Ziua 1235 Teroare în vest: Rusia a dezlănțuit iadul la 50 km de granița UE. Comandant rus de elită, lichidat. Vine ajutor din Occident

<span style="color:#990000;">Ziua 1235</span> Teroare în vest: Rusia a dezlănțuit iadul la 50 km de granița UE. Comandant rus de elită, lichidat. Vine ajutor din Occident
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În ziua 1235 de război, Rusia a continuat atacurile asupra vestului Ucrainei, vizând orașele Liov, Cernăuți și Luțk cu drone și rachete.

Nu mai puțin de 597 de drone și 26 de rachete cu rază lungă au fost lansate vineri noapte împotriva Ucrainei.

A fost, practic, a treia noapte consecutivă de lovituri asupra unor regiuni considerate anterior sigure. Kievul susține că au fost lovite localități aflate la 50 km de frontiera UE.

Cele mai noi date arată că 13 oameni au murit și 46 au fost răniți. La Cernăuți, două persoane au murit, iar alte 14 au fost rănite. În Liov, o grădiniță și mai multe clădiri au fost afectate.

Președintele Zelenski a anunțat reluarea sprijinului militar american, inclusiv livrări de armament antiaerian.

În paralel, Germania oferă 47 de milioane de dolari pentru sprijinirea IMM-urilor ucrainene, în special în regiunile afectate de conflict, iar Banca Mondială a promis 200 de milioane pentru proiecte de reconstrucție.

Norvegia contribuie la consolidarea apărării cibernetice și reconstrucția sistemului energetic al Ucrainei.

Aceste angajamente internaționale vin într-un moment critic, în care Rusia pare să fi schimbat radical tactica militară, extinzând „teroarea cu drone Shahed” în toată țara.

Situația pe front

  • Liov, Cernăuți și Luțk, lovite de dronele rusești - Pentru a treia noapte consecutiv, Rusia a atacat vestul Ucrainei cu drone și rachete, vizând orașe departe de linia frontului. Între orele 3:00 și 4:45 dimineața, explozii au fost raportate în Liov, Cernăuți și Luțk. În Liov, un incendiu a izbucnit pe acoperișul unei clădiri din cartierul Zaljnîșnîi, iar mai multe locuințe, clădiri industriale, mașini și o grădiniță au fost avariate. Patru persoane au fost rănite, una fiind spitalizată. În Luțk, un imobil și un autoturism au suferit daune. Atacurile au fost însoțite de alerte aeriene și interceptări de drone în regiunile Liov, Ternopil și Volîn.
  • Doi morți și 18 răniți în urma atacurilor de la Cernăuți - O tânără de 26 de ani și un bărbat de 43 de ani au murit în urma prăbușirii de resturi provenite de la drone rusești. Alte 14 persoane au fost rănite, dintre care patru se află în stare gravă, potrivit administrației militare regionale. Orașul fusese deja lovit cu o zi înainte. Atacurile fac parte dintr-o nouă strategie a Rusiei de a teroriza populația civilă din vestul Ucrainei, zonă considerată anterior relativ sigură.
  • Atacuri la 50 km de granița UE - Ucrainenii anunță că atacurile aeriene rusești din timpul nopții au vizat localități aflate la aproximativ 50 km distanță de frontieră. Prim-vicepremierul Ucrainei, Iulia Svîrîdenko, a transmis pe X că dronele rusești au ajuns foarte aproape de granița UE ceea ce reprezintă „o amenințare în creștere rapidă pentru întreaga Europă”.
  • Rusia a atacat dezlănțuit - Rusia a lansat noaptea trecută 597 de drone și 26 de rachete cu rază lungă împotriva Ucrainei, în cel mai amplu atac aerian din ultima perioadă, potrivit AFP. Mai mult de jumătate dintre drone erau de tip Shahed. Forțele aeriene ucrainene au reușit să doboare 319 dintre aceste drone și 25 de rachete de croazieră. Totuși, o rachetă și circa 20 de drone au lovit cinci locații, fără a fi precizate pagubele. Volodimir Zelenski a folosit acest atac pentru a cere aliaților occidentali măsuri concrete și rapide, nu doar „semnale”, insistând pe necesitatea sancțiunilor împotriva celor care ajută Rusia să producă drone și să-și vândă petrolul, sursă crucială de venituri pentru Moscova.
  • Moscova a schimbat tactica de război - Pe măsură ce Rusia intensifică atacurile aeriene împotriva Ucrainei, tacticile sale se schimbă vizibil, cu un număr tot mai mare de lovituri cu rachete și drone care vizează regiunile din vest, odinioară considerate relativ sigure. Analiștii consideră că valul recent de atacuri indică o schimbare strategică la Kremlin. „Rusia nu a avut niciodată probleme tehnice în a lovi vestul Ucrainei – fie că vorbim de Liov sau altă regiune. A fost întotdeauna o chestiune de priorități”, a declarat analistul militar israelian David Sharp. El precizează că, deși Ucraina are sisteme de apărare eficiente împotriva rachetelor de croazieră, dronele reprezintă un alt tip de amenințare. Detalii AICI

Ce se întâmplă în Rusia

  • Comandant rus de elită, ucis - Colonelul Serghei Ilin, comandantul Brigăzii 155 Gardă a Infanteriei Marine din Flota Pacificului, a fost ucis într-un atac ucrainean cu rachetă, potrivit autorităților din republica Ciuvașia, unde acesta se născuse. În același atac ar fi murit și generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul șefului Statului Major al Marinei ruse, alături de alți 10 ofițeri superiori, în regiunea Kursk. Ministerul rus al Apărării a confirmat doar moartea lui Gudkov, fără alte detalii. Ilin îl înlocuise recent pe Gudkov la comanda Brigăzii 155, unitate lăudată frecvent de Vladimir Putin. Informațiile au fost publicate de canalul independent Astra și ulterior șterse de pe rețelele sociale, fără explicații. Bloggerii pro-război afirmă că atacul a vizat un post de comandă de lângă orașul Korenevo.
  • Lovitură devastatoare pentru un gazoduct strategic din Siberia - O explozie puternică a zguduit orașul Langepas din vestul Siberiei, provocând un incendiu masiv și avariind o conductă majoră de gaze care alimenta fabrici de armament din regiunile Celiabinsk, Orenburg și Sverdlovsk. Potrivit serviciilor de informații militare ucrainene (GUR), citate de Kyiv Post, deflagrația ar fi rezultatul unei operațiuni speciale. Conducta transporta peste 4,1 milioane m³ de gaz și avea o capacitate anuală de 2,6 miliarde m³. Pagubele indirecte sunt estimate la 76 de milioane de dolari, iar reparațiile vor dura o lună din cauza terenului mlăștinos. Ucrainenii susțin că atacul vizează destabilizarea rețelei militare și conștientizarea populației locale: „Dacă încep să pună întrebări, poate că tinerii lor nu vor mai muri într-un război care nu le aparține”. Incidentul urmează unei explozii similare din 5 iulie, la conducta „Vladivostok”.

Alte informații relevante

  • Germania sprijină IMM-urile din Ucraina - Guvernul german a promis un grant de 40,5 milioane de euro (47,4 milioane de dolari) pentru a sprijini întreprinderile mici și mijlocii din Ucraina, în special din regiunile eliberate sau afectate de război. Fondurile vor fi distribuite prin Banca KfW și Fondul de Dezvoltare Antreprenorială al Ucrainei, cu sume medii de circa 250.000 euro per proiect. Sprijinul a fost anunțat în cadrul Conferinței pentru Reconstrucția Ucrainei de la Roma, unde Germania și-a reafirmat și angajamentul pentru achiziția a două sisteme Patriot.
  • World Bank oferă 200 de milioane pentru reconstrucția Ucrainei - Banca Mondială va acorda Ucrainei 200 de milioane de dolari în următorii cinci ani pentru pregătirea proiectelor de reconstrucție la scară largă. Prima tranșă de 44,3 milioane va fi alocată începând din august pentru evaluarea activelor statului și dezvoltarea Agenției de Parteneriat Public-Privat. Proiectul este parte a programului PREPARE și urmărește să atragă investiții externe în contextul unei nevoi totale de 524 de miliarde de dolari pentru reconstrucție, conform ONU.
  • Norvegia ajută Ucraina în domeniul apărării cibernetice - Norvegia va oferi Ucrainei 25 de milioane de coroane (2,5 milioane dolari) până la finalul lui 2025 pentru întărirea apărării cibernetice. Ajutorul face parte din Mecanismul Tallinn, o inițiativă internațională pentru securitatea cibernetică lansată în decembrie 2023, la care Norvegia a aderat oficial. Pe lângă sprijinul digital, Oslo a promis recent 200 de milioane de dolari pentru refacerea sistemului energetic ucrainean și 42 de milioane de euro pentru Fondul de Sprijin Energetic pentru Ucraina.
  • Lavrov s-a întâlnit cu Kim - Ministrul de externe al Rusiei, Sergei Lavrov, s-a întâlnit sâmbătă cu președintele Kim Jong Un în timpul vizitei sale în Coreea de Nord, au transmis oficialii de la Moscova, potrivit Sky News. Anterior, Lavrov s-a întâlnit cu omologul său nord-coreean, ministrul de externe Choe Son Hui, în orașul portuar Wonsan. În timpul vizitei, Lavrov a descris relația Moscovei cu Coreea de Nord ca fiind „o frăție de luptă invincibilă”. Totodată, ministrul rus de Externe a avertizat SUA, Coreea de Sud și Japonia împotriva formării unui parteneriat de securitate care vizează Coreea de Nord, anunță AP.
  • Lavrov laudă trupele nord-coreene care au ajutat Rusia - Serghei Lavrov a elogiat sâmbătă sprijinul oferit de Phenian în luptele din Ucraina, în special în regiunea Kursk. Moscova recunoaște pentru prima dată participarea soldaților nord-coreeni, pe care Lavrov i-a numit „eroi” pentru că au contribuit la respingerea forțelor ucrainene ce pătrunseseră în zonă în august 2024. Oficialul rus a precizat că Phenianul și-a reafirmat sprijinul „necondiționat” pentru obiectivele Kremlinului în Ucraina și că desfășurarea trupelor nord-coreene în alte regiuni rămâne la latitudinea regimului lui Kim Jong-un.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇