Ziua 373: Ordin de retragere din Bahmut. Ucraina laudă China. Un nou ajutor substanțial de la SUA

Ziua 373: Ordin de retragere din Bahmut. Ucraina laudă China. Un nou ajutor substanțial de la SUA

Ziua 373 de război a debutat cu informații despre o bubuitură misterioasă într-un oraș de lângă Moscova, unde în urmă cu două zile a fost doborâtă o dronă care viza o importantă instalație de gaz.

Află cele mai noi informaţii despre război

Circulă mai multe scenarii, de la un eventual nou atac cu dronă respins, la sunetul produs de un MiG. În orice caz, situația este tensionată, mai ales după acuzațiile de joi ale Moscovei referitoare la operațiuni ucrainene de sabotaj pe teritoriul Rusiei ce ar fi inclus crime și luări de ostatici.

În Ucraina, alarmele au sunat întâi în regiunea Kiev și apoi în toată țara, după ce a fost reperat pe cer un MiG-31K echipat cu rachete Kinjal. Însă principala veste a venit din Bahmut, unde s-a dat un prim ordin de retragere pentru una din unitățile ucrainene. Rușii susțin că au înconjurat orașul liderul Wagner i-a cerut lui Volodimir Zelenski să retragă trupele pe singurul drum care mai poate fi accesat.

Moscova insistă că ucrainenii au comis acte de terorism în Briansk și, mai mult, acuză NATO că e complice, prin livrarea de armament.

Iar SUA a anunțat un nou ajutor militar consistent pentru Ucraina. Însă Kievul și Washingtonul au informații diferite despre poziția Chinei. Dacă americanii susțin în continuare că Beijingul ar putea livra arme Rusiei, Kievul se îndoiește și chiar laudă China pentru atitudinea neutră.

Lupta finală pentru Bahmut?

  • Pod-cheie aruncat în aer - Forţele ruseşti au aruncat în aer în cursul nopţii un pod-cheie care lega oraşul asediat Bahmut de satul Hromove, aflat în apropiere. Poliţia din oraşul Konstantinivka a declarat pentru CNN că speră să repare podul în următoarele zile, deoarece este o arteră vitală pentru extragerea civililor şi pentru transportul proviziilor. Podul era, de asemenea, ultima rută principală de aprovizionare de la Bahmut către oraşul Ceasiv Iar. Militarii ucraineni încă mai pot avea acces la Bahmut pe drumuri de pământ şi câmpuri.
  • Ordin de retragere din Bahmut - O unitate ucraineană care operează drone de recunoaştere, cu baza în Bahmut, a primit ordin să părăsească oraşul asediat din estul ţării, a declarat comandantul acesteia: „În cursul nopţii, unitatea Madiar Birds a primit ordinul de luptă de a părăsi imediat Bahmutul către un nou loc pentru operaţiuni de luptă. Urmăm ordinul".
  • Generalul Sirski la Bahmut - Comandantul Forţelor Terestre ale armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sirski, a vizitat vineri trupele ce apără oraşul Bahmut aflat sub asediul trupelor ruse, transmit Reuters şi EFE. Potrivit comandamentului ucrainean, "se dau lupte intense în interiorul localităţii şi în împrejurimile ei". Geralul Sirski a discutat cu militarii săi despre recenta creştere a efectivelor armatei ucrainene la Bahmut şi a lăudat trupele pentru "exemplul de rezistenţă, profesionalism şi eroism".
  • Apelul lui Prigojin către Zelenski - Evgheni Prigojin, fondatorul grupului de mercenari Wagner, declară într-o înregistrare video publicată vineri că oraşul ucrainean Bahmut este practic înconjurat de forţele ruseşti, iar ucrainenii mai au acces la un singur drum de ieşire din oraş. În videoclip, Prigojin îi cere preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski să ordone retragerea forţelor din oraşul pe care Rusia încearcă de luni de zile să îl captureze.
  • Sute de morți pentru fiecare metru de pământ - Pe de altă parte, autoritățile de la Kiev susțin că forțele ruse pierd de 7 ori mai mulți soldați în Bahmut decât partea ucraineană. Situația este descrisă în aceeași notă și de Volodimir Nazarenko, un comandant adjunct al Gărzii Naționale a Ucrainei: „La Bahmut se poartă lupte non-stop… Situația este critică. Ei nu țin cont de pierderile suferite în încercarea de a cuceri orașul prin asalt. Sarcina forțelor noastre din Bahmut este de a provoca cât mai multe pierderi inamicului. Fiecare metru de pământ ucrainean costă sute de vieți pentru inamic”.
ADVERTISING

Situația pe front

  • Alerte în toată Ucraina - Alertele anti-aeriene au sunat la primele ore în toată Ucraina după ce a fost reperat pe cer un MiG-31K echipat cu rachete Kinjal.
  • Bilanț în creștere la Zaporojie - Cel puțin 5 oameni au murit, 8 au fost răniți și 12 sunt încă dați dispăruți în urma unui atac cu rachete asupra Zaporojie de miercuri seară, ce a lovit un bloc cu 5 etaje.
  • Oameni scoși cu forța din case - Forțele Kievului acuză că rușii au luat 200 de cetățeni din satul Boevoie și i-au dus într-un loc necunoscut. Rușii ar încerca să-i oblige pe localnici să le cedeze pământurile și după ce oamenii au refuzat au fost evacuați forțat.
  • Centre de tortură în Herson - Anchetatorii internaționali care investighează crimele de război comise în Ucraina au descoperit cel puțin 20 de centre de tortură în Herson, finanțate de statul rus. În camerele de tortură oamenii erau bătuți, electrocutați sau băgați cu capul în apă, fiind împiedicați să respire. Deținuții erau forțați și să învețe și să recite sloganuri, poezii și cântece pro-ruse.

Un nou ajutor de la SUA

Administraţia Statelor Unite a anunţat, vineri seară, asistenţă militară suplimentară pentru Ucraina, în valoare de 400 de milioane de dolari, în eforturile de respingere a invaziei militare ruse.

"Prin delegarea de autoritate dată de preşedintele Biden, autorizez al 33-lea pachet de asistenţă cu arme şi echipamente acordat Ucrainei începând din august 2021, în valoare de 400 de milioane de dolari", a anunţat secretarul de Stat american, Antony Blinken, conform unui comunicat postat pe site-ul Departamentului de Stat de la Washington, citat de Mediafax.

ADVERTISING

Acest pachet de asistenţă militară include muniţie suplimentară pentru sistemele HIMARS şi howitzer furnizate de SUA, precum şi muniţie pentru vehiculele de infanterie Bradley, vehicule cu sisteme mobile de poduri, echipamente şi muniţie pentru demolări, precum şi susţinere pentru întreţinerea echipamentelor şi instruire.

Ce se întâmplă în Rusia

  • Bubuitură misterioasă lângă Moscova - Rușii din Kolomna, un oraș la 110 km de Moscova, au auzit o bubuitură mare, asemănătoare unei explozii. Agenția rusă TASS citează oficiali care spun că este posibil să fi explodat o dronă în aer, dar că nu pot confirma pentru că nu au găsit resturile aparatului. Pe rețelele de socializare au apărut și filmulețe cu explozia, dar TASS scrie că ar fi „o lumina reflectată de serele mari din zonă”. Unele publicații scriu că sunetul puternic „ar fi putut fi produs de un MiG care atinge viteză supersonică”. Amintim că în urmă cu două zile, la Kolomna, o dronă s-a prăbușit la câțiva metri de o importantă instalație de gaz.
  • Rusia insistă cu scenariul sabotorilor ucraineni - Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a publicat vineri o înregistrare video care ar arăta dovezi ale atacului din regiunea Briansk, de la graniţa cu Ucraina, pe care Kremlinul l-a calificat drept act terorist şi care a fost pus pe seama unor „sabotori ucraineni”. Imaginile arată două maşini ciuruite de gloanţe, mine şi un lansator de grenade de fabricaţie străină. În interiorul maşinilor, se văd şoferii morţi, îmbrăcaţi în haine civile. Detalii AICI.
  • NATO, sponsor al terorismului - Ministerul rus de Externe a publicat vineri un lung comentariu intitulat „Mesaj către presă”, în care vorbeşte despre actul de „terorism revoltător” comis joi de „sabotori ucraineni” în regiunea rusă Briansk, subliniind că aceste crime de pe teritoriul rus „au fost comise cu arme NATO”, iar „ acest lucru ridică problema logică a calificării acestor state drept complici la astfel de crime şi sponsori ai terorismului”.
  • Kremlinul deplânge economia Germaniei - Administraţia Rusiei a avertizat, vineri, naţiunile occidentale că furnizarea de armament suplimentar Ucrainei va avea ca efect prelungirea conflictului militar, iar autorităţile ruse au anunţat intensificarea măsurilor de securitate în regiunile vestice, pentru oprirea infiltrărilor ucrainenilor: „Noi observăm că Statele Unite continuă politica în sensul livrărilor de armament Ucrainei şi pentru a-şi convinge protejaţii să procedeze la fel. Livrările de arme nu contribuie decât la prelungirea conflictului, cu efecte triste pentru poporul ucrainean. În plus, sunt afectate economiile ţărilor, iar efectele sunt resimţite de cetăţeni, inclusiv în Germania", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
  • Kalibr în Marea Japoniei - Un submarin rusesc aflat în Marea Japoniei a lovit o ţintă terestră aflată la peste 1.000 de kilometri distanţă cu o rachetă de croazieră Kalibr, în cadrul unui exerciţiu, a anunţat vineri Ministerul rus al Apărării. Este acelaşi tip de rachetă pe care Moscova o foloseşte în conflictul din Ucraina, precizează Reuters. Ministerul a publicat o înregistrare video care arată cum racheta iese de sub apă şi apoi loveşte o ţintă într-o zonă de antrenament din regiunea Habarovsk, din estul Rusiei.
ADVERTISING

Alte informații relevante

  • Zelenski, vizite în Liov - Zelenski şi omologul său leton Egils Levits au mers la un cimitir militar din Liov şi au adus un omagiu soldaţilor ucraineni care şi-au pierdut viaţa în războiul declanşat de Rusia în urmă cu un an. Preşedintele ucrainean a mai vizitat în acelaşi oraş un spital militar unde sunt internaţi soldaţi răniţi şi le-a oferit medalii, unii soldaţi răniţi având membre amputate.
  • Vizită neanunțată - Secretarul american al Justiţiei, Merrick Garland, s-a aflat vineri în vizită în Ucraina, unde a avut o serie de întrevederi cu oficiali ucraineni, inclusiv cu preşedintele Volodimir Zelenski, a declarat un oficial de la Washington, citat de postul de televiziune CNN. Vizita lui Merrick Garland nu a fost anunţată public, din raţiuni de securitate.
  • Lavrov a început să asculte - Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, a afirmat vineri că a observat o „uşoară ameliorare" în relaţia cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, la reuniunea G20 din India: „De data aceasta, cel puţin a rămas şi a ascultat. Este o uşoară ameliorare. Cred că este mai mult decât nimic. Trebuie să menţinem mijloacele de a vorbi sau cel puţin pe cele de a ne asculta”.
  • Avertisment pentru China de la SUA - Eventuala decizie a Chinei de a furniza armament Rusiei pentru invazia militară din Ucraina sau de a ajuta Moscova să evite sancţiunile occidentale ar afecta grav relaţiile Beijingului cu Washingtonul, a avertizat secretarul de Stat american, Antony Blinken: „În cazul în care China va susţine Rusia cu echipamente militare letale sau va ajuta Rusia să evite în mod sistematic sancţiunile, acest lucru ar fi o problemă gravă în relaţiile noastre".
  • Ucraina laudă Beijingul - Secretarul Consiliului Securităţii Naţionale al Ucrainei, Oleksii Danilov, are încredere că Rusia nu va primi arme de la China: „Astăzi, nu văd că China ar avea o prea mare dorinţă să furnizeze arme Rusiei. Poziţia neutră pe care o adoptă în acest caz este absolut corectă şi echilibrată. Ne-ar plăcea mult ca ajutorul (Chinei) să fie de partea noastră, dar trebuie să înţelegem complexitatea proceselor istorice. De ce s-ar poziţiona China de partea Rusiei şi i-ar furniza arme? Ca să aibă mari probleme şi să intre sub anumite restricţii? Evident, China nu va face acest lucru, nu are nevoie de aşa ceva. Rusia este cea care îşi doreşte mult să implice China şi alte ţări în care încearcă să-şi extindă influenţa.
  • Piese de avioane americane pentru Rusia - Doi cetățeni americani au fost arestați în Kansas sub acuzația că au transferat tehnologie din domeniul aviației Rusiei, ocolind sancțiunile, printr-o țară terță. Detalii AICI
  • Procurori pentru respectarea sancțiunilor - Departamentul de Justiție al SUA angajează 25 de procurori special ca ancheteze cazuri de încălcare a sancțiunilor împotriva Rusiei.
  • În lipsă de G20, declarație de la Quad - Secretarul de Stat american Antony Blinken şi omologii săi din India, Japonia şi Australia - ţări care formează alături de SUA aşa-numitul grup Quad - au emis un comunicat comun în care condamnă Rusia, în lipsa unui consens în cadrul G20. Ei atrag atenția că Rusia nu poate rămâne nepedepsită pentru războiul împotriva Ucrainei, pentru că ar încuraja agresiuni și în alte părți ale lumii.
  • Tranzacții cu „Leoparzi” - Germania a cerut Elveției să îi vândă o parte din tancurile Leopard 2 scoase din uz, a anunțat vineri guvernul elvețian, într-un acord care ar putea permite Germaniei și altor țări să crească ajutorul militar acordat Ucrainei

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇