Ziua 274 de război i-a găsit pe majoritatea ucrainenilor din Kiev tremurând de frig, după ce rachetele rușilor au întrerupt alimentarea cu apă și electricitate. Noaptea trecută, în capitala Ucrainei temperatura a coborât sub zero grade Celsius și a nins.
Sunt speranțe ca în parte situația să fie remediată, însă ce e cert e că și dacă bombele rușilor s-ar opri, sistemul energetic al Ucrainei este mult prea avariat acum pentru a face față fără probleme. Președintele Volodimir Zelenski a cerut Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite să ia măsuri împotriva Rusiei, iar Germania, care deține președinția G7, a anunțat o reuniune de urgență la București săptămâna viitoare, pentru a găsi soluții pentru Ucraina.
O decizie surprinzătoare a anunțat Polonia, care, în ciuda faptului că a devenit victimă colaterală în războiul lui Putin, a refuzat un sistem de apărare aeriană oferit de Germania, spunând că acesta ar trebui să fie trimis în Ucraina.
Furie a stârnit însă președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, ce consideră că Ucraina este responsabilă pentru pace și că dacă nu se oprește, va ajunge o țară distrusă complet. Kievul avertizează că rușii pregătesc provocări pentru a atrage Belarusul în război.
Mișcări pe front:
- Kievul fără curent - Mai mult de două treimi din capitala ucraineană nu avea curent joi dimineață și numeroși locuitori nu au nici apă curentă, la o zi după ce loviturile cu rachete rusești au provocat cele mai mari întreruperi de energie la Kiev. Temperatura a coborât sub zero noaptea trecută la Kiev, unde ninge și străzile sunt înghețate.
- Operaţie pe cord sub bombardamente - O echipă medicală de la un spital din Kiev a terminat cu bine o operație pe cord făcută în timpul atacurilor aeriene care au lăsat orașul în beznă. La Institutul Inimii din Kiev, personalul se afla în mijlocul unei operații pe cord când s-a întrerupt curentul electric. Cadrele medicale au fost nevoite să conecteze generatoare pentru a putea continua operația vitală. Operația s-a terminat cu bine, iar ceilalți pacienți sunt în siguranță.
- Ucrainenii suferă în frig și întuneric - Președintele Zelenski a cerut Consiliului de Securitate ONU să acționeze împotriva Rusiei în legătură cu atacurile aeriene asupra infrastructurii civile, care au aruncat din nou orașele ucrainene în întuneric și frig, în timp ce se instalează iarna. Rusia a lansat miercuri un șir de rachete pe teritoriul Ucrainei. Acestea au ucis 10 persoane, au forțat închiderea centralelor nucleare și au întrerupt alimentarea cu apă și electricitate în multe locuri. "Au fost 70 de rachete. Aceasta este formula rusească de teroare. Toate acestea sunt îndreptate împotriva infrastructurii noastre energetice. Spitalele, școlile, transportul, cartierele rezidențiale, toate au avut de suferit", a declarat Zelenski.
- Rușii spun că ucrainenii au bombardat Kievul - Armata rusă neagă joi că a efectuat atacuri miercuri asupra Kievului: „Niciun atac nu a fost comis asupra Kievului. Toate pagubele din oraş raportate de către regimul de la Kiev sunt consecinţe ale căderii rachetelor străine şi ucrainene ale apărării antiaeriene, instalate în zone rezidenţiale ale capitalei ucrainene”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.
- Luptele continuă în estul Ucrainei, unde Rusia presează o ofensivă de-a lungul unei porțiuni a liniei frontului la vest de Donețk. Statul major al Ucrainei a declarat că forțele ruse au încercat din nou să facă progrese în principalele lor ținte din regiunea Donețk - Bakhmut și Avdiivka. Forțele ruse au bombardat ambele zone și au folosit dispozitive explozive pentru a ataca pozițiile ucrainene.
- Rusia mută trupele - Marea Britanie afirmă că, în ultimele două săptămâni, Rusia a redesfășurat probabil elemente importante ale VDV (forțele aeropurtate) pe fronturile Donețk și Lugansk. Unele unități VDV au fost probabil întărite cu rezerviști mobilizați.
- Mineri captivi - Aproape 3.000 de mineri au fost salvați în Ucraina, după ce întreruperile de curent i-au blocat în subteran peste noapte. Eforturile de salvare în minele din regiunea centrală Dnipropetrovsk s-au încheiat joi, la primele ore ale dimineții, a anunțat Oleksandr Vilkul, șeful administrației militare a orașului Krivoi Rog.
- Centralele nucleare au fost reconectate - Cele trei centrale nucleare ucrainene aflate sub controlul Kievului au putut fi reconectate la reţeaua electrică, după ce au fost decuplate cu o zi înainte ca urmare a loviturilor masive ruse, a anunţat joi Ministerul Energeticii din Ucraina. Aceste instalaţii ar urma să înceapă să livreze electricitate cel târziu în seara aceasta.
- Rusia pregăteşte o provocare pentru a atrage Belarus în războiul din Ucraina, a comunicat Statul Major General al forţelor armate ucrainene. ”Serviciile secrete ale Federaţiei Ruse pregătesc o provocare pe teritoriul belarus”, atenţionează comandamentul militar într-un comunicat video publicat pe Facebook. ”Ruşii ar putea ţinti instalaţii de infrastructură critică, inclusiv centrala nucleară din Ostroveţ”, situată în nord-vestul Belarus şi aproape de graniţa cu Lituania.
- Lukașenko vorbește de distrugerea completă a Ucrainei - Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a stârnit furie în Ucraina, sugerând că sfârşitul războiului este responsabilitatea Ucrainei şi că, dacă nu se „opreşte”, conflictul se va termina cu „distrugerea completă” a ţării.
- Pașapoarte rusești pentru ucrainenii anexați - Rusia a anunţat joi că a distribuit paşapoarte ruseşti unui număr de peste 80.000 de locuitori ai celor patru zone din Ucraina pe care pretinde că le-a anexat.
- Peste 15.000 de persoane sunt date dispărute în cursul celor nouă luni de război în Ucraina, a declarat un oficial de la Comisia Internaţională pentru Persoane Dispărute (ICMP), citat de Reuters. Nu este clar câte persoane au fost transferate cu forţa în Rusia, câte mai sunt în viaţă şi separate de familiile lor şi câte au decedat şi au fost îngropate în morminte improvizate.
Alte informații relevante:
- Polonia refuză sistemul antiaerian oferit de Germania - Oficialii polonezi au refuzat oferta Germaniei privind un sistem de apărare aeriană, spunând că acesta ar trebui să fie oferit Ucrainei. Ministrul polonez al Apărării, Mariusz Błaszczak, a cerut Germaniei să trimită lansatoare de rachete „Patriot” în vestul Ucrainei. „Acestea vor proteja Ucraina de morți și pene de curent și va crește securitatea la granița noastră de est”, a spus Błaszczak. La începutul acestei săptămâni, Germania a oferit Poloniei avioane Eurofighter și sisteme de apărare Patriot pentru a ajuta Varșovia să-și apere spațiul aerian.
- Ungaria oferă bani - Ungaria va oferi Ucrainei un ajutor financiar în valoare de 187 de milioane de euro drept contribuţie la un pachet de sprijin planificat de UE (18 miliarde de euro în 2023), potrivit unui decret guvernamental publicat miercuri seara la Budapesta.
- Contact direct Macron-Putin - Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat că va avea în următoarele zile un "contact direct" cu omologul său rus Vladimir Putin cu privire la industria nucleară civilă şi centrala Zaporojie, unde Moscova şi Kievul se acuză reciproc de bombardamente. "Intenţionez să am un contact direct cu Vladimir Putin în următoarele zile, în primul rând pe subiecte ce ţin de industria nucleară civilă şi centrala Zaporojie”, a spus Macron.
- UE pregătește al 9-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, a anunțat joi Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene. „Lucrăm din greu pentru a lovi Rusia acolo unde o doare, pentru a-i diminua și mai mult capacitatea de a purta un război împotriva Ucrainei și pot anunța astăzi că lucrăm cu toată viteza la un al 9-lea pachet de sancțiuni", a declarat von der Leyen.
- Baros cu sânge pentru PE - Liderul renumitului grup de mercenari Wagner, care are legături cu Kremlinul, a declarat că a trimis un baros pătat cu sânge Parlamentului European, ca o amintire întunecată a uciderii îngrozitoare a unui luptător. Gestul amenințător al lui Evgheni Prigojin a venit în timp ce Parlamentul European se pregătea să condamne Wagner într-o rezoluție fără caracter obligatoriu, după ce a calificat Rusia drept „sponsor al terorismului”. Detalii AICI.
- Rusia interzice complet "propaganda gay" - Legislativul de la Moscova a adoptat, joi, forma finală a legii care extinde interzicerea propagandei LGBT de la copii la persoanele de orice vârstă. Potrivit noii legislații, orice eveniment sau acțiune considerată încercare de promovare în public sau în mediul online a homosexualității, inclusiv în filme, cărți sau publicitate, va fi pedepsită cu o amendă consistentă. Detalii AICI
- Opoziție în Franța față de ajutorul pentru Ucraina - Marine Le Pen, şefa grupului deputaţilor din cadrul Rassemblement nationale (RN, extremă dreapta), cere ca Franța să înceteze să mai livreze tunuri de tip Caesar Ucrainei, în contextul în care Kievul a primit de la Paris 18 astfel de arme și alte şase ar putea fi livrate în curând: „Tot materialul (militar) pe care-l transferăm azi în Ucraina este material care lipseşte Franţei. Livrarea de material (militar) greu, de care armatele noastre au nevoie, înseamnă să le slăbim şi să ne asumăm un risc în securitatea noastră internă”.