Ziua 412: Rusia cheamă pe Internet bărbații la luptă, mercenarii Wagner au trecut la decapitări. Apelul lui Zelenski: Să ne culcăm pe lauri!

Ziua 412: Rusia cheamă pe Internet bărbații la luptă, mercenarii Wagner au trecut la decapitări. Apelul lui Zelenski: Să ne culcăm pe lauri!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În ziua 412 de război continuă să apară noi informații din documentele clasificate scurse de la Pentagon. Potrivit acestora, americanii se îndoiesc că o contraofensivă a Ucrainei va aduce mari câştiguri.

Mai exact, serviciile americane de informații spun că dificultăţile cu care se confruntă Ucraina în ceea ce priveşte acumularea unui număr suficient de trupe, muniţii şi echipamente ar putea face ca armata să fie „mult sub nivelul” obiectivelor iniţiale pe care Kievul şi le-a propus pentru anticipata sa contraofensivă de primăvară, ce vizează recucerirea zonelor ocupate de Rusia.

Totodată, documentele mai arată că Egiptul plănuia să furnizeze în secret 40.000 de rachete Rusiei.

Pe front, Hersonul a fost bombardat din nou noaptea trecută, iar în Bahmut Rusia continuă să avanseze, dar înregistrează pierderi semnificative de trupe.

Forțele ucrainene au respins în ultimele 24 de ore peste 50 de atacuri rusești. Trupele ruse își concentrează eforturile în Liman, Bahmut, Avdiivka și Marinka din regiunea Donețk.

Iar Ucraina le-a cerut piloților de avioane F-16 din străinătate să se alăture armatei Kievului.

De partea cealaltă, şeful FSB a acuzat Ucraina şi Occidentul că încearcă să îi incite pe ruşi la sabotaj şi rebeliune armată pe fondul ofensivei din Ucraina, denunţând o serie de activităţi subversive. Oficialul din securitate susţine că în ultimele luni au fost dejucate 118 comploturi teroriste în Rusia.

Situația pe front

  • Peste 50 de atacuri respinse - Forțele ucrainene au respins în ultimele 24 de ore peste 50 de atacuri rusești. Trupele ruse își concentrează eforturile pe desfășurarea ofensivelor în Liman, Bahmut, Avdiivka și Marinka din regiunea Donețk.
  • Nou atac în Herson - Armata rusă a bombardat și noaptea trecută Hersonul și a atacat insula Potemkin.
  • Situația din Bahmut - Rusia continuă să obțină câștiguri în Bahmut, dar înregistrează pierderi semnificative de trupe, spune Institutul pentru Studiul Războiului, în cea mai recentă actualizare. Forțele ruse au avansat la nord-vest de Khromove (2 km vest de Bahmut), în sud-vestul Bahmut și la nord de Sacco i Vanzetti (15 km nord de Bahmut).
  • Deminarea Ucrainei - Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a declarat că e nevoie de 5.000 de specialiști pentru deminarea Ucrainei. El a estimat că ar putea dura până la 30 de ani pentru a elimina complet minele puse de Rusia pe teritoriul ucrainean.
  • Piloți de avioane F-16 din străinătate - Ucraina le-a cerut piloților de avioane F-16 din străinătate să se alăture armatei Kievului. „Dacă există piloți care știu cum să piloteze F-16 și sunt pregătiți să ia parte la război, Legiunea Internațională este pregătită să le deschidă ușa", a spus ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov. Ucraina cere de luni de zile ca avioanele F-16 fabricate de SUA să fie furnizate de aliați. Washingtonul a exclus deocamdată trimiterea lor în Ucraina, susținând că ar fi nevoie de cel puțin 18 luni pentru a furniza avioanele și pentru a antrena piloții.
  • Trupele ucrainene se pregătesc să traverseze râul Nipru în regiunea Herson, a anunțat guvernatorul interimar instalat de Rusia în acea regiune din sudul Ucrainei, Vladimir Saldo. "Pe malul drept al Niprului, unităţile inamice fac manevre, schimbă poziţiile, comasează trupe şi armament greu şi pregătesc ambarcaţiuni. Există indicii de pregătiri pentru încercarea de a trece Niprul şi de ascundere a acestor pregătiri", a declarat Saldo. Regiunea Herson a fost anexată ilegal de Rusia în septembrie anul trecut, dar capitala ei, oraşul cu acelaşi nume, a fost recucerită de Ucraina, precum şi întreaga porţiune a întregii diviziuni administrative care se află pe malul drept al Niprului.
  • Medici concediați - Medicii din orașul Snijne, ocupat de ruși, au fost concediați pentru că au refuzat să ia pașapoarte rusești, susțin reprezentanții armatei ucrainene. Orașul, situat în regiunea Donețk, se află aproape de granița ruso-ucraineană și este controlat de separatiștii pro-ruși încă din 2014. Rușii au făcut presiuni asupra ucrainenilor din regiunile ocupate și separatiste să ia pașapoarte rusești timp de luni de zile. Documentele au fost emise începând din 2019. Se estimează că până în prezent au fost distribuite aproximativ un milion de pașapoarte rusești.
  • Wagner decapitează militari ucraineni - Luptătorii Wagner continuă să comită crime de război, inclusiv „prin decapitarea militarilor ucraineni”, afirmă Institutul pentru Studiul Războiului. ISW spune că utilizatorii rețelelor de socializare au distribuit imagini „care ar arăta rămășițele unui cap aparținând unui militar ucrainean înfipt, într-o țepușă într-o zonă nespecificată din Bahmut”.
  • Aproximativ 8.500 de civili au fost uciși de când Rusia a lansat invazia în Ucraina, au declarat reprezentanții Organizației Națiunilor Unite. Majoritatea deceselor au fost înregistrate în teritoriile controlate de guvernul ucrainean în urma atacurilor forțelor ruse. De exemplu, 3.927 de persoane au murit în regiunile Donețk și Luhansk.
  • 11 milioane de fugari doar în Polonia - Peste 11 milioane de refugiați ucraineni au fugit în Polonia de când Rusia a lansat invazia în februarie anul trecut, potrivit reprezentantului Poloniei la UE. Aproximativ 87% dintre cei care trec granița sunt femei și copii.
  • Apelul lui Zelenski - Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, marţi seară, în discursul adresat naţiunii, că nu trebuie oprită lupta: „Comparativ cu anul trecut, acum este mai linişte în multe locuri. Dar asta nu înseamnă că undeva poţi ignora războiul sau poţi fi mai puţin concentrat pe a ajuta statul. Am reuşit să facem multe împreună cu partenerii noştri pentru a proteja oamenii, Ucraina şi întreaga Europă. Dar asta nu înseamnă că este timpul să ne culcăm pe lauri. Calea este înainte. Mişcarea este înainte. Ceva care necesită nu mai puţină unitate din partea noastră decât înainte. Nu mai puţină concentrare decât înainte. La fel ca şi înainte, poziţiile noastre de pe front, toţi războinicii noştri în poziţiile lor trebuie susţinuţi de poziţiile ucrainene din punct de vedere politic şi informaţional, de puterea armelor şi de puterea unităţii noastre sociale, de rezistenţa noastră internă şi de puterea legăturilor Ucrainei cu lumea. Şi aceasta este sarcina atât a statului, cât şi a tuturor celor din stat, atât a Ucrainei, cât şi a tuturor celor din lume care preţuiesc o viaţă liberă şi o ordine internaţională bazată pe reguli. Nu este înţelept să sperăm pasiv că altcineva va aduce victoria, cel care se află acum în tranşee, care este acum în asalturi. Aceasta este o sarcină comună. Victoria este câştigată de toată lumea. De cei care luptă pentru ea şi cei care dau arme. De către cei care reduc capacităţile statului terorist şi cei care măresc capacităţile Ucrainei".
ADVERTISING

Scurgerea de documente de la Pentagon

  • Contraofensiva și îndoielile SUA - Dificultăţile cu care se confruntă Ucraina în ceea ce priveşte acumularea unui număr suficient de trupe, muniţii şi echipamente ar putea face ca armata să fie "mult sub nivelul" obiectivelor iniţiale pe care Kievul şi le-a propus pentru anticipata sa contraofensivă de primăvară, ce vizează recucerirea zonelor ocupate de Rusia. Această evaluare a serviciilor americane de informaţii se regăseşte în documentele clasificate scurse de la Pentagon, care dezvăluie îndoielile SUA cu privire la starea războiului, relatează Washington Post.
  • Rachete pentru Rusia din Egipt - Documentele americane scurse indică şi că Egiptul plănuia în secret să furnizeze rachete Rusiei. Președintele Egiptului, Abdel Fattah El-Sisi, a ordonat recent subordonaților să producă până la 40.000 de rachete care să fie expediate în secret în Rusia. În document se arată că Sisi le-a cerut oficialilor să păstreze secrete producția și transportul rachetelor „pentru a evita problemele cu Occidentul”.

Ce se întâmplă în Rusia

  • 118 comploturi teroriste - Administraţia de la Moscova a acuzat Ucraina şi Occidentul că încearcă să îi incite pe ruşi la sabotaj şi rebeliune armată pe fondul ofensivei din Ucraina, denunţând o serie de activităţi subversive. "Serviciile de securitate ucrainene şi şefii lor occidentali au lansat o agresivă campanie ideologică şi de recrutare adresată cetăţenilor ruşi, mai ales din noua generaţie", a afirmat Alexandr Bortnikov, directorul FSB. "Campania are rolul implicării ruşilor în activităţi subversive, teroriste şi extremiste pe teritoriul Rusiei", a acuzat Alexandr Bortnikov, precizând că în ultimele luni au fost dejucate 118 comploturi teroriste.
  • Recrutare electronică - Duma de Stat a votat în unanimitate să introducă posibilitatea de recrutare online. Odată primită o citație electronică pentru a se prezenta la armată, cetățenilor care nu se prezintă la biroul de înrolare militară li se va interzice automat să călătorească în străinătate.
ADVERTISING

Alte informații relevante

  • Volkswagen dat în judecată - Uzina de automobile Gorki, parte a grupului rus GAZ, care a fost contractată pentru asamblarea maşinilor Volkswagen, a intentat un proces pentru a recupera 28,4 miliarde de ruble (348 de milioane de dolari) de la producătorul german de automobile, potrivit documentelor din instanţă. Detalii AICI.
  • Datoriile Naftogaz - Compania ucraineană de stat Naftogaz a declarat că un grup de investitori i-a respins oferta de restructurare a datoriilor, nereuşind să scoată compania dintr-un default în care se află de luni de zile. Scrisoarea de respingere a fost trimisă în numele unui grup format din peste 10 investitori care deţin în mod colectiv cu mult peste 50% din obligaţiunile din 2022 ale companiei.
  • Ministrul de Externe al Ungariei e la Moscova - Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjártó, a sosit la Moscova pentru discuţii cu Rusia pe tema energiei. El se întâlneşte cu vicepremierul rus Aleksandr Novak şi cu şeful Rosatom, Aleksei Lihacev, fiind primul oficial al unei ţări din UE şi NATO care vine anul acesta în Rusia lui Vladimir Putin, supusă sancţiunilor occidentale.
  • Premierul Ucrainei e în Canada - Prim-ministrul Ucrainei, Denis Şmihal, a sosit în Canada într-o călătorie oficială, în timpul căreia va căuta provizii de muniție și vehicule blindate pentru contraofensiva împotriva forțelor ruse invadatoare. Premierul a postat pe Twitter că „prietenoasa” Canadă a fost printre primele țări care „au fost alături de Ucraina” și că urmează să se întâlnească cu omologul său canadian, Justin Trudeau, și cu vicepremierul, Chrystia Freeland.
  • Ucraina a reluat exporturile de energie electrică spre Europa, a confirmat ministrul ucrainean al Energiei. Exporturile au fost întrerupte în octombrie, anul trecut, după ce rușii au început să atace infrastructura energetică a Ucrainei. Loviturile aeriene au provocat întreruperi masive de energie pentru civili și industrie, forțând muncitorii să lucreze ore suplimentare pentru a repara rețeaua.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇