin politic”, a spus Zelenski.
  • Tancurile Abrams - Cele 31 de tancuri Abrams de antrenament promise de Statele Unite Ucrainei au sosit la un centru de pregătire militară din Germania, a informat Departamentul Apărării al SUA. „Pot confirma că cele 31 de tancuri M1 Abrams de antrenament au ajuns la Grafenwöhr, în Germania, pentru pregătirea echipajelor de tanc ucrainene”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, la Washington. Echipaje ucrainene urmează să sosească şi să înceapă pregătirea în următoare două săptămâni.
  • Londra vrea coaliţie pentru F-16 - UK doreşte să construiască o "coaliţie internaţională" pentru a ajuta Ucraina să obţină avioane de luptă F-16, a anunţat Downing Street, la încheierea unei întrevederi între premierul britanic Rishi Sunak şi omologul său olandez Mark Rutte.

Ce se întâmplă în Rusia

  • Rusia iese din Tratatul privind Forțele Armate Convenționale - Duma de Stat (Camera Deputaţilor) a Federaţiei Ruse a denunţat marţi Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale în Europa (CFE), a cărui aplicare fusese deja suspendată de Rusia în anul 2007 şi care a fost semnat la începutul anilor '90, cu scopul de a preveni ca alianţele militare rivale din timpul Războiului Rece - NATO şi Pactul de la Varşovia - să poată acumula forţe convenţionale suficiente pentru lansarea unei ofensive. Viceministrul rus de Externe, Serghei Riabkov, desemnat de Putin responsabil cu procesul retragerii Rusiei din tratatul CFE, a spus în faţa Dumei de Stat că „va fi nevoie de circa şase luni pentru ieşirea completă a Rusiei din acest tratat, care în condiţiile actuale a devenit total un vestigiu al trecutului. Vom transmite în mod public ţărilor NATO şi comunităţii internaţionale că tocmai Occidentul, prin acţiunile sale distructive, a făcut în aşa fel încât rămânerea noastră în tratat să fie pentru noi imposibilă".
  • Interzis la demisii - Rusia a interzis oficialilor de rang înalt să demisioneze în timpul războiului, probabil pentru a încerca să mențină stabilitatea în cadrul organelor de securitate internă, al organismelor guvernamentale și al comandamentului militar, notează Institutul pentru Studiul Războiului, în cel mai recent raport.
  • Atac cu dronă - Apărarea antiaeriană a Rusiei a doborât peste noapte o dronă ucraineană deasupra orașului Klinți, din regiunea Briansk, a spus guvernatorul Alexandr Bogomaz. „Nu au existat victime. Balconul unei clădiri rezidențiale a fost avariat".

Alte informații relevante

  • Și africanii vor să medieze pacea - Preşedintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, a declarat că omologii săi din Rusia şi Ucraina, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, au acceptat primirea unei misiuni a liderilor africani pentru discuţii despre un potenţial plan de pace. Mai multe naţiuni africane au lansat o iniţiativă de pace pentru oprirea conflictului militar izbucnit prin invazia rusă în Ucraina.
  • Liderii Europei extinse se reunesc împotriva Rusiei - La un an după ce au dat afară Rusia din Consiliul Europei (CoE), liderii celor 46 de ţări ale acestui organism pan-continental de apărare a drepturilor omului se reunesc marţi, în Islanda. Stabilirea modalităţilor de a face Rusia responsabilă din punct de vedere juridic pentru moartea şi distrugerile pe care le-a provocat în Ucraina va domina summit-ul de la Reykjavik, doar al patrulea din istoria de şapte decenii a CoE. Luni seara, nu se ştia oficial dacă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va participa la summit.
  • Summit al liderilor G7 - Liderii G7 se întâlnesc săptămâna aceasta la Hiroshima, în încercarea de a strânge şi mai mult şuruburile asupra Rusiei în legătură cu războiul din Ucraina şi de a ajunge la un acord asupra unei linii unitare în ceea ce priveşte puterea militară şi economică în creştere a Chinei. Summit-ul de trei zile al celor mai importante democraţii dezvoltate va aborda toate subiectele, de la energie la inteligenţa artificială, dar un obiectiv cheie va fi acela de a-i viza pe cei care au ajutat Moscova să atenueze impactul sancţiunilor conduse de Occident.
  • China nu vrea steagul Ucrainei pe ambasade - China le-a cerut ambasadelor străine şi organizaţiilor internaţionale cu sediul la Beijing să nu folosească faţadele clădirilor lor pentru ”propagandă politică”, cu referire, din câte se pare, la semnele care arată sprijin pentru Ucraina. Multe ambasade la Beijing au instalat panouri cu steagul Ucrainei şi mesaje de susţinere în limbile chineză şi engleză, precum #StandWithUkraine, pentru a-şi arăta solidaritatea cu această ţară confruntată cu o invazie a Rusiei din februarie 2022. Detalii AICI.
  • Soția lui Schröder, demisă - Soția fostului cancelar al Germaniei, Gerhard Schröder, So Yong Kim- Schröder, a fost demisă de la o companie de stat, după vizita la Ambasada Rusiei de la Berlin, de Ziua Victoriei.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇